Lumea românească

Deșteptăciuni discutabile

Vasile PRUTEANU

Acești oameni care au făcut îndelungi antrenamente de iubit poporul mă consternează cînd sînt în dificultate, ca urmare a dezvăluirii faptelor săvîrșite contra bunului simț și a dreptății pe care trebuiau s-o administreze. Este dezolant să privești mutrele îndîrjite, lipsite de cel mai slab licăr al inteligenței, marcate de lăcomie și cupiditate, cum sînt cele ale lui Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu sau George Copos. Se apără pătimaș și prostește, ca cel din urmă borfaș prins asupra faptului, incapabili să priceapă că lumea nu-i atît de proastă încît să nu gîndească deloc că mecanismele înșelăciunii și furtului organizat pot fi la un moment dat descîlcite și mîrșăvia scoasă la lumină. Scandalurile de corupție la nivel înalt, care umplu de ani buni coloanele presei, denotă faptul că în fruntea statului au avut și au acces indivizi a căror deșteptăciune este discutabilă, apropiindu-se mai mult de nulitate, departe de aerul tare al înălțimilor cugetării. Bătăliile pentru înlocuirea președinților camerelor Parlamentului, pentru demiterea directorilor de spitale cu un management dezastruos, pentru schimbarea mogulilor din fruntea Consiliului Suprem al Magistraturii, ai Direcției Naționale Anticorupție, din Justiție și Poliție au luat aspecte dramatice prin refuzul îndărătnic al acestora de a ceda pozițiile înalte pe care nu le meritau. Nu voiau să le cedeze pentru că de la asemenea înălțimi puteau obține stipendii și avantaje care să îi situeze foarte sus din punct de vedere material. Cum să poți fi profesor universitar la patru facultăți și prim-ministru în același timp? Numai un neinițiat nu își dă seama că unui om (fie el și genial) îi este imposibil să cuprindă un asemenea uriaș volum de muncă. Doar salariile nemeritate te pot împinge la asemenea aberații. Cum să fi director la două spitale, medic, senator și șef de filială de partid fără să neglijezi pe una, două, sau toate funcțiile deținute? Doar doctorul Sorin Oprescu mai poate gîndi astfel. Nu și noi, ceilalți.
Orice popor are în el un simț al dreptății care nu poate îngădui să-i lase să se bucure în tihnă de bunurile pe nedrept cîștigate pe cei ce le-au obținut pe căi lăturalnice. Pentru aceștia statul a fost ca norocul: le-a dat numai celor ajunși. Măgulindu-le deșertăciunea, mulți indivizi au prosperat pe lîngă sus-pușii de pînă mai ieri ai țării. Membrii familiei Năstase, de pildă, au avut nevoie de mai mulți oameni care să le îndeplinească ordinele, să le satisfacă lăcomia și nevoia de îmbogățire. între aceștia, Sorin Teșu (deponent a 400 mii de dolari în contul Danei Năstase), Roxana Bichel și Ion Melinescu. Aceștia – după ce le-a înlesnit diverse afaceri oneroase și le-a spălat banii murdari – au fost răsplătiți cu funcții de consilieri guvernamentali, obținînd, la rîndul lor, importante beneficii. Pînă la uraganul Tamara, aceste manevre odioase nu au revoltat pe nimeni, pentru că – nu-i așa? – ce contează niște lefuri de belferi și niște tranzacții cu patru case, care i-au schimbat lui Adrian Năstase numele în renume? Poporul are încredere în el, că-i înalt și frumos, invidiat de neisprăviții Coaliției la putere, care – vezi Doamne – vor să se îmbogățească pe spatele nostru. Cam acesta-i discursul încrîncenat al lui Mircea Geoană, un om politic nesigur, pendulînd între jubilația ascensiunii sale și neputința de a se lepăda de șacalii ce au secătuit țara, atît prin furt, cît și prin slăbiciunea de a o conduce pe căile cele mai eficiente economic și moral.
Pentru ca PSD să devină cu adevărat un partid social-democrat și nu unul autocrat, d-l Mircea Geoană nu ar trebui să mai riște a coborî adevărul la nivelul umorilor private, al indispozițiilor resentimentare și al impulsivităților de moment, speriat atît de aroganța lui Adrian Năstase, cît și de popularitatea nemeritată a lui Ion Iliescu. Ca șef de partid de opoziție, d-l Geoană ar fi cazul să refuze ideile măsluite, fantasmagoriile propagandistice, să abandoneze apucăturile de gladiator care luptă pe viață și pe moarte pentru putere. Ar putea astfel accepta cu mai mult curaj adevărul întreg, pentru că de prea mult timp ne scăldăm în apa călîie a adevărurilor parțiale și a minciunilor gogonate. Avem încă mare nevoie de o sumă de personalități de anvergură civică, de un tratament restaurator al dreptății, care nu e negociabilă nici măcar în numele propriilor amărăciuni și frustrări. Se apropie timpul integrării europene, cînd încrîncenații, îndîrjiții și crispații luptei pentru putere trebuie să se retragă, în favoarea ascensiunii unor personalități nepătimașe, politicoase, care să nu-și mai îngăduie nimic împotriva propriei conștiințe, nici împotriva celei publice. Asta înseamnă că simțul dreptății, lealitatea, politețea vor fi elementele cele mai sigure ale unor conducători pasionați de viitorul acestei națiuni. Dacă trebuie luptat pentru ceva, lupta să fie pentru un ideal tangibil, favorabil întregii țări, nu pentru o cauză măruntă (de îmbogățire și prosperitate personală), care merită acel eșec răsunător. Puterea va veni astfel de la sine, acceptată de toată lumea ca pe un fenomen natural. ce prin refuzul îndărătnic al acestora de a ceda pozițiile înalte pe care n

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!