Limba ce-o vorbim

Cuvinte (ne) potrivite

Cei care urmăresc anunțurile publicitare cu referire la noi locuri de muncă vor fi puțin dezorientați. Majoritatea informațiilor scot în evidență abilitățile pentru operare pe calculator și cunoașterea limbilor străine. Firesc, m-am întrebat de ce nu este o cerință obligatorie și cunoașterea limbii române. Cineva, uimit și puțin iritat de „tupeul” meu, mi-a spus: „Pentru că nu are sens! Dacă ești român, cum să nu-ți cunoști limba?” Pe loc, mi-a venit ideea de a-i pune în față dovezile, decît să-l contrazic, și i-am arătat scrisoarea primită de mine săptămîna trecută de la un prieten călător peste hotare. Care nu este un om cu pregătire medie, ci este licențiat în studii universitare aprofundate. Cîteva pasaje pe care le-am și subliniat cu o culoare roșie, ca să se vadă, l-au surprins pe amicul certăreț. Eram informați despre o problemă de afaceri finalizată, acolo, peste hotare. După lungi tergiversări a reușit să obțină aprobările pentru o lucrare urgentă. Numai că acest cuvînt – tergiversare – a fost folosit cu sens de negociere. Din păcate, tergiversare capătă înțelesul de a-i întoarce cuiva spatele, de a renunța la un dialog, la o discuție. Într-adevăr, aranjat într-o comunicare scrisă, arată, pare să depășească echilibrul firesc al vocabularului și să picteze în culori plăcute mesajul.

Explicațiile simple nu l-au convins pe tovarășul meu de discuție. Ba, chiar puțin indiferent, m-a întîmpinat cu o formulă cam neortodoxă: „Vrăjeală, știu eu, îți place polologhia”. Am fost atent la cele spuse. Imediat, l-am și „taxat”: Varianta corectă nu este polologhie, ci poliloghie. Etimologia cuvîntului poate fi ușor intuită – polis – multe, logos -vorbă; adică, vorbă multă. Tot în scrisoarea cu pricina, se menționa: „Trebuie să rezolv cum trebuie, altfel voi suporta repercursiunile”. Ce mare lucru, a fost pusă o literă în plus! Dar varianta corectă este repercusiune.

După toate argumentele și probele folosite, amicul mi-a dat, în sfîrșit, dreptate. Cerințele posturilor importante trebuie să facă referire la cunoașterea gramaticii limbii materne. Nu de alta, dar devenim de nepriceput atît pentru cei din interior, cît și pentru cei din exterior. Dacă nu mai respectăm nimic pe această lume, să ținem totuși la comoara limbii române înseamnă respectul față de noi înșine. (Dan CĂLDĂRARU)