Ovidiu PAULIUC
S-a dus căldura de la CET, s-a dat liber la debranșări. Tovarăși, viitoarea căldură care ne va curge prin calorifere va mirosi a UE. Adică, va fi o căldură mai scumpă, mai caldă, mai europeană. Va fi o căldură care nu va mai curge prin țevile ciuruite, va face exact ce-i spunem noi, numai că nu ne va asculta atunci cînd vom șopti lîngă calorifer cît am vrea să coste. Fiindcă, stimați consumatori, odată cu agentul termic, pe la colțurile țevilor ciuruite se va scurge și subvenția de la stat, și care ajuta ca din pensie sau salariu să rămînă măcar bani de o kilă de carne în plus. Acum, adevărul este că politica subvențiilor nu este conformă cu o lume liberală, așa că UE ne-a impus să o aruncăm la coșul de gunoi. Dar, în același timp, o lume liberală, așa cum scrie la carte, nu prea are sisteme care consumă resurse enorme pentru a produce un randament sub limita bunului simț.
încercările periodice de descurajare a avalanșei debranșărilor, pe care le face conducerea CET, sînt susținute cu exemplele țărilor de prin preajmă: Germania, Ungaria, etc. încercări în care, însă, nici conducerea CET nu prea crede, din moment ce nu mai este de mult clientela propriei afaceri, și își schimbă centralele proprii în funcție de noutățile apărute pe piața din domeniu. Anul trecut, condițiile de debranșare de la CET au fost atît de drastice, încît și bietei Constituții i s-a făcut pielea de găină. Lucrurile s-au schimbat, și a devenit limpede că afecerea nu poate merge atîta vreme cît, măcar, nu se fac niște cîrpeli onorabile. S-a tot vorbit de împrumuturi de zeci de milioane de dolari, de pe la americani, dar încă așteptăm. Și tot așteptăm.
Vremea debranșărilor pe bandă rulantă s-a cam dus. Cine a vrut să își pună centrală proprie, deja și-a pus. Chiar și cu prețul sănătății, fizice și mentale, pe care ți-o zdruncină ratele. Au apărut însă în scenă două noi personaje ale piesei: subvenția lipsă, despre care aminteam, și piața repartitoarelor, care se pare că nu a dat rezultatele scontate. Rezultatul este, probabil, un nou val de debranșări, că parcă și magazinele cu centrale individuale prea stau în așteptare și bine aprovizionate. Nu ar fi rău ca soluția încălzirii pe orizontală să dea rezultate. Dar abia facem experimente, iar în plus nu ne prea ajută împrejurările geografice și native, astfel că un eșec trebuie pus în ecuație. Și atunci, în așteptarea nedoritului eșec și a eliminării subvenției, dar și a scumpirilor europene la gaz, probabil că cea mai bună soluție rămîne tot evadarea dintr-un sistem centralizat fără perspective palpabile. Mai ales că și gratiile s-au mai șubrezit puțin. Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.