„Love story” în Pasajul Gării

Administrator

O partidă de sex sălbatic între doi bărbați, ce era în plină desfășurare în pasajul pietonal al Gării Bacău, a fost întreruptă brusc, marți seara, de o patrulă de jandarmi. Oamenii i-au prins pe cei doi în timp ce întrețineau relații sexuale anale și i-au condus la sediul Poliției Transporturi. Aici, „partea activă” a fost identificată ca fiind Marius N., administrator la Ateneul din Bacău, iar victima, un tînăr din Teleorman, bolnav psihic. Tînarul, care susținea că are 17 ani, a fost acostat de bărbat în gară.”Mi-a spus ca îmi dă 50 de mii de lei. Am mers întîi în toaleta și apoi în pasaj, unde mi-a făcut ce nu trebuia. Eu am vrut să fug, dar m-a forțat”, ne-a declarat victima. în momentul în care au fost surprinși de jandarmi, bărbatul a vrut să fugă, însă a fost prins. ” După cercetari s-a constatat că bărbatul este administratorul Ateneului. în cauză se fac cercetări sub aspectul întreținerii de relații sexuale cu un minor și dosarul va fi înaintat Parchetului”, ne-a declarat agentul Cristian Solomon, de la Poliția Transporturi. în prima fază, minorul a declarat că a fugit din București de la un centru de minori și a fost preluat de Protecția Copilului din Bacău. Administratorul Ateneului are 46 de ani, este căsătorit și are un copil. „Este un angajat obișnuit, lucrează la noi de 16 ani, nu am avut probleme cu el și nici el cu persoane de același sex”, ne-a declarat Pavel Ionescu, director adjunct la Ateneul din Bacău. Oamenii legii continuă să-l cerceteze pe administrator pentru relații sexuale cu un minor, chiar după ce au aflat că băiatul este major, „întrucît victima i-a spus că are 17 ani, și cu toate acestea l-a luat pe băiat în pasaj și a făcut sex cu el”.
„Cazul ne-a fost sesizat în jurul orei 12,00 de Poliția Transporturi. Echipa de specialiști care s-a deplasat la fața locului a aflat că Marian R., în vîrstă de 19 ani, are un frate geamăn și că amîndoi au crescut în centre de plasament. Băiatul încearcă să-și ascundă identitatea și prezintă retard mintal. Pînă la finalizarea anchetei Poliției, el va fi ocrotit într-un centru de asistare, unde va fi consiliat de un psiholog”, a declarat Alina Iftode, purtător de cuvînt la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). (Florin CRĂCIUN, Alin LEANCĂ)ransporturi. Echipa de specialiști care s-a deplasat la fața locului a aflat că Marian R., în vîrstă de 19 ani, are

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.