Lumea românească

Ochiul orb, timpanul surd

Vasile PRUTEANU

Cine se mai iluzionează că în curînd vom trăi în normalitate se înșeală amarnic. De la o zi la alta se iscă scandaluri și dezvăluiri care de care mai moțate și mai aiuritoare, încît nimic pe lumea asta nu pare mai bine ascuns și mai bine păzit ca adevărul. în hățișul evenimentelor cotidiene atît de contradictorii te poți rătăci fără speranța de a mai găsi drumul spre o viață liniștită, mai așezată în făgașurile ei firești. O țară întreagă așteaptă să se facă ceva nou și spre folosul oamenilor, iar politicienii discută aprins despre legile și lucrurile pe care le-au făcut. Și le-au făcut rău. Trăim în plină imaturitate politică, ne confruntăm, săptămînă de săptămînă, cu un diletantism îngrijorător.
Cercetînd cursul întîmplărilor din ultimele zile, am ajuns la concluzia că adevărul rămîne doar o categorie filosofică ideală, iar minciuna se constituie într-o categorie politică reală. Bucuria de a afla de la președintele țării că serviciile de informații vor fi demilitarizate (extraordinar!!) a fost imediat umbrită de anunțul că acestea vor avea dreptul (legal) de a întreprinde cercetări penale. Așadar, una-i caldă și alta-i rece, d-aia spaima nu ne trece. Acest din urmă anunț ne arată cît de netedă e calea ce duce spre pericol. Pentru că ofițerii de informații manipulînd secrete au tendința de a le exploata în interes propriu, în scopul loviturilor politice spectaculoase împotriva unor capi ai armatei sau din structurile statale pentru a obține avansări sau avantaje personale. Scandalul informațiilor militare trimise presei prefigurează pînă la ce cotă imensă poate fi împinsă primejdia la care este expus un stat sau afectat un întreg sistem militar de tip NATO. Faptul că președintele a precizat că ofițerii de informații, ca funcționari civili, vor avea drepturi și obligații și după încetarea activității este salutar. înseamnă că secretele văzute și auzite trebuie să rămînă cu adevărat secrete. Așadar, ochiul orb, timpanul surd.
Tocmai cînd să ne liniștim că serviciile de informații nu vor mai semăna deloc cu fosta Securitate, întreaga opinie publică a fost bulversată de aprecierea prezidențială că am devenit psihotici, avînd obsesia ascultării telefoanelor. Ne vom întreba mereu de ce mama dracului trebuie să fim supravegheați în virtutea înspăimîntătorului articol 3 din Legea siguranței naționale, practică odioasă de care am crezut, inutil, că am scăpat imediat după 1989? Nu cumva asemenea interceptări au devenit psihoza serviciilor secrete, înclinate să pună sub bănuială orice om care se detașează – într-un fel sau altul – de masa amorfă de nostalgici sau neputincioși fie economic, fie social-cultural? Motivația că și astfel se duce lupta împotriva corupției nu se susține. Corupția intră mereu pe ușa din spate, își nimerește avantajele numai în umbra legii, dar ajunge, vrînd-nevrînd, în lumina adevărului prin îmbogățire vizibilă și epatare prostească.
Orice situație s-ar ivi în sfera corupției devine mai puțin primejdioasă dacă omul și instituțiile statului s-ar situa dintru început pe terenul sincerității și al cercetării faptelor în plină transparență. Că nu e așa ne demonstrează piedica zdravănă pusă săptămîna trecută unui DNA periculos de ofensiv. Famiglia corupților a chemat imediat la luptă și garda din presă, pentru că avea nevoie de ajutor mediatic. Mica santinelă, Ion Cristoiu, a sărit voinicește la gîtul ambasadorilor SUA și Angliei scriind că „respingerea din Senat a Ordonanței DNA este o chestiune internă a României, iar intervenția publică a altor state este o demonstrație că Americii și Angliei puțin le pasă de demnitatea aborigenilor de la poale de Carpați”. Ee, n-am știut pînă acum că fenomenul corupției este însăși demnitatea poporului nostru. Asta după Ion Cristoiu și după C.T. Popescu, la fel de ofuscat pe posturile de televiziune. Cam așa luptau și ceaușeștii împotriva imperialismului anglo-american. E mult mai normal să credem că statele cu care ne legăm destinele vor și trebuie să se intereseze de corupția din țara pe care o vor finanța cu banii lor. Nici Marius Tucă nu a stat deoparte, împungînd Puterea cu un corn ascuțit și mult mai pervers, scriind că „n-am știut pînă mai ieri că această Cameră a Parlamentului (Senat) poate să mai și voteze de cînd cu avalanșa de ordonanțe de urgență și pe deasupra, să mai aibă și un rol curativ”. Mai de-a dreptul spus, bine că ați respins DNA-ul ca să-și poată vedea în liniște de treabă toți corupții și mafioții. Acestora nu le-a mers decît o săptămînă, pentru că totul s-a reluat de la capăt. Nu are importanță dacă alte santinele, ca Ralu Filip, suferă de orbul corupției, suspectînd democrația că s-a pus singură în pericol prin „lupta cu orice preț împotriva presupușilor corupți”, iar țara că e amenințată de „instaurarea sistemului polițienesc”. Aceste voci par destul de vizibil susținătoare a fostului „Ochi și Timpan”, care nu se doresc încă extirpate din viața socială.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!