Lumea românească

Pușcăria „prezidențială”

Vasile PRUTEANU

O națiune care și-ar alege în fruntea ei un președinte ce dorește să-și înceapă mandatul construind o pușcărie are puține șanse (sau niciuna) să nu se îndrepte spre o barbarie totalitară, în care libertățile ei să capete caracteristica derizoriului, întîmplătorului și bunului plac. Experiența asta nefericită, poporul român a trăit-o timp de 50 de ani. Cei leneși în gîndire și cu o personalitate de vasal, chiar dacă i-au resimțit constrîngerile – nu și atrocitățile față de care și-au astupat, speriați, urechile – continuă să dea credit indivizilor politici care promit pedepse și execuții tuturor „hoților” și „mafioților” din arealul afacerilor capitaliste, socotite la grămadă necinstite, ilegale și spoliatoare a celor sărmani. Demagogia asta superficială capătă repede crezămînt în mintea multor nefericiți, care ar dori ca toți să fim o apă și-un pămînt, conduși de un tătuc intransigent, răzbunător și „repede vărsătoriu de sînge”.
Lumea românească pare să agreeze o astfel de soluție, atîta timp cît Vadim Tudor și partidul său cresc amețitor în sondaje, iar indivizi ca Gigi Becali asigură cifre astronomice de audiență televiziunilor idioțite peste măsură. Mă îngrijorează faptul că intelectualitatea de marcă dă prea puțină atenție acestor fenomene, considerîndu-le elucubrații de nebuni. Oare Hitler nu cu astfel de elucubrații și-a întemeiat ascensiunea, semănînd dezastrul în întreaga lume? E deprimant să asistăm pasivi la desfășurarea publică a acelei secetoase uri, care acoperă cu umbra sa „Golgota” de la Auschwitz!
Vadim Tudor și-a propus să construiască o „pușcărie a mafioților” pentru timpul cînd va fi președinte. Cu Biblia în mînă și cu apologia creștină în gură. Nimic mai oribil și mai abominabil. Pușcăria este, în sine, o suferință, o umilință și o ispășire a răului produs altora. Nu prea are nimic în comun cu creștinismul. în fapt, pușcăria vadimistă se pregătește pentru toți oponenții săi politici. Am văzut de nenumărate ori asupra cui planează amenințările sale și cît de ușor îi vine să caracterizeze drept bandit, vîndut sau mafiot pe oricine îi cade lui greu la rînză. El are nefericita manie de a organiza viața oamenilor încît ei să nu poată alege niciodată între o opțiune socială sau alta. Aceasta este, de fapt, ceea ce caracterizează dintotdeauna dictaturile. Faptul că indivizi ca Vadim Tudor și Gigi Becali se bucură de o atît de largă simpatie ne dă dreptul să ne întrebăm dacă nu cumva sîntem ceva mai mărginiți decît lasă să se întrevadă accepțiunile noastre politice.
Se știe că simpatia și antipatia ne invadează întotdeauna fără motiv. Ți-e simpatic cineva dintr-odată, fără a-i cunoaște calitățile și defectele. Ți-e antipatic cineva fără să-ți fi produs vreun rău, o neplăcere sau un minim disconfort. De-abia apoi intervine rațiunea, punînd în balanță argumente pro și contra, situîndu-l pe acel cineva exact în locul ce i se cuvine. Socot, așadar, că lăsîndu-ne conduși de simpatie la prima vedere pentru un conducător greșim grav și fără posibilitate de întoarcere. Pe bună dreptate ne întrebăm: după ce recunoaștem dacă un conducător este bun și vrednic? Nu avem prea multe posibilități de a ști dintru început! Ne pot înșela demogogia persausivă și aparențele. Rațiunea gînditoare va putea pune în acord realul cu idealul, nicidecum simpatia sau antipatia. în aprecierea politicii românești par să domine doar aceste două afecte. Publicul care-și fixează, leneș, mintea doar pe aceste coordonate, oare n-are nici o vină? El, care citește evoluția modelelor sociale la țîțele vedetelor, care are în cap doar manele, vrăjitoare, distracție și bere cît încape, care n-a premiat niciodată cu respectul lui cartea, învățătura și bunul simț, care-și împrumută, gratuit, mintea și ochii pentru toate tîmpeniile televizate este, oare, un public perfect? Ca alegător, cum poate fi? Nu cumva el este cel ce oferă jubilația uriașei audiențe pentru măscăricii cu tupeu ai națiunii? Tare mi-e teamă că pe aceleași principii pe baza cărora germanii s-au rinocerizat acum 65 de ani, românii se vor transforma în măscărici și paiațe la butoniera unor vadimi și becali, ieșiți din noroaiele mahalalelor pe cît de guralive, certărețe și îndoielnice moralmente, pe atît de promiscuie și periculoase.chi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!