Firmele de profil interesate să asigure transportul de persoane pe raza județului trebuie să mai aștepte încă 90 de zile pînă la licitația de acordare a traseelor, după ce Guvernul a decis amînarea acesteia cu trei luni. „Nu este vorba neaparat despre o amînare, cît, mai degrabă, despre o temporizare de 90 de zile, timp în care așteptăm să apară noua legislație de transport”, a explicat Valeriu Avram, șeful reprezentanței locale a Autorității Rutiere Române (ARR). De regulă, licitația pentru trasee avea loc în a doua jumătate a lunii martie.
Amînarea licitației nu i-a mulțumit, dar nici nu a atras protestele transportatorilor care au de gînd să intre în cursa pentru traseele din județ. „Nu e rău, dar nici bine. Pur și simplu, asta e. Oricum, în ceea ce ne privește eram pregătiți pentru luna martie. Acum nu avem altceva de făcut decît să așteptăm data licitației”, ne-a declarat Mihai Bălăiță, directorul SC „Transport Bistrița”, o părere identică avînd și Constantin Luncanu, patronul firmei „Trans Lia”. Oricum, indiferent de data de derulare, licitația pentru trasele județene se anunță a fi o „bătălie” fără menajamente, cu toate că, cel puțin deocamdată, unii protagoniști preferă declarațiile diplomatice. „În principiu, avem în vedere cam aceleași trasee. Știm că un traseu se formează în cîțiva ani și nu ar fi corect să intrăm peste alții. Eventual vom cere în plus suplimentarea curselor care circulă pe un traseu. De exemplu, anul acesta noi am asigurat ruta Bacău – Tecuci, prin Podu Turcului, dar traseul de la Tecuci la Bacău nu a mai fost licitat. Acum, ne gîndim să cerem și acest traseu”, a mai spus directorul Bălăiță. În ceea ce-i privește pe cei de la „Trans Lia”, Luncanu susține că „deocamdată nu ne-am decis ce vom licita”. Pe de altă parte, marea luptă se va da, foarte probabil, pentru traseele „de la șoșea”, în timp ce rutele mărginașe gen Buhuși – Țîrdeni sau Bacău – Huruiești – Tătărăști riscă să rămînă, ca și anul trecut, nelicitate. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns