De cînd există obiceiul de a se folosi ouăle colorate? Cea mai veche mărturie o avem din Egiptul antic, unde oul roșu era simbolul legămîntului vieții. Dar, ouă colorate s-au folosit de-a lungul timpului în multe din țările lumii: China, Grecia, Italia, Franța, Spania. Faptul că oul este chiar el purtător de viață a devenit un simbol al regenerării și al veșniciei. Legendele creștine „leagă simbolul ouălor roșii cu patimile Mîntuitorului. Oul roșu este apărător în fața diavolului, avînd puteri miraculoase, vindecînd boli și protejînd animalele. O veche tradiție spune că Maica Domnului, „venind să-și vadă Fiul răstignit, i-a adus ouă, care s-au însîngerat sub Cruce”. O legendă arată că atunci cînd „Christos a fost bătut cu pietre, acestea atingîndu-l s-au transformat în ouă roșii”. Alta că, în momentul cînd un fariseu a spus la ospăț: „Cînd va învia cocoșul pe care-l mîncăm și ouăle fierte vor deveni roșii atunci va învia și Christos”; imediat ouăle s-au făcut roșii, iar cocoșul a început să bată din aripi. Mai există o poveste în care se spune că „Șase surori măritate au vrut să ucidă pe a șaptea soră a lor, care făcea ochi dulci celor șase cumnați ai săi. Pietrele, însă, cu care au căutat să arunce într-însa s-au colorat în diferite chipuri. Sora aceasta a rămas neucisă, dar în această amintire poporul a început să coloreze ouăle pentru duminica Paștilor, cînd s-a întîmplat aceasta”.
Documentar, despre vopsirea ouălor aflăm prima dată dintr-o consemnare a secretarului florentin al lui Constantin Brăncoveanu la 1700: „Împiestrițarea” ouălor a devenit la noi o adevărată artă. Culorile vegetale sînt preparate după vechi rețete, transmise din generație în generație, rețetele consemnînd cînd trebuiau culese plantele, cum să fie uscate și ce combinație să fie. Ouăle pentru a fi decorate erau fie pline, fie goale.
Ornamentarea lor avea semnificații precise: „linia dreaptă verticală – viața, orizontală – moartea, linia dublă dreaptă – eternitatea, linia formînd o suită de dreptunghiuri – gîndirea și cunoașterea, linia ușor ondulată – apa, purificarea, spirala – timpul, dubla spirală – legătura dintre viață și moarte… fiind regăsite și pe ornamentica din neolitic!! Culorile își au rostul lor: „roșul – simbol al sîngelui, soarelui, focului, al dragostei și bucuriei de viață. Negrul – absolutism, statornicie, eternitate. Galbenul – lumina, tinerețea, fericirea, recolta, ospitalitatea. Verdele – reînnoirea naturii, prospețimea, rodnicia, speranța. Albastrul – cerul, sănătatea, vitalitatea. Violetul – stăpînirea de sine, răbdarea, încrederea în dreptate”.
Iată cum descrie meșteșugul încondeierii ouălor de Paști cercetătoarea G. Weinhold „la o bătrînă huțulă” din Bucovina: „Timp de ore a fiert coaja de măr sălbatic. Ouăle albe așteaptă rînduite într-un coș împletit; alături se află o ulcică de lut negru, plină cu ceară de albine. Bătrîna apucă în mîna dreaptă o unealtă ciudată: un bețișor ce are în vîrf un tubuleț, în care este înfipt un fir de păr de porc. Ea încălzește tubulețul la flacăra de la vatră și, fierbinte, îl introduce în ceara care se topește. Tubulețul se umflă și femeia trage cu el ornamente în formă de spirală și linii pe coaja oului ținut în mîna stîngă și rotit după nevoie. Ea scufundă apoi oul în fiertura din coajă de măr, după care desenează un alt ou, și încă unul, și tot așa mereu, scufundîndu-le albe; acum coaja lor strălucește într-un galben blînd. Apoi pe suprafețele galbene desenează noi modele, care par o continuare a motivului inițial. Pe urmă scufundă ouăle în culoarea roșie, obținută din măghiran și sînziană. Pentru a treia oară, mîna apucă tubulețul și trage cu ceară alte motive, pe suprafețele roșii rămase libere. Ultima baie de vopsea se face într-o fiertură de coji de nuci, care dă culoarea neagră.
Ouăle se pun apoi la cuptor, ceara se topește și se poate șterge. Ce plăsmuiri minunate strălucesc în fața noastră!”
La noi în județ, în satul Cetățuia, comuna Strugari, Constantin Gavriliu „potcovește ouăle de Paște”: „M-am gîndit la potcoave pentru că noi, țăranii, spunea el, am fost învățați că sînt purtătoare de noroc. Apoi, Isus Hristos a intrat în Ierusalim călare pe măgar și cred că animalul era potcovit”.
La Bacău, într-o colecție particulară se găsește cel mai vechi ou de Paște, el fiind confecționat din lemn pictat, datînd de la 1898. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns