Ioan Lăcătușu, în vîrstă de 23 de ani, din Bacău, a ajuns, ieri dimineață, în stare de șoc la serviciul de Primire Urgențe al Spitalului Județean, după ce a fost lovit în organele genitale de un cal năbădăios. „Băiatul a ieșit pe la cinci dimineața să înhame calul, fiindcă avea ceva de cărat. Nu știu cum s-a întîmplat, dar animalul a lovit cu copita în testicolele lui Ionuț”, ne-a declarat mama băiatului. Tănărul a fost consultat de medici și trimis la medicii specialiști de la Urologie. Aceștia nu l-au internat și i-au prescris o rețetă, inclusiv cu gheață. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lovit de copita calului unde doare mai tare
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.