Perechea Cristi Sava – Alexandra Ghinea continuă să adune distincții pentru clubul „Fiesta”, ultima ispravă a acestora fiind un loc III la secțiunea „latino”, categoria 16 – 18 ani, la Cupei României la dans sportiv. Cei doi au fost la un pas de podium și la categoria „standard”, dar, pînă la urmă, au trebuit să se mulțumească cu poziția a IV-a. Cea de-a doua pereche de la „Fiesta” prezentă în concurs, Daniel Nuțu – Raluca Paiu, nu au reușit să se califice în finala de 6 la categoria 14-15 ani, dar prezența în semifinala unei astfel de competiții este cel puțin meritorie. în paralel cu întrecerile contînd pentru Cupa României, gazdele de la Vogue Iași au organizat un concurs dotat cu Cupa Vogue. O competiție la care băcăuanii de la „Fiesta” și-au trecut în cont două locuri doi și un loc șase. Perechile Răzvan Pădurau – Diana Burceanu (categoria 6-9 ani) și Daniel Nuțu – Raluca Paiu (14 -15 ani) au obținut locul secund, în timp ce Andi Ichim – Mădălina Cojocaru au terminat întrecerea rezervată aceleiași categorii de vîrsă pe locul VI. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.