Lumea românească

Administrator

Oamenii CNSAS-ului

Romulus Dan BUSNEA

Cineva spunea: „Cea mai mare răsplată pentru strădaniile unui om, nu este ceea ce cîștigă prin munca sa, ci ceea ce devine prin ea”. Nu știu dacă o astfel de vorbă cu tîlc își găsește valabilitatea, sau mai bine zis, aplicabilitatea în acțiunile mai marilor demnitari ai țării, sau a celor care dețin diferite posturi cheie în cadrul instituțiilor statului. Dar pe cine mai interesează astfel de lucruri, inspirate din ciclul „cugetări alese” ? Este greu de făcut orice fel de aprecieri în contextul unei agitații permanente determinate de războiul electoral care se pare că a și început și care este mult mai perfid decît cele anterioare. Este și va fi pînă la momentul alegerilor, un război în care partidele politice sînt interfața diferitelor interese, de data aceasta mult mai adînci, mai amestecate și mai radicale decît pînă acum și în care instituțiile statului ori vor fi mobilizate, ori vor fi dezarmate. între acestea se înscrie și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), care a fost cînd mobilizat, cînd dezarmat, iar în final, a ajuns să facă doar constatări, fără a mai da verdicte de poliție politică. Astfel, după ce Colegiul va face constatarea de colaborare cu Securitatea, dosarul va merge mai departe în instanță și nu se va mai întoarce la CNSAS, care nu va mai da o a doua pronunțare. Din momentul în care dosarul ajunge în instanță, el va fi făcut public, astfel încît cei interesați să poată afla cît mai multe detalii, lucru care nu mi se pare decît normal, în condițiile în care o astfel de procedură se aplică de ani buni în alte țări fost comuniste. Problema care se ridică însă este legată de cei care judecă astfel de dosare și de cît de repede vor fi ele soluționate. Adevărul este că dosarele personale ale unora dintre cei aflați azi la putere în România, ridică serioase semne de întrebare referitoare la trecutul acestora, iar noi, muritorii de rînd, este posibil să nu mai aflăm niciodată ce cuprind ele. Sincer vorbind, pe mine nu mă interesează toate aceste schimbări și permutări de cadre din cadrul instituțiilor, ci m-ar interesa mai curînd, cînd vom avea noi acces la astfel de dosare. în rest, toată agitația asta de pomană, toate analizele astea nesfîrșite pe care le vedem și le auzim zilnic, nu sînt altceva decît un mare…fîs. Nu mai departe, atitudinea unora dintre funcționarii acestui CNSAS, ne înfățișează adevărata lor față dar și spate pe care le au în raport cu restul lumii și deasupra căreia se consideră deseori a fi. Și uite așa, iar veni vorba de marele nostru poet Mircea Dinescu, aflat mai nou, într-o situație de incompatibilitate. Chestionat de ziariști în privința posibilei incompatibilități între funcția de membru al CNSAS, asimilată celei de secretar de stat, și cea de membru al Consiliului Editorial al ziarului „Cotidianul”, poetul cel „fără de pereche”, și-a arătat colții și a mîrîit furios, precum vulpea prinsă la furat. Deși a recunoscut că funcția deținută la societatea care editează „Cotidianul” poate influența direct politica editorială a publicației respective și indirect opinia și puterea publică, dar și profitabilitatea afacerilor deținute de SOV, Dinescu a negat vehement că i-ar servi interesele celebrului tătic al FNI. El a spus că nu urmărește altceva decît interesele sale economice și că nu există nici o incompatibiltate între cele două funcții deținute. Dinescu a fost întrebat dacă nu cumva este totuși imoral să se ocupe de deconspirarea Securității, în timp ce lucrează pentru un personaj cunoscut că pentru a-și atinge scopurile, și-a completat schema de personal a diferitelor sale societăți comerciale cu foști securiști. Răspunsul său a fost unul pe măsura sensibilității sale artistice și a unui profil moral de excepție: „Peste tot e plin de milițieni și de securiști. Din cauza asta ar trebui să mă sui pe un vîrf de munte și să mă izolez. Eu am fost liber și sînt liber și acum. Mă doare în … că sînt incompatibil!” Antologic răspuns, demn de comedia amară în care joacă actorii scenei politice de la noi.Și uite așa, iar veni vorba de marele nostru poet Mircea Dinescu, aflat mai nou, într-o situație de incompatibilitate.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.