Lovitura de pedeapsă

Eroii de care avem nevoie

Un oraș fără eroi în viață este un oraș trist. Miile de copii și de adolescenți au nevoie de modele, de eroi la a căror glorie să viseze cu ochii deschiși, la destinul cărora să aspire și în somn. Ei pot aduce fericire și bucurie jubilantă atunci cînd dintr-o înfruntare ies învingători, mai ales dacă lupta este crîncenă, dramatică. âmi amintesc cu bucurie de sutele de fetițe chemate la gimnastică de Bella Karoly la Onești, cum zburdau ca niște ieduțe, toate visîndu-se o Nadie Comăneci. Ca să ajungă precum eroina lor, se supuneau fără crîcnire celor mai obositoare antrenamente. Erau fericite. Sute de copiii se visau Moki Gram, Vasilică Giosanu sau Aristică Ghiță atunci cînd echipa noastră de fotbal strălucea pe teren. Publicul le simțea devotamentul, îi iubea și îi respecta. Despre cei plecați dintre noi se vorbește și astăzi cu dragoste și respect. în amintirile lumii s-au statornicit ca eroi care au oferit bucurii de neuitat. Conducătorii cluburilor sportive băcăuane au fost oameni cu simțul onoarei, dublați moralmente de o perseverență neadormită în a aduna pe lîngă ei autorități și oameni cu dragoste de orașul lor și de performanță. Totul a mers bine (încă în vremuri grele), pînă cînd cluburile au fost penetrate de indivizi fără morală și cu interese personale. Insuccesele echipei-etalon a orașului s-au ținut lanț. Au fost cumpărate locuri în primul eșalon fotbalistic și s-au vîndut jucători „la pachet”. Gloria și renumele orașului au devenit pentru diriguitori o cîrpă peticită și nu o flamură de învingător. Nodul de interese contrare, delăsarea și nepăsarea autorităților locale s-au soldat cu efecte dezastruoase și cu consecințe în plan volițional asupra unor tineri care ar fi putut ajunge eroii generațiilor de azi și de mîine. încă ar mai putea. Dar par mai fragili ca o domnișoară timidă. „Doar pe cei firavi să meargă printre flori lăsați-i / E drumu-acesta pentru ei / Pe cel spinos îl bat bărbații”, scria poetul D. Jakșik. Ca eroii să ajungă la izbîndă, Platon indica două căi: „încrederea în ei înșiși și frica de a nu se dezonora în ochii celor ce-i iubesc”.
E o mare tristețe să fii erou fără glorie, îngenuncheat și umilit în fața propriilor tăi admiratori, să fii abandonat ca cel din urmă anonim, să te trezești cu tribunele goale pentru că n-ai ce oferi. Doar tristețe și amărăciune. Ultimele meciuri ale fotbaliștilor băcăuani au fost o cumplită suferință pentru ei, pentru puținii spectatori și pentru toți cei aflați în fața televizoarelor cu speranța că poate, poate!… Echipa părea un stol de păsări lovite de gripa aviară. Aveam sentimentul că acuși-acuși vin sanitarii să adune mortăciunile din mocirla care se pretindea gazon.
Nu știu dacă acești tineri, care încă mai pot deveni eroi, cunosc legenda păsării Phoenix. Ar trebui s-o știe. Ar fi bine, totodată, să cunoască și povestea boxerului James Braddock. Poate fi un excemplu minunat a ceea ce înseamnă să te ridici din noroi la glorie. în vremea cînd Statele Unite erau răvășite de Marea Criză Economică, țara întreagă era aruncată în sărăcie și haos. Unul dintre puținele lucruri care a reușit atunci să-i facă pe americani să uite de greutățile vieții a fost sportul. Ei, sportivii au devenit vedetele și eroii tuturor celor fără speranță. în sport, însă, așa cum există învingători, există și învinși. James Braddock era unul dintre învinși. Cariera lui sportivă părea că s-a încheiat. Neputînd să-și hrănească familia și fiind în imposibilitatea de a-și plăti datoriile, a fost silit să se alăture uriașelor cozi din fața birourilor de asistență socială. Umilință și tristețe mai mare aproape că nu se poate imagina. Cînd totul părea pierdut, soarta îi oferă o nouă oportunitate. Boxerul se întoarce în ring cu o hotărîre și o tenacitate specifică numai marilor suflete. Spre surprinderea tuturor (care-l considerau, de-acum, o legumă) a început să cîștige meci după meci. în scurt timp va deveni campion mondial izbutind să redea speranța pentru o viață mai bună milioanelor de oameni care au crezut în el, demonstrîndu-le că visele pot deveni realitate. Aidoma și Joe Louis, a cărui glorie a contribuit la dărîmarea mafiei din Chicago, luminînd cerul și speranțele tuturor celor ce începuseră să creadă că destinul le va fi ostil pentru totdeauna.
Noi, băcăuanii, mai avem încredere în fotbaliștii noștri. Au căzut, suferă, au pierdut bătălie după bătălie. Dacă sînt bărbați cu adevărat, vor strînge din dinți și cu o ambiție de neclintit pot redeveni eroii de care avem nevoie, pe care să-i iubim și să-i respectăm, știind că nu ne vor deziluziona niciodată. Fiți pentru noi pasărea Phoenix, că încă se mai poate. Cu cît vă veți ridica de jos mai demni și învingători, cu atît gloria voastră va fi mai strălucitoare. România trece, astăzi, prin vremuri grele, asemănătoare celei ale Americii din timpul marii crize. Redați-ne voi bucuria și speranțele pierdute. Chiar astăzi, în disputa pe care o aveți cu campionii en titre ai țării. Stă în puterea voastră. în șefii voștri și în autoritățile care ne conduc nu ne mai punem de mult nici o nădejde. (Bazil BLĂGEȘTI)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!