Peste 30 de copii de la Centrul „Profamilia” din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Copilului (DGPC) vor întîmpina Nașterea Mîntuitorului un pic mai fericiți. Asta pentru că iepurașul trimis, ieri, de către studenții Universității „George Bacovia” i-a „umplut” de îmbrăcăminte, jucării, dulciuri și multe alimente pentru masa de Paște. „Ideea ne-a venit pe la începutul lunii martie. Am pus afișe în universitate, am mers din sală în sală și, sincer, am fost supriși să vedem cît de darnici au fost colegii noștri. În final, s-au stîrns nouă milioane de lei, bani din care am făcut cumpărături, în funcție de nevoile celor de la Centru”, a explicat Iulian Matei, unul dintre studenții anului III, secția „marketing”, care au avut ideea strîngerii de fonduri. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns