Lecția de Limba română

Din două, una…

• Felurite numerale și… politica n Resursele expresive ale limbii române

Orice absolvent de gimnaziu și liceu știe că numeralul este partea de vorbire flexibilă care exprimă un număr abstract (2^2#4) sau concret (doi elevi, două mere), sau ordinea numerică a ființelor și lucrurilor (al doilea, a treia); și că în afară de numerale cardinale și ordinale, mai sînt și: colective (amîndoi, tuspatru), fracționare (doime, treime), multiplicative (înzecit, însutit), distributive (cîte doi, cîte două) și adverbiale (o dată, de două ori); toate avînd posibilitatea să devină valori expresive ale limbii literare, ca în „Amintirile” lui Creangă: „Ia poftim de-ți lua din masa noastră oleacă de gustare și-un pahar, două de vin”; sau din „Poveștile” sale: „Și merg ei o zi, merg două, și merg patruzecișinouă, pîn’ ce de la o vreme le intră calea-n codru”. Sau exprimarea valorilor neprecise prin forme de plural, ca în poezia lui Eminescu: „Și căi de mii de ani treceau / în tot atîtea clipe”.
Ceea ce nu știu elevii noștri (și nu numai ei) este să răspundă la întrebări de ordin politic, cum ar fi: Cine este „number one” în statul nostru național și democrat de astăzi? Care este al doilea om în statul nostru, cine ține locul președintelui cînd acesta este plecat din țară? De ce nu i se acordă președintelui ales deplin respect și cinstea ce i se cuvin, ca în toate celelalte state democratice din Europa? Sau care este pe primul loc dintre cele trei puteri ale statului democratic: Legislativă, Judecătorească, Executivă? întrebări la care nici politicienii nu pot (sau nu vor) să răspundă. Darămite elevii!? Au auzit ei ceva despre „regele fotbalului”, ori despre „împăratul rromilor”. Iar despre fostul rege al României, nici atîta, că-i tabu. Politicienii, însă, știu foarte bine cine este „number one” în statul român, dar cîtă vreme n-a fost „alesul” lor preferă să-l bălăcărească în tot felul de scandaluri și procese, decît să-l cinstească ori să-l sprijine în politica de integrare a României în U.E. Cît despre „al doilea” și „al treilea”, „aleșii” președinți ai Senatului și Camerei Deputaților cu „două treimi” de voturi de o „soluție imorală”, aceștia s-au legat de scaunele înalte și le rîd în nas „majoritarilor”: „Noi de-aicea nu plecăm!”, strigă ei ca și „revoluționarii” lor, aflați într-o grevă politică, în fața Parlamentului, cîndva…
Care dintre cele trei puteri este mai… puternică? Este dificil de răspuns, cîtă vreme într-una dintre ele (cea judecătorească) au fost „bătuți în cuie”, tot „unu’ și unu’ „, din „vechea gardă” din vremea comuniștilor. Tot așa cum au procedat, de-a lungul guvernării lor, și în celelalte instituții ale statului (Administrație, învățămînt, Cultură, Sănătate etc.), unde sute și mii de „foști” ne dau lecții de cinste și dreptate (comunistă). Uneori își arată mușchii o a patra sau a cincea putere: sindicatele – prin greve sau mineriade; sau presa – prin anchete, dezvăluiri și campanii mafiote.
Avem o Constituție, votată, pare-mi-se, de cel mult o doime din cetățenii țării, cu destule „lipsuri”. Nu știm nici măcar ce formă de stat avem: Republică Populară? Republică Socialistă? Sau Republică Parlamentară? „România, stat național” – atît. Nici măcar Republică Paramentară, sau Prezidențială, cum se află în destule state europene. De forma de stat Monarhie (Regat), nici n-au vrut să audă „tovarășii părinți” ai Constituției, Iorgovan și Predescu, și mai ales noul „Prezident al revoluționarilor”, care au considerat-o „depășită”, deși monarhiile europene prosperă și o duc „bine-mersi”.
Așa că să ne întoarcem mai bine la alte valori expresive ale numeralului, care îmbogățesc limba noastră, „Limba vechilor cazanii / Care-o cîntă / Pe la vatra lor țăranii”. Să urmărim expresii și locuțiuni în care au intrat, ca elemente componente, numerale, la Creangă: „Și una două, la pupăză!”; „Nu se dă prins cu una cu două”; sau din folclor:”Zecile” (de pogoane) mărită secile (sterpele); „Sutele” (de milioane) mărită slutele”. Unde este acel politician despre care să spunem: „O dată om!”; sau „o dată și jumătate” (formă de superlativ – extraordinar). Dar e mai bine „să fim cu ochii-n patru” atunci cînd un politician „face pe dracu-n patru” să-și salveze o afacere; ori în Parlament cînd ține un discurs a la Farfuride: „Dați-mi voie… la 34, 54, la 64, la 74 asemenea și la 84… Iată dar, opinia mea… Din două, una, dați-mi voie: ori să se revizuiască, primesc!, dar să nu se schimbe nimica…” Și politica, la fel ca și numeralul, nu se schimbă decît… prin părțile sale esențiale… (Prof. Marin COSMESCU)tile” sale: „Și merg ei o zi, merg două, și merg patruzecișinouă, pîn’ ce de la o vr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!