Loteria Națională se implică în construcția de locuințe pentru tineret

Redacția Ziarul de Bacău

Seria întîlnirilor cu presa și a prezentării monumentalei monografii „Loteria Națională din România, o istorie ilustrată”, organizate în fiecare județ al țării de Compania Loteria Națională a continuat, la începutul acestei săptămîni, la Piatra Neamț. Întîlnirea face parte dintr-un program complex de promovare a imaginii companiei, care a început anul trecut și care se va derula pînă la sfîrșitul acestui an. Acțiunea de la Piatra Neamț a avut loc la scurt timp după o manifestare de aceeași factură organizată la Botoșani și va fi urmată de altele în județele Covasna, Suceava și în cîteva județe din sudul țării. La întîlnirea de la Piatra Neamț, județul nostru a fost reprezentat de „Ziarul de Bacău” și de Gina Banu, șeful Centrului Bacău al Companiei Loteria Națională. Despre importanța monografiei „Loteria Națională din România, o istorie ilustrată” și despre activitatea companiei au vorbit reprezentanți ai autorităților din municipiul și județul Neamț, directori sau reprezentanți ai instituțiilor de cultură din acest județ. Monografia a fost, de asemenea, prezentată de Dan Huliera, consilierul directorului general al Companiei Loteria Națională, și de dr. Gheorghe Buluță, directorul Bibliotecii Centrale a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, unul dintre autorii lucrării.

Și această nouă întîlnire cu presa, de luni, 9 septembrie, a demonstrat efortul vizibil al gazdelor de a promova imaginea Companiei Loteria Națională, împotriva căreia, așa cum i-am mai informat pe cititorii noștri, cu cîtva timp în urmă a început o adevărată campanie de presă, întreținută de unele cotidiane centrale, în care se pune serios la îndoială corectitudinea derulării activităților specifice companiei și calitatea managementului echipei de conducere. „Noi credem că această campanie nu este decît rezultatul unor încercări disperate de a se face mult rău unei instituții aproape centenare și cu mare rol în viața economică, socială și chiar culturală a României”. Dan Huliera nu a făcut nici o referire expresă la potențialii întreținători ai acestei campanii, dar nu a ocolit adevărul că în ultimul timp au fost chiar încercări ca această instituție să fie efectiv cumpărată, chiar dacă ea este, inclusiv conform unor cerințe ale Uniunii Europene, un monopol de stat, ca în toate celelalte state europene. Dan Huliera a opus acestor tendințe „portretul” instituției Loteria Națională, care a sprijinit permanent acțiuni de caritate, de dezvoltare a unor sectoare de activitate în care bugetul statului nu putea face față pînă la capăt sau a unor instituții de interes național. În prezent, a spus consilierul directorului general al companiei, domeniile de interes pentru susținere financiară din partea Loteriei Naționale sînt construcția de locuințe pentru tineret, mișcarea sportivă și constreirea de săli de sport în toată țara.

Rolul Loteriei Naționale în societatea românească este unul de reală importanță, iar afacerile pe baza jocurilor de noroc controlate de stat sînt o afacere cu multe zerouri în cifra profitului, tocmai de aceea rîvnită de unii sau alții. Capitalul Loteriei a crescut, în ultimii zece ani, de 260 de ori, de la 2,2 miliarde de lei, la 595,9 miliarde de lei. Conform declarațiilor de presă făcute de conducerea companiei, între prioritățile ei s-au numărat asigurarea securității valorilor loteristice, construirea de spații comerciale cu specific loteristic, automatizarea rețelei loteristice etc.Tot în ultimii zece ani, Loteria a contribuit la bugetul de stat cu peste 1.000 de miliarde de lei. De asemenea, rata profitului companiei a crescut anul trecut, față de 1992, cu 82%. În cei aproape 100 de ani de existență, Loteria a contribuit cu ajutoare substanțiale pentru instituții, organizații sau comunități de oameni după producerea unor calamități naturale, a sprijinit dezvoltarea și modernizarea armatei, a organizațiilor sportive, a susținut acțiuni culturale etc. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.