Lecția de limba română

A fi în „treabă”

• treaba statului și treaba românului

Vă amintiți replica lui Conu Leonida dată Coanei Efimița în chestia achitării la timp a pensiilor? „Treaba statului, domnule! El ce treabă are? E datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…”.
Și asta, în condițiile concepțiilor sale emanate de „Republica de la Ploiești”, pe care le mai întâlnim și astăzi, când statul nostru este Republică, de ceva vreme. Și care-i… treaba (problema)? Ori, ca să mă exprim ca Efimița: „Ce procopseală ar fi cu Republica”? La care, Conu Leonida îi răspunde: „Cum ce procopseală? Vezi, asta-i treaba: cap ai, minte ce-ți mai trebuie? Și ca să fie cât mai convingător cu consoarta sa, republicanul de la Ploiești îi înșiră binefacerile formei de stat visată: „Nu mai plătește nimenea bir… fieștecare cetățean ia câte o leafă bună… bașca pensia, după legea veche… E dreptul meu!”… căci „republica e garanția tuturor drepturilor”…; plus că „se face o lege de murături (moratoriu)… „Adicătelea, că nimeni să nu mai aibă drept să-și plătească datoriile”. Argumente care o instigă pe coana Efimița să răspundă, indignată: „Apoi, dacă-i așa, de ce nu se face mai curând republică, soro?”
Și după cum se știe, Republica „s-a făcut”, destul de tîrziu; mai întîi „populară” și apoi „socialistă”, care se menține și astăzi pentru că „monarhia ar fi o formă perimată” – zic unii „deștepți”, România devenind un fel de Republică parlamentară, în care fiecare cetățean „își vede de treaba lui”, mai mult sau mai puțin conștiincios; sau, cum spune francezul: „aller/ vaquer a ses affaires”, chiar dacă unii cetățeni dau impresia că doar „se află-n treabă” (to potter/ moon abaut”, cum spune englezul); numai așa, de ochii lumii, sau conform principiului rămas de la regimul comunist: „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”. Numai că astăzi, aflîndu-ne în mers spre capitalism, fiecare cetățean este preocupat „a face treabă bună” (abattre de la besogne”, sau „faire du bon travaille” – cum zice capitalistul francez); adică, „a-și face interesul” cît mai bine / eficient. Trebuie să-nveți „a pune osul la treabă” (to do a lick of work” – cum zice și capitalistul englez). Căci „treaba bine începută e pe jumătate făcută” („a good begining is half the battle”); fie că e vorba de o „treabă grea, nu glumă” („a job of work”), sau o „treabă nu prea ușoară” („no picnic / no easy job”), prin care românul de azi își poate rezolva propriile interese.
Dar cuvîntul „treabă”, în sensul de ocupație, îndeletnicire și activitate în folosul omului, ori al societății, capătă valori artistice în literatură. De pildă, în „Amintirile” lui Creangă, atunci cînd mama lui Nică zice: „nu-mi văd capul de trebi”, în timp ce Nică se gîndește: „eram în treabă”, privind „piciorușele cele mândre ale unor fete ce ghileau pânza” lîngă „stoalna unde ne scăldam”; ori cînd el însuși se lăuda că „la trebi-s hărnicuț cât se poate”; și „când era de făcut treaba”, făceam „câte-o drăguță de trebușoară ca aceea”.
Cu aceeași măiestrie artistică folosește și Eminescu cuvîntul „treabă” în creația sa, cum ar fi „Floare albastră”. Să ne amintim strofa: „De mi-i da o sărutare / Nimen lume n-o să știe; / Căci va fi sub pălărie / Și-apoi cine treabă are” (în sensul că nu-l privește pe nimeni sărutul iubitei sale).
Și în vorbirea de toate zilele „a avea treabă” sau „a fi în treabă” se folosește în sensul de a fi ocupat, „a se lua cu treaba” (a-și face de lucru), sau a uita de necazurile zilnice; „a se pune pe treabă” (a se ocupa serios de învățătură), ca și „a se da la treabă” (a se apuca de citit), sînt expresii specifice școlarului silitor; „treaba” fiind o problemă de rezolvat, o temă de scris la limba română, ori altă formă de pregătire a lecțiilor.
Chiar și pe guvernanții și parlamentarii noștri îi auzi adesea: „Fă-ți treaba cum trebuie (în sectorul tău)!”; sau: „Nu-i treaba ta (voastră)”, dacă nu vrea să dea socoteală despre activitatea sa. E mai bine „să n-ai treabă!” cu domniile lor, mai ales cînd îi vezi cît sînt de ocupați cu „treburile” curente ale țării…! (Prof. Marin COSMESCU)u a uita de necazurile zilnice; „a se pune pe treabă” (a se ocupa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!