Tinerii de astăzi sînt mai inteligenți decît cei de acum două decenii. E drept, chiar dacă unora le vine greu să mai creadă acest lucru. Cel puțin asta au dovedit elevii Colegiului „Ferdinand I”, care au preferat să fie prezenți, ieri după-amiază, la întîlnirea organizată în amfiteatrul școlii cu cîțiva dintre scriitorii băcăuani. Puși în fața unor oameni de care nu mai auziseră pînă atunci, liceeni s-au manifestat cu o spontaneitate nedisimulată, ascultînd ceea ce li s-a părut mai interesant din sumarul proiectului sinergetic „Educație – Cultură, Cultură – Educație”, organizat de Centrul de Cultură „George Apostu”, și reacționînd mai direct la ceea ce li se părea fără sens. Mai mult, unii dintre ei au avut și îndrăzneala să pună întrebări scurte, la care oamenii de cultură au dat răspunsuri întinse pe durata a zeci de minute. Iar unele dintre ele, precum cele legate de accesibilitatea artei moderne pentru oamenii de rînd și direcția spre care tinde aceasta, au lăsat numeroase semne de întrebare, pe care scriitorii au promis că le vor aprofunda în viitoare întîlniri cu tînăra generație.
Din întîlnirea de ieri n-au lipsit prezentări de cărți, discursuri, recitaluri de poezie, o gamă variată de subiecte prin intermediul cărora oamenii de cultură au încercată să le trezească apetitul către cunoașterea spirituală elevilor. Val Mănescu a recitat, în premieră, o poezie proprie, Geo Popa a recitat și el din Caragiale și Bacovia, George Genoiu a vorbit despre volumele pe care le-a editat la „Rampa și Ecranul” despre I. L. Caragiale, prof. univ. dr. Ștefan Munteanu a comentat pe scurt discursul președintelui Băsescu la Consiliul Europei și a prezentat Centrul „George Apostu”, Cornel Galben i-a invitat pe tineri să trimită articole la revista „Vitraliu”, profesorul Dan Petrușcă a răspuns la una din întrebările elevilor, la fel și alți colegii de condei, în timp ce Constantin Topală, președintele Pro Democrația, prof. univ. dr. Neculai Lupu de la Universitatea „George Bacovia”, profesorul Grigorie Codrescu, redactor șef al revistei „Convorbiri didactice”, și Ghiorghi Iorga, directorul Colegiul „Ferdinand I”, au ascultat cu atenție tot ceea ce s-a derulat în amfiteatrul școlii. După toate discursurile, liceenii au aplaudat cu multă căldură, făcînd ca temperatura din amfiteatru să crească cu cîteva grade. întîlnirea, de pe urma căreia aveam să aflăm că elevii n-au reținut decît numele lui Geo Popa, cel care și-a etalat încă o dată calitățile de actor și moderator de întîlniri, s-a încheiat cu oferirea cîtorva din numerele revistei „Vitraliu”, tinerilor prezenți la eveniment. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.