Laboratorul Agenției de Mediu va fi acreditat de-abia în 2008

Administrator

Liber la poluare!

• Agenția pentru Protecția Mediului nu îndeplinește condițiile pentru acreditarea laboratorului de analize n actul care i-a dat fostului Sofert cîștig de cauză în instanță va putea fi obținut de-abia în 2008, cînd APM va dispune de un nou sediu

Laboratorul Agenției de Protecția Mediului, care face prelevările de probe și măsurătorile în caz de poluări, va putea fi acreditat de-abia în 2008, deși, pe la mijlocul lui ianuarie, conducerea APM spunea că în cel mult două luni se va obține acreditarea acestuia. Tot în ianuarie, cei de la APM Bacău spuneau că, în fapt, nu e vorba decît de o simplă hîrtie pe care trebuie să o obțină. Din cîte se pare însă, situația nu e chiar atît de roz pe cît a încercat să o prezinte conducerea APM. Problemele pe care le are APM Bacău și care împiedică acreditarea laboratorului au ieșit la lumină odată cu vizita făcută la Bacău de președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Ioan Gherheș. Acesta a spus, în cadrul unei conferințe de presă, că laboratorul nu a fost acreditat nu doar din motive financiare, ci mai curînd din cauza condițiilor pe care APM nu le îndeplinește. „Pentru acreditare e nevoie de aparatură și de spații adecvate. Agenția din Bacău are probleme cu clădirea, cu sediul. Va trebui construit un nou sediu pentru cele două instituții de mediu (Județeană și Regională, n.r.). Acreditarea nu poate fi realizată fără această clădire”, a declarat președintele ANPM, Ioan Gherheș. Acesta a spus totuși că se va încerca modernizarea actualelor săli de laborator pentru a acredita laboratorul în acest an. Reprezentanții APM spun că se poate încerca eliberarea unor spații de la demisol pentru a amenaja o cameră de primit probe, însă problema acreditării tot nu se va putea rezolva. „Laboratorul trebuie să fie complet izolat de restul birourilor, accesul este limitat, trebuie îndeplinite condiții foarte stricte pentru respectarea confidențialității datelor. Noi am putea să eliberăm o cameră de la demisol, însă aspectul legat de acces nu poate fi rezolvat. Trebuie înțeles faptul că procesul de acreditare nu este foarte simplu. Sînt reguli stricte și în ceea ce privește procesul de aprovizionare cu reactivi, aparatură, materiale și consumabile. Practic, nu există variante pînă nu se construiește sediul nou. Și pînă atunci nu intră în discuție nici acreditarea laboratorului”, recunoaște Tania Ursu, șeful Serviciului Monitoring din cadrul APM. Concret, acreditarea va fi obținută de-abia în 2008, cînd se speră că va fi finalizată construcția noului sediu al APM. Și asta doar dacă Ministerul Mediului va vira la timp banii necesari pentru această investiție. Și directorul APM, Corina Pricope, recunoaște acum că procesul e dificil, iar acreditarea nu poate fi obținută chiar atît de repede cum susținea prin ianuarie. „Procedura de acreditare e, oricum, lungă și o să dureze. între timp poate ne și mutăm. Conform studiului de fezabilitate, noua clădire va fi gata în 2008. Practic, în sediul nou se va muta tot personalul iar clădirea veche va fi destinată laboratorului”, spune Corina Pricope. Trebuie spus totuși că pentru această investiție de-abia s-a aprobat studiul de fezabilitate. APM așteaptă de cîteva luni undă verde de la minister pentru realizarea proiectului. „Așteptăm să se facă proiect, să ne dea bani și apoi să organizăm licitație pentru lucrări. Și realizarea proiectului va trece tot prin licitație”, arată Corina Pricope. în aceste condiții, există toate șansele ca lucrările să se întîrzie iar termenul de finalizare să nu fie chiar 2008. Mai ales dacă luăm în calcul că Ministerul Mediului trebuie să iasă la interval cu circa 74 miliarde lei vechi. Problemele nu se opresc însă aici. Reprezentanții APM recunosc că mai sînt aspecte care trebuie remediate pentru a obține acreditarea, însă acestea sînt ținute în mare secret. Reprezentanții APM ne-au spus doar că restul deficiențelor vor fi puse la punct împreună cu firma de consultanță angajată în acest sens.

„Acuma nu poți să-i omori. Amurco face eforturi”

Lipsa acreditării laboratorului APM rămîne pentru Amurco o portiță de a scăpa de amenzi și de a avea cîștig de cauză chiar și în instanță. Trebuie amintit faptul că Garda de Mediu a pierdut deja, prin 2005, un proces pe acest motiv. Reprezentanții APM sînt conștienți că Amurco va merge în continuare pe aceeași politică și va profita de întîrzierea acreditării laboratorului. „Pînă nu vom avea hîrtia care să demonstreze că este acreditat, măsurătorile laboratorului vor fi contestate. Nu cred că cei de la Amurco își vor schimba politica. Este o poziție prielnică și nu o vor abandona”, spune Tania Ursu, șeful Serviciului Monitoring din APM. „Important e să se emită autorizația integrată de mediu. Dacă vor polua și se vor face analize, iar ei vor zice că nu a fost depășire, trebuie să intervină Garda de Mediu. E un cerc vicios, într-adevăr, dar acuma nu poți să-i omori. Amurco face eforturi. Trebuie să vedem și în alte județe ce poluare e. Trebuie să înțelegem că ei fac eforturi, eu nu țin cu Amurco, dar trebuie să vedem și partea pozitivă. Aveau plan de conformare pînă în 2010 și l-au devansat pînă în 2009, stația de monitorizare on-line trebuia făcută pînă în 2009, iar ei au acceptat să o facă pînă în 2008. După autorizare, dacă nu se respectă măsurile, se va închide. Și nu va mai putea contesta. E vorba de modernizări instalații, echipamente de monitorizare, sînt chestii palpabile, nu mai e vorba de un episod de poluare care poate fi contestat. Pentru poluare îi dau amendă, dar pentru alte măsuri încălcate riscă să fie închis”, spune și directorul APM, Corina Pricope. Și conducerea Gărzii de Mediu este optimistă în ceea ce privește respectarea de către Amurco a angajamentelor asumate. Comisarul șef, Titi Secară, spune chiar că a găsit o metodă pentru a-i veni de hac poluatorului, însă nu o poate dezvălui pentru a nu fi combătută de Amurco. „Amurco s-a angajat să nu mai polueze. Are contract cu un laborator acreditat și face analize la coș o dată pe lună. Rămîne acum să stabilim și în autorizație la ce interval să facă aceste analize. Permanent nu pot face măsurători dar noi, Garda de Mediu, suntem, oricum, pregătiți pentru o eventuală plîngere a lor legată de faptul că laboratorul nu e acreditat. Nu pot spune acum, e secret”, arată Titi Secară, comisarul șef al Gărzii de Mediu Bacău. (Cătălina CHIFU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.