Lista lui Berca

Administrator

Trei directori de instituții, candidați la înlocuire
• prefectul Gabriel Berca s-a declarat nesatisfăcut de activitatea șefilor de la Inspectoratul Școlar, Oficiul județean de Cadastru și de la Inspectoratul Teritorial de Muncă n șefii celor trei instituții s-au declarat surprinși de declarațiile prefectului

Radu Ababei, inspectul șef al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), Haralambie Irimescu, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), și Iulian Arbunea, directorul Oficiului Județean de Cadastru (OJC) au fost nominalizați de prefectul Gabriel Berca drept șefii de instituții care ar putea fi înlocuiți la „remanierea de vară”. Adică în august, atunci cînd va fi efectuată o evaluare a șefilor de instituții deconcentrate. „Sînt nemulțumit de activitatea directorilor de la cele trei instituții: Inspectoratul Școlar, și aici sînt avertizați atît șeful insituției, cît și adjuncții lui pentru că nu fac echipă și nu lucrează în interesul învățămîntului băcăuan. La ITM este un șef despre care nu vreau ca presa să mai spună că directorul este „blîndul Irimescu”, iar la Cadastru am cerut de mai multe ori diferite situații și nu le-am primit, lucru care a dus la întîrzierea unor decizii și din partea Insituției Prefectului”, a spus Berca. El susține că nu-l interesează apartenența politică a acestora, chiar dacă a recunoscut că numirile lor s-au făcut pe criterii politice. „Da, la numirea lor au fost nominalizați de partidele care compun coaliția de guvernare. Dar cred că ar fi timpul ca partidele care i-au nominalizat să înțeleagă că prefectul este cel care coordonează activitatea instituțiilor deconcentrate, și nu ei”, a lansat Berca o săgeată la adresa politicienilor băcăuani. „Fac și eu o remaniere dacă este cazul, în vară, cînd expiră interimatul unor șefi de instituții și cînd se va face o evaluare a activității tuturor șefilor de instituții”, a mai precizat Berca.

Luați prin suprindere

Dacă de-a lungul timpului s-a mai tot scris despre șefii de instituții despre care se zvonea că ar putea fi înlocuiți, iar printre aceștia se regăseau și cei trei, de data asta declarațiile prefectului au fost clare și fără ocolișuri în privința lor. Chiar dacă prefectul a nunațat puțin declarația, în sensul că așteaptă un raport de evaluare a activității tuturor șefilor de instituții și că numai după aceea va lua o decizie finală, este clar că „trioul” nu se mai află în grațiile lui Berca și că vor fi înlocuiți. Cu toții și-au manifestat surpinderea în legătură cu declarațiile prefectului, despre care susțin că nu au fost informați și că nu li s-a dat de înțeles că nu corespund cu pretențiile reprezentantului Guvernului în teritoriu. „Eu nu am auzit declarația domnului prefect. Deci, ce punct de vedere pot să am? Este dreptul dumnealui, are putere de decizie și oricum eu nu am venit pe postul ăsta ca să stau o veșnicie. E drept că sînt suprins de declarațiile dumnealui. Și, apopos, oficial eu sînt în concediu medical, chiar dacă m-ați găsit la serviciu”, a spus Radu Ababei. Și Haralambie Irimescu, șeful ITM, a fost extrem de surprins de declarațiile prefectului. „Dacă așa a spus, eu ce pot să comentez? Dacă el crede că activitatea mea este așa de slabă… Dar, cum mie nu mi-a spus nimeni nimic pînă acum, nu am ce să comentez”, a menționat Irimescu. „Este părerea domnului prefect. Nu știu nimic despre intențiile dumnealui. Oricum, va fi un concurs în august, cînd se termină interimatul”, a spus și Iulian Arbunea, directorul OJC. în altă ordine de idei, prefectul Berca a ținut să precizeze că există și șefi de instituții pe care vrea să-i laude. A menționat printre aceștia pe șefii de la Direcția de Sănătate Publică, Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Direcția Agricolă și pe cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.