Lumea românească

„Mușcați” de noroc

Vasile PRUTEANU

în materie de noroc, românul are un proverb ciudat: „decît un car de minte, mai bine un dram de noroc”. Politica a dat sens și substanță dramului de noroc, alegîndu-și privilegiații dintre cei care au renunțat la carul de minte, ca la ceva inutil. Aproape toți aleșii noștri au fost „mușcați” de noroc tocmai de către alegătorii cu ceva minte, dar fără noroc. Că avînd în fruntea partidelor și a instituțiilor statului oameni cu o minte discutabilă, nenoroc se cheamă pentru cei conduși. Norocoșii umblă disperați după dărabul de noroc ce a dat peste ei și se țin de el ca scaiul de oaie. Păi, cum să nu se țină Adrian Năstase ca înecatul de paiul mătușii Tamara, care i-a băgat un milion de dolari în traistă prin cine știe ce mișmașuri făcute de el! Cum să dispară el din fruntea Camerei Deputaților și să se scufunde în hăurile anonimatului! Mai bine demisionează din funcția avută în partid. Ca șef al Camerei, își păstrează întreaga vizibilitate politică. Nici o șansă ca românii să uite de el și de mătușile lui buclucașe, de ouăle sale numărate de Mircea Dinescu și găsite cu unul mai puțin. Chiar și sforile manevrate de „reformiștii” lui Mircea Geoană nu vor avea decît un impact limitat. Cît timp rămîne Năstase în funcție, este încă (orice s-ar zice) un personaj influent, imposibil de ignorat. Menținîndu-l în văzul lumii, norocul lui Năstase nu va apune, dar dramul de minte al lui Geoană devine extrem de îndoielnic.
De altfel, toți cei trei grei ai vieții publice românești (Bombănel, George Copos și Dan Ioan Popescu) au reacționat după un scenariu copiat la indigo. Toți s-au declarat victime ale unor mașinațiuni de culise ale serviciilor de informații și ai… presei! Ei, bieții, sînt curați ca lacrima, averile uriașe căzîndu-le din cer printr-un noroc chior, orbindu-ne pe noi cu privire la marea lor cinste de tîlhari sadea. Bombănel și D.I.P. s-au victimizat ca prigoniți politic de actuala Putere, în timp ce Copos n-a putut invoca un asemenea argument, el fiind al doilea om din Guvern. Fiecare s-a autosuspendat din propriul partid. Nu și din funcțiile de stat, unde accesul la „noroc” este mai la îndemînă.
Să ne înțelegem: aceste autosuspendări sînt praf în ochii oamenilor, un mod de a adormi opinia publică, oferindu-i satisfacții mincinoase. De altfel, statutele ambelor partide (PSD și PC) prevăd suspendarea din funcții și din formațiunile respective. Că niciunul din cei trei nu vrea, nici în ruptul capului, să renunțe la funcțiile din stat este ușor de înțeles, dacă ne gîndim că în anii ceaușismului asta însemna un fel de moarte socială. Mentalitatea se menține, bine mersi, cam la toți liderii de partide. Demisii reale cum au fost cele din portofoliul de miniștri ale lui Andrei Pleșu, Traian Băsescu și Mona Muscă, mai va! Iată că niciunul dintre demisionarii noii democrații n-au căzut la fund. Aș zice că dimpotrivă! Dar, ascensiunile după demisii spectaculoase presupun și calități umane mai ieșite din comun. Fiecare ales și ajuns în structurile de conducere ale statului ar fi cazul să afle, de-acum, că nimănui nu-i este garantată instalarea definitivă într-o categorie socială privilegiată. Fără respectarea acestor reguli, democrația se transformă în pură butaforie.
Din păcate, liderii social-democrați se fac a nu pricepe că a sosit momentul să ia hotărîri tranșante, asumîndu-și implicit sacrificii majore. Agățarea, în continuare, de pulpana lui Adrian Năstase arată că nu-și doresc altceva decît o cosmetizare grăbită a imaginii publice a PSD și o redistribuire șovăielnică a raporturilor din interiorul partidului. Acest partid n-a probat niciodată că este cu adevărat o formațiune social-democrată, ci un partid corupt și mult mai sălbatic în acumularea de „capitaliști” frauduloși decît cea mai feroce grupare pusă pe îmbogățire urgentă.
„Defectul” major al democrației este că nu toți și în același timp pot fi la putere. în statele cu îndelung exercițiu democratic nimeni nu ține de funcție cu ghearele și cu dinții. Aleșii știu să plece, elegant și sportiv, din scaunele puterii, nu numai dacă au greșit neapărat, ci și dacă, fără greșeală fiind, simt că încrederea și nemulțumirile electoratului se manifestă într-un fel sau altul. Pierd cu demnitate și nu se iluzionează că lumea va fi dispusă să ia înțepenirea lor în funcții drept o formă de patriotism. Cu cît pesediștii aruncă pisica moartă în curtea vecinului (somîndu-l pe acesta să plece de la Putere), cu atît devin mai nesuferiți, dacă nu cumva chiar odioși de-a dreptul. E jenant să ceri demisia lui Tăriceanu și Macovei, în timp ce în propriul partid miroase a descompunere și a cianură otrăvitoare. Dacă e să criticăm actuala putere, nu o convorbire fără efecte juridice este semnificativă. Creșterea prețurilor la servicii și utilități e un teren mult mai propice pentru vînătoare politică. Și infinit mai agreat de lumea care-și simte amenințat nivelul de viață și îndepărtate speranțele unui trai mai decent. Decît să umbli mereu și inutil după dramul de noroc, renunțînd la carul de minte, mai curînd să ceri: „dă-mi, Doamne, mintea românului cea de pe urmă”.r zice) un personaj influent, imposibil de ignorat. Menținîndu-l în văzul

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!