Lucrarile de reabilitare termica exterioara, programate pentru ultimul lot de 31 de blocuri din municipiul Bacau, au incremenit la momentul licitatiei. Imobilele aflate in discutie au parcurs toate etapele premergatoare inceperii lucrarilor. Desi licitatia pentru adjudecarea lucrarilor a avut loc pe 3 septembrie, licitatia nu a fost finalizata. „Lucrurile nu au fost finalizate pentru ca firmele participante se contesta una pe cealalta. Este singurul impediment”, a spus Gheorghe Muntianu, seful Serviciului de Administrare a Fondului Locativ si Indrumare a Asociatiilor de Proprietari din cadrul Primariei Bacau.
In cazul in care lucrurile vor intra pe fagas normal, termenul de executie a lucrarilor este de opt luni, insa, luind in calcul apropierea sezonului rece, termenul poate fi prelungit. La inceputul lunii octombrie, angajatii firmelor de constructii ar trebui sa puna schelele pe blocuri. Solicitarile venite din partea asociatiilor de proprietari sunt in continua crestere. Din vara si pina in prezent, pe adresa Primariei Bacau au ajuns peste 500 de solicitari pentru includerea in programul de reabilitare termica.
Lasă un răspuns