„Liceu, cimitir al tinereții mele”

Ștefan RADU

A început școala? Unii spun că da, alții spun că nu… Tipic românesc! Mai așteptăm vreo două, trei zile pînă ne vom lămuri pe deplin. Un director de liceu, întrebat în ajun de o autoritate dacă vor avea loc festivități în școala pe care o conduce, a răspuns de-a dreptul agasat: „M-am săturat de discursuri și lamentări. Zăpăcim copiii. La mine am afișat orarul și vineri la 8 dimineața încep cursurile conform programului. Asta e deschiderea!” Am crezut că glumește, dar omul – profesor cu experiență – s-a dovedit extrem de ferm în decizia sa. Sastisit de atîtea reforme, curricule și discursuri, a descoperit că singurul refugiu rămîne profesia și bunul simț. Școala românească, în acest moment, nu mai are ceva de sărbătorit. A ajuns în punctul în care singura preocupare este supraviețuirea. Pe de o parte, cadrele didactice își strigă disperarea, dar în zadar. Visul lor de a obține salarii „europene” este în totală contradicție cu starea economică a țării. Cînd banii – puțini – se risipesc pe proiecte inutile, pe campanii fără țintă și pe certuri intraguvernamentale, de unde să mai fie găsite sumele necesare unor majorări oneste ale lefurilor? Poate doar dacă se vînd, în talcioc, anvelopele de la armată…
Pe de altă parte, elevii au pierdut orice reper. Programele se schimbă în fiecare an, regulile de organizare a concursurilor au devenit fluide, iar „dragostea de carte” este simplă literatură. Mai mult ca oricînd, versul celebru al lui Bacovia a căpătat semnificații concrete. în municipiul nostru, nebunia unora de-a face dintr-un liceu, în doar cîțiva ani, o școală de top a avut efecte dramatice. Un inspector școlar îmi destăinuia că, numai anul trecut, o duzină de elevi de la această prestigioasă instituție de învățămînt au fost internați la psihiatrie. Unii dintre acești adolescenți sînt irecuperabili medical. Incoerența programului școlar și atitudinea dură a cadrelor didactice obsedate de „planul cincinal” la premii naționale au transformat liceul cu pricina într-o reală „cameră de tortură psihică”. Cazul este acoperit de o extremă discreție. Nu s-a declanșat nici o anchetă internă, nici o analiză serioasă la nivel profesional… Dascălii cu experiență sînt, însă, foarte îngrijorați. Fenomenul se manifestă în majoritatea școlilor cu ștaif, unde s-a construit imaginea unor elevi de succes. Cu ce sacrificii, însă? Cîți rezistă la ritmul infernal și la starea de incertitudine? Cine mai înțelege la ce folosește știința de carte astăzi? Recent, posturile naționale de televiziune au prezentat reportaje de-a dreptul tragice de la un celebru liceu din Roman (municipiu apropiat de al nostru). Cîteva eleve – cu rezultate excepționale la învățătură – s-au sinucis. Alte prietene ale lor au avut tentative eșuate. S-a dat vina pe sataniști, pe muzica rock (!!?), pe astenia de primăvară (de toamnă, de iarnă, de tranziție)… Anchetele s-au realizat într-o discreție cu greu explicabilă. Nu s-a ajuns la vreun rezultat credibil. O armată de psihologi încasează salarii de la Ministerul Educației, însă habar nu au ce-i în mintea acestor adolescenți. Abia cînd nu mai e nimic de făcut însăilează și ei cîteva explicații de conjunctură. Ce poți face într-un cimitir? Doar să aprinzi cîte o lumînare ici și colo… Programele extrem de încărcate și, mai ales, lipsa unor sisteme de evaluare cinstită, a unor principii care să fie respectate, în primul rînd, de cadrele didactice generează clivaje tragice în mințile curate ale elevilor. Și nu știu dacă singura cauză ar fi micimea salariilor… Poate n-ar fi fost rău dacă astăzi școala s-ar fi deschis, în România, cu un moment de reculegere…logi încasează salarii de la M

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!