„Cel mai bun lider este cel despre care oamenii abia dacă știu că există. Nu e chiar atît de bun dacă oamenii I se supun. Iar un lider adevărat vorbește puțin, abia cînd munca e gata, iar obiectivul, atins”.
„Liderii mileniului 3” (LMT) este un program în „arta de a conduce”, oferit de Fundația Codecs pentru Leadership, cu acordul Ministerului Educației, în parteneriat cu British Council. Fundația Codecs, cu tradiție în organizarea de cursuri de leadership, își propune dezvoltarea unui nou set de aptitudini pentru noua generație (comunicare, lucrul în echipă, managementul schimbării), astfel încît să formeze „echipa de lideri ai Mileniului III.”
Dar cum poți ajunge „un lider pentru Mileniul III?” Programul LMT este structurat pe opt module, ce se derulează pe parcursul unui semestru (10 – 12) săptâmîni, cîte o ședință de 1,5 ore pe săptămînă. Fiind adresat elevilor de liceu, aceștia pot urma oricare modul, plătind o taxă de înscriere de 175 lei noi, pentru fiecare modul ales. Cursurile se vor desfășura în incinta unităților școlare participante, iar trainerii vor fi manageri, psihologi, experți în marketing, chiar profesori formați de fundația Codecs.
Printre modulele existente se numără și „Generați LMT: Curajul acțiunilor civice”, care are drept obiectiv leadership-ul civic. Modulul „Sufletul tău, inima mea” are în vedere inteligența emoțională, cunoașterea celorlalți pe baza acestei inteligențe emoționale. Urmează „Să fii! Să știi! Să faci!” și vizează leadership-ul ca proces de învățare continuă, conturînd atributele liderului capabil să genereze o viziune pragmatică a schimbării.
Ar mai fi „Vreau să fiu leader!”, modul ce descrie leadership-ul ca resursă de vîrf pentru exercitarea autorității formale (leadership public și leadership în afaceri), modulul fiind structurat în baza a trei principii: cunoaștere – influență – conexiuni.
Dacă, totuși, vă puneți întrebări în legătură cu utilitatea acestor cursuri, ar trebui să aflați că, fiind acreditate de MEC, cursurile sînt un punct de reper pentru viitorii angajatori, în plus constituind o categorie inovatoare din cuprinsul CV-ului. (Silvia URSU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.