Lecția de limba română

Vorbe dulci și minte scurtă

• cu cine stă minciuna la masă

A minți, adică a denatura sau ocoli, în mod intenționat, adevărul este nu numai o greșeală umană, ci și un mare păcat (al optulea?), alături de celelalte păcate ale lumii, fiind la fel de grav ca și trufia, invidia, avariția, desfrîul, lăcomia, lenea sau mînia. De ce n-ar fi la fel de grav „a minți cu nerușinare” („mentir comme un arracheur de dents”, cum spune francezul), cînd este vorba de viața unui om într-un proces, ori cînd amăgești electoratul cu minciuni/ palavre spre a fi ales în Parlament?
E plină lumea de mincinoși care „mint de îngheață apele” („to lie like truth”, în insulara Marea Britanie); ori spun „minciuni sfruntate” („grossiers mensonge”, în departamentele franceze). Și au pătruns și în literatura universală mincinoși ca: Lelio al lui Goldoni, vînătorul mitoman Tartarin de Tarascon al lui Alphons Daudet, sau Pirgopolinice, soldatul fanfaron al lui Plaut. Nici unul dintre aceștia nu l-a întrecut însă pe faimosul baron Munchausen, cunoscut ca cel mai mincinos dintre mincinoși, fiindcă el a existat cu adevărat, ca ofițer german care a servit în armata rusă (1720-1797) în luptele contra turcilor. Aventurile lui, amuzante, au fost povestite de Raspe, în Anglia (1785), Gottfried Burger, în Germania (1786); și numele lui a fost pomenit în multe scrieri: „Facetiae” de Bebel, „Cortegiano” de Castiglione, sau „Utopia” de Bilderman.
Se știe că în perioada democrației „originale” de după revoluție au apărut și la noi „baronii” care, mai întîi, „au mințit poporul cu televizorul” și în goana lor spre titluri și funcții înalte, credincioși proverbului „ce-i în mînă nu-i minciună” au spus în dreapta și-n stînga „ce le-a plesnit prin minte” („qu’est-ce qu’il a imaginé”), sau „la mintea cocoșului/ pisicii” („standing to reason”, cum ar zice englezul).
Și în literatura noastră a rămas celebru primul vers din poezia „1907” a lui Vlahuță: „Minciuna stă cu regele la masă”, analizată și comentată mai ales în școli în perioada comunistă pentru a insufla copiilor ura antimonarhică. Dar Vlahuță preciza, în al doilea vers: „Dar asta-i cam de multișor poveste”, sugerînd prin regi orice cîrmuitori de țară (președinți, prim-miniștri, parlamentari etc.) care „duc laolaltă cea mai bună casă”. De aceea, versul pamfletului lui Vlahuță poate fi folosit și azi pentru a înfiera minciuna, oriunde este descoperită. Căci minciuna n-a încetat să „stea la masă” cu guvernanții și politicienii noștri de astăzi. Iar înțelepciunea populară, prin zicalele și proverbele sale, le atrage mereu atenția celor cu „mintea ușuratică” („tete de linote”), „să-și bage mințile în cap” („to bring to reason”), căci „cu minciuna nu ajungi departe”, fiindcă „are picioare scurte”.
în ceea ce îi privește pe școlari, ei trebuie „să-și pună mintea la contribuție” („to use one’s brains”), sau – cum spune francezul, „să-și adune mințile/ gîndurile” (se ressaisir/ se concentrer), să nu umble cu traista cu minciuni, ori cu tertipuri, și nici să umble creanga, precum Nică a lui Ștefan Apetri, visînd „cai verzi pe pereți” (day-dreaming), ca acei tineri care „numai banul îl vânează și câștigul fără muncă” (Eminescu). Să nu se lase înșelați de zicala retrogradă „prea multă minte strică”, răspîndită de cei interesați să mențină „prostimea” departe de cultură, dar valabilă și astăzi, pentru a-i ironiza pe cei care fac paradă de cunoștințele lor, stingherindu-i ori jignindu-i pe alții.
Mai avem și deviza sportivilor: „mens sana in corpore sano”, care aparține lui Juvenal (Satire, X), cu sensul că omul înțelept nu cere cerului decît sănătatea spiritului, dimpreună cu sănătatea trupului. Cu timpul, expresia lui Juvenal a căpătat și o altă interpretare: sănătatea trupească condiționează și asigură pe cea a minții. Din păcate, unii sportivi – fotbaliștii cu deosebire, cred că dacă știu să „dea cu capul” în minge ca să intre în poartă, uită, însă, că trebuie să-și folosească mintea/ capul printr-o strategie care să le asigure victoria în final. De altfel, tot un aforism latinesc, datorat lui Marțial (Epigrame, VI), spune: „Non est vivere, sed valere, vita” („Nu-i totul să trăiești, ci să fii sănătos”); în condițiile în care timpul consumat de febre crude, tristeți grave, ori chiar petreceri abuzive, ajungem prea repede de la copilărie la bătrînețe. Deci, să prețuim în egală măsură sănătatea trupească, dar și cea spirituală, fără să ne mințim. (Prof. Marin COSMESCU)heață apele” („to lie like truth”, în insulara Marea Britanie); ori spun „minciuni sfruntate” („gros

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!