în cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea a 50 de ani de învățămînt tehnic în municipiul Onești, la Clubul Elevilor de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” a avut loc, zilele acestea, lansarea mai multor volume care vin în sprijinul învățăceilor. Profesorul Constantin Butnaru a lansat volumul „Carte pentru minte, inimă și bacalaureat”, iar prof. Florica Veleșcu a lansat volumul „Marile mistere ale sufletului”.
La festivitate a fost prezent și prof. univ. dr. Doru Ciucescu, de la Universitatea Bacău. Distinsul profesor, care trăiește bucuria a două aniversări – 60 de ani de viață și 30 de ani în învățămîntul superior băcăuan – a lansat la Onești două volume recent apărute: „De ce fugi tu, tinere?” și „Mîncătoarele de ruj de buze din Casablanca”. Volumele au fost prezentate de Calistrat Costin, președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor. El a remarcat că „în aceste cărți este prezentată o altfel de lume decît cea care ne intrigă astăzi”. Referindu-se la „laboratorul de creație”, prof. Doru Ciucescu a declarat că „există în noi un dualism, pe lîngă vocație, urmăm o carieră și vrem să arătăm și ce avem în suflet”. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.