Love story la 100 de ani

• doi bătrîni din Izvorul Berheciului au traversat ultimii 80 de ani împreună • soțul, de o sută de ani și patru luni, se încăpățînează să ia în piept și cel de-al treilea mileniu

Casele se așează cuminți de-a stînga și de-a dreapta șoselei ce traversează de la un capăt la altul Izvorul Berheciului. Aproape de ieșirea din localitate, șirul este întrerupt de o căsuță retrasă într-o poieniță, pe o culme de deal. Timp de aproape 80 de ani, viața bătrînilor Vasile și Lisaveta Ungureanu s-a scurs între pereții acestei case. O căsuță cu geamuri și uși mici, ca în povești. Văruită în albastru, încojurată de pîlcuri de bujori și străjuită de două tufe mari de iasomie, care învăluie cu un miros îmbătător toată curtea. Înăuntru, doi bătrînei care au trăit împreună cît alții nici măcar n-ar îndrăzni să viseze.

Urmele celor o sută de ani prin care a trecut pînă acum au brăzdat adînc chipul lui Vasile Ungureanu, din Izvorul Berheciului. Lumea din jur se pierde prin ceața care i-a căzut peste pleoape, zgomotele îi ajung la urechi doar ca palide șoapte, iar pentru a face un pas prin jurul casei are nevoie de brațul Lisavetei, femeia cu care își împarte viața de aproape 80 de ani. „Hai, Vasile! Mai ai o treaptă și gata. Nu te mai gîndi atîta la Dumnezeu. Mai ai pînă să ajungi la el. Vezi, doar, că nu vrea încă să te ia”, își dojenește bătrîna Lisaveta bărbatul, ajutîndu-l să coboare scările. Pășim cam nesiguri prin întunericul bucătăriei, ne ghemuim să putem trece prin ușile joase ale holurilor și ajungem în camera din față, „odaia cea bună”.

E singura cameră inundată de lumină din toată casa. Bătrîna Lisaveta își așează cu grijă bărbatul pe marginea patului și ne poftește și pe noi să stăm pe scaunele din jurul mesei de lîngă fereastră.

Scump la vorbă, Vasile Ungureanu se arată dispus mai mult să-și asculte consoarta povestind. Nu-și mai aduce aminte cînd a împlinit 100 de ani. „Cam pe la anul nou”, ne spune bătrîna Lisaveta, care nici ea nu-și mai aduce aminte exact cînd i s-a născut bărbatul. La cei 93 de ani ai săi, Lisaveta Ungureanu nu se dă bătută. An de an își îngrijește petecul de vie din fața casei, gustă cîte puțin din vinul făcut toamna și îi mai dă și moșului cîte un păhărel, să mai prindă puteri. Chiar dacă se descurcă greu cu cei 600.000 pe lună, care se adună din pensia de veteran de război și din pensia de la CAP, bătrînii s-au obișnuit să nu mai aștepte ajutor de la nimeni.

„Era mai bine cu comuniștii. Am plîns cînd a murit Ceaușescu”

Cînd l-a cunoscut pe Vasile, Lisaveta Ungureanu abia împlinise 17 ani. „Nu era el prea chipeș, dar era curățel și tare gospodar. Ne-am luat la puțină vreme după ce ne-am cunoscut. Am făcut nuntă mică, am chemat numai rubedenii, că nu prea aveam multe posibilități”, își amintește femeia. Rămas de mic fără tată, Vasile Ungureanu nu a prea avut cine știe ce pămînt cînd s-a însurat. Zestre mai mare a avut Lisaveta. Venea din familie de oameni mai înstăriți, așa că și-au încropit o casă pe una din „fălcile” de pămînt primite drept zestre de Lisaveta. La un an după ce s-au luat au început să vină pe lume copiii. An după an mai apărea cîte o gură în plus la masă, iar ca să aibă cu ce îi hrăni, Vasile merga ziua să muncească la boierul Apostoleanu, iar seara venea să își îngrijească animalele pe care le avea în bătătură.

„Eram înstăriți, într-un fel. Aveam oi, vite și creșteam în fiecare an cel puțin doi viței. Mîncarea ne-o asiguram cu ce produceam pe lîngă casă. Vasile mergea să lucreze la boierul Apostoleanu ca să mai scoatem un ban. Rău tare mai era boierul! Îți dădea cîte zece lei pe ziua lucrată. Cu banii de pe două zile abia puteam cumpăra un metru de «americă»”, își mai aduce aminte acum Lisaveta Ungureanu. La zece ani după ce s-au căsătorit, Vasile Ungureanu a plecat în război și a lăsat-o singură acasă, cu șase copii. A luat frontul de la răsărit la apus și a stat în lagăr la ruși vreo cîțiva ani. Cînd s-a întors acasă, copiii se făcuseră mari, iar Lisaveta era cît pe ce să nu-l mai recunoască. Pentru că a luptat pe front, Vasile Ungureanu a fost împroprietărit cu un hectar de pămînt. N-a apucat să-l lucreze prea mult, că i-a fost luat de comuniști. „Au fost ani grei. După ce mi s-a întors omul de pe front am mai avut încă trei copii, așa că acum ne strîngeam 11 guri la masă. Ne-am înțeles bine unul cu altul și Dumnezeu ne-a ajutat să trecem prin toate. Șase fete am avut și pe toate le-am măritat cu zestre, atîta cît s-a putut. Băieților le-am făcut la toți trei cîte o casuță, să fie și ei oameni la locul lor, să aibă fiecare patul și perna lui și să nu stea pe capul neamurilor nevestei. Era mai bine cu comuniștii. Am plîns cînd a murit Ceaușescu”, povestește bătrîna Lisaveta.

Nu au avut niciodată curent electric. Pe acoperișul casei lor nu a poposit pînă acum o antenă, la televizor se mai uită doar atunci cînd merg în vizită la vreun vecin, iar atunci cînd se întîmplă să aibă baterii, mai află și ei de la „aparat” ce mai e prin lume. Rareori copii își mai aduc aminte de ei. Fetele sînt măritate depate de casă, băieții au îmbătrînit și au și ei greutățile lor. Cînd a împlinit 100 de ani, lui Vasile Ungureanu nu i-a adus nimeni nici măcar o floare și nimeni nu a venit să-i spună măcar „La mulți ani!”. „Hai, Vasile! Nu te mai gîndi atîta la Dumnezeu. Mai ai pînă să ajungi la el. Vezi, doar că nu vrea încă să te ia!”, își dojenește Lisaveta bărbatul, în timp ce ne conduce către poartă. (Elena SOLOMON)