Puțină lume ar bănui că vicepirmarul Laurian Lucaș, recunoscut pentru înverșunarea cu care, odată la două săptămîni, își tunde părul pînă aproape de rădăcină, a avut într-o vreme o plete lungi și codițe pe spate. „Nu pot spune că am avut chiar o chică bogată. Am avut, ce-i drept, părul cu mult mai lung decît îl am acum”, ne-a povestit Laurian Lucaș. Ca orice adolescent, a căutat multă vreme o frizură care să îl definească. A purtat breton, și-a făcut cărare într-o parte sau în alta, ba chiar își dădea din belșug gel pe păr și îl netezea lins deasupra frunții.
Furori printre fetele din liceu a făcut, însă, în perioada în care și-a lăsat plete. „Era un act de terbilism, dar și de curaj pe atunci. Cînd mergeam la ore, mi-l prindeam în codiță și îmi acopeream părul sub gulerul hainei. Mai dificil era la antrenament, cînd nu mai aveam cum să îmi ascund pletele sub casca de box. Cel care mi-a venit de hac a fost antrenorul meu, care, cînd a văzut cît de jucăuș îmi sare, în timpul meciurilor, codița mea în stînga și în dreapta, m-a luat de mînă și direct la frizer ne-am oprit”, își mai amintește viceprimarul Lucaș. De ras în cap se rade de vreo șase ani. Abia cînd a rămas pentru prima dată fără minunăția de podoabă capilară, spriîncenele sale, stufase și împreunate în dreptul nasului, au ieșit la iveală. „Atunci am început să mi le tund. Albulescu ar fi mic copil pe lîngă mine, dacă mi-aș lăsa acum să crească sprîncenele”, este de părere viceprimarul Lucaș. (E.S.)
Lasă un răspuns