„liba1” – Iuliana și Hassan Khalaf nu știu încotro s-o apuce

Dramele războiului

Fugiți din infernul din Liban, ajunși în iadul din Bacău

O familie de libanezi fugiți din calea bombardamentelor din Beirut a venit în Bacău să o ia de la zero. Soții Iuliana și Hassan Khalaf, de 33, respectiv 37 de ani, aveau, pînă în urmă cu trei săptămîni, o viață liniștită în Liban. Ambii erau medici stomatologi și aveau deschis propriul cabinet în capitala Libanului. Fugiți din calea bombelor care explodau la tot pasul, cei doi și fetița lor, de nici trei anișori, s-au stabilit în Bacău, unde Iuliana a copilărit și a terminat liceul. Au fugit din infernul libanez și au dat de iadul din Bacău. De cîteva zile, familia refugiată locuiește în apartamentul unor cunoscuți, fără curent electric, gaz și apă caldă. în urmă a rămas munca de patru ani, casa, cabinetul, pacienții. Ca și cum coșmarul nu fusese destul de mare, pe drumul spre întoarcere în România, femeia a pierdut fătul de numai o lună, pe care-l purta în pîntece. Tot ce au acum acești oameni sînt documentele de identitate, diplomele de studii, două rînduri de haine și promisiunile autorităților din Bacău.

Povestea de viață a soților Khalaf trăită în ultimele trei săptămîni pare ruptă din filme. Cînd îi auzi cum povestesc prin ce au trecut, ți se pare că e sumarul unui film vechi, de război, cu puțini supraviețuitori și sfîrșit nefericit. Și lor li se pare, cîteodată, că totul e doar un vis care într-o zi se va sfîrși. Realitatea de zi cu zi și lipsurile pe care le au acum îi trezește din reverie. în urmă cu trei săptămîni, viața celor doi soți se împărțea între casă și propriul cabinet stomatologic, unde amîndoi lucrau. Aveau pacienți programați în fiecare zi pentru consultații sau tratamente. în general, străini sau libanezi plecați din cauza deselor războaie în toate colțurile lumii. Fericirea era cuvîntul de ordine, mai ales că cei doi soți primiseră de curînd vestea că vor avea un al doilea copil. Situația s-a înrăutățit brusc, iar războiul s-a agravat. Niciodată în Liban nu a fost raiul pe pămînt, iar o bombă – două, lansate de undeva de-aiurea, era obișnuință pentru cei care trăiau în Liban. „Am vorbit cu toată lumea în țară și părerea este unanimă: totdeauna a fost război, dar ca acum nu a mai fost niciodată. Este un loc nesigur. Aeroportul, podurile, totul a fost bombardat. în urmă au rămas doar dărîmături”, spune Hassan Khalaf. Auzeau la televizor și de la prieteni că nu nimic nu este sigur în Liban, dar nu și-au pus niciodată problema că se ajunge la o situație critică cum este cea de acum. Supermarketurile erau închise, instituțiile la fel. Doar magazinele de unde se puteau procura alimentele și apa mai erau deschise. „M-am dus într-o zi, de la cabinet la farmacie, să cumpăr niște medicamente pentru fetiță. Mergeam pe jos și, la un moment dat, am văzut avioane care zburau, iar la nici un minut, bubuituri asurzitoare. Bombardaseră podul din cartierul unde aveam noi locuința. Atunci am realizat că nu mai este de stat și am decis să plecăm din Beirut. Din țară primeam informații că trebuie să ne programăm la ambasada românească, pentru transport. Mi-a luat trei ore să prind legătura cu ambasada, pentru că liniile telefonice sînt extrem de solicitate. Pe 17 am plecat spre România. Era deja război de cinci zile, iar de la o zi la alta numărul bombardamentelor se înmulțea”, povestește Iuliana Khalaf.

Din munca de-o viața a ales doar o valiză de haine

Primele care au luat drumul României au fost Iuliana Khalaf și fetița, Hanah, care nu a împlinit, încă, trei ani. De la ambasadă fuseseră avertizați că nu pot lua bagaje cu ei, pentru că în autocarele care urmau să îi transporte din Beirut în Siria nu este suficient loc. Aveau voie la un singur bagaj de mînă în care nu se putea pune decît strictul necesar. „Stăteam în fața șifonierului ticsit, din casă, și mă gîndeam ce să iau și ce să nu iau. Am luat mai multe haine pentru fetiță și pentru mine, două schimburi. Și mă gîndeam dacă am să mai văd vreodată casa noastră, dacă va mai rămîne ceva în urma bombardamentelor…”, își amintește Iuliana, iar ochii îi joacă în lacrimi.

Din cauza stresului, femeia a pierdut sarcina pe drum

A urmat drumul din Beirut spre Siria. Un traseu infernal, printre mine și bombe care explodau la tot pasul. Au ajuns în siguranță în Siria, dar pentru Iuliana, stresul ultimelor zile și despărțirea de soțul care rămăsese acasă și-au spus cuvîntul. în autobuzul în care a mers 24 de ore fără oprire a pierdut sarcina. O suferință în plus, dar âi mulțumește lui Dumnezeu că s-a întîmplat așa. „Cred că Dumnezeu a vrut ca asta să se întîmple cînd sarcina nu era avansată și nu au apărut complicații. Am putut să-mi continui drumul, pentru că dacă ar fi fost nevoie de spitalizare, nu știu nici în ziua de astăzi ce s-ar fi întîmplat”, spune, resemnată, dar cu speranță în suflet, femeia care în cîteva zile a trăit cît alții într-o viață.
Hassan a mai rămas în Beirut pentru că avea pacienți programați la cabinet și pe care nu-i putea dezamăgi. „Erau libanezi plecați de mulți ani în străinătate care veniseră la tratament. Nu puteam pleca eu înaintea lor, pentru că ar fi fost un gest de lașitate. în plus, trebuia să rezolv și problema femeii din casă, o filipineză care era cu actele la noi. Ea nu voia să plece din țară și atunci a trebuit să-i rezolv cu actele, ca să poată merge la altcineva. A venit un pacient stabilit în Suedia, ultimul programat, care îmi spunea că are pașapoartele și a doua zi va pleca. Eu i-am spus că după ce îl tratez pe el plec. în cîteva ore eram în autocar spre Siria”, spune și Hassan Khalaf. Iuliana a ajuns în România pe 17 iulie, iar pe 21 a ajuns în țară și soțul ei.

Pierduți într-un Bacău unde nu mai au pe nimeni

Deși fericiți că au scăpat cu viață din calea bombelor și că s-au reîntîlnit, greul pentru ei abia începea. Cei doi au venit în Bacău, oraș în care, în 2002, s-au și căsătorit, după cîțiva ani de cînd se cunoscuseră. Hassan a făcut tot Facultea de stomatologie în București, ca și Iuliana, așa s-au cunoscut și au rămas împreună. Au ales Bacăul pentru că este locul în care Iuliana a copilărit și a urmat liceul. în plus, documentele ei de identitate românești sînt cu reședința în Bacău. Problema este că, de cîțiva ani, familia Iulianei a plecat din oraș, iar aici nu le-au mai rămas decît niște cunoscuți de-ai părinților. Au apelat la cine au putut și așa au ajuns să locuiască într-un apartament care nu mai era locuit de mai mulți ani. Un loc unde pot fi la adăpost, dar care nu le oferă mai mult confort decît o bancă, în parc. Nu au apă caldă, nu au nici gaz și nici curent electric. Nu pot pune un aparat de țînțari în priză și nici nu-i pot face fetiței o baie. De o săptămînă, micuța nu mai știe cum e să faci o baie. „Nici nu știm la cine să apelăm. Nu vrem să pară că mergem cu miloaga, dar nu știm în momentul acesta unde să mai mergem. Trebuie să rezolvăm problema actelor cu soțul meu, iar actele trebuie făcute în Bacău. Vrem să o luăm de la capăt aici, pentru că este orașul în care eu am stat, pînă să plec la facultate, în București. Dacă ar fi să mergem în alt oraș, ar fi și mai greu, pentru că ar trebui să o luăm de la capăt și cu actele, cu tot. Tot ce am muncit în ultimii patri ani am investit în cabinetul din Beirut, să ne facem un rost acolo. Tot ce aveam a rămas acolo și nu știm dacă o bombă nu a distrus tot”, spune Iuliana Khalaf.

Primarul Stavarache a promis o locuință

Ieri, familia Khalaf a fost în audiență la primarul Romeo Stavarache. Edilul le-a promis că încearcă să-i ajute cu o locuință, așa cum s-a întîmplat și cu familia Zahoni, primii refugiați veniți din Liban în Bacău. Dacă va deveni realitate, promisiunea municipalității nu se va materializa mai devreme de cîteva săptămîni. Ieri, Iuliana Khalaf a fost și Colegiul Dentiștilor pentru a fi luată în evidență, în ideea de a intra în legalitate și de a se putea angaja în profesia pe care a învățat-o în România și a practicat-o în Liban. Cei doi soți sînt încrezători că o vor scoate la capăt, pentru că, odată scăpați cu viață din război, speranța moare ultima. Sînt deciși să nu se mai întoarcă în Liban, pentru că din punct de vedere economic nu mai este nici o șansă. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!