Lumea românească

Picanterii scandaloase

Vasile PRUTEANU

Sînt cel puțin cinci beteșuguri ale oamenilor politici, care le falsifică vederea și stau, ca atare, la originea necazurilor noastre: spiritul de conducere, cel de posesiune, ambiția de a domina, cea de a-și fabrica o biografie imaculată, totul pe fondul zelului de a demoniza pe cei care reușesc ceva mai mult în conducerea statului. Campioni incontestabili ai acestor boli ale începutului nostru de reală democrație și libertate sînt fără îndoială Vadim Tudor și Dan Voiculescu, cărora li se adaugă, în ultimul timp, Emil Constantinescu. Despre primii doi n-are rost să mai discutăm, întrucît caracterul lor nu poate fi corectat nici prin cea mai performantă operație etică. Problema constă, însă, în recidiva mereu primejdioasă a lui Emil Constantinescu în a-l ataca necruțător pe Traian Băsescu – un șef de stat mult mai pragmatic decît au fost predecesorii săi. Nu neapărat extrem de cult cum ar dori fostul președinte dintre anii 1996 – 2000. Aliindu-se cu Ciuvică în declanșarea unor atacuri repetate asupra lui Traian Băsescu, Emil Constantinescu se înscrie, cu sau fără voia lui, pe axa Vadim – Voiculescu, poate cea mai periculoasă și mai otrăvitoare ca atitudine civică. Cu o judecată supărător personală, care nu ține cont de realități, Emil Constantinescu știe numai să vadă, nu să și înțeleagă. Pe fondul nevoii de adevăr, oricît de penibil sau dureros ar fi el, asociază pe actualul șef al statului cu oribilii torționari sau turnători ai Securității, deși Traian Băsescu este cel care cere să se meargă pînă la capăt cu deconspirarea dosarelor și nu d-l Constantinescu, cum ar fi fost cazul și nevoia s-o facă încă din 1996. El nu are altă unitate de măsură și alt criteriu de apreciere decît o iluzorie „jurisdicție morală”, care crede că îl legitimează în demersurile sale de o insistență sîcîitoare. âi este greu să priceapă că o asemenea atitudine ostilă adaugă efortului de limpezire un nesănătos halou de confuzie. Pentru că lipsa unor criterii clare în domeniul deconspirării dosarelor Securității și inconsistenta pripă demascatoare au provocat o insalubră și falsificată imagine a colaboraționiștilor. Astfel, Adrian Păunescu a apărut drept victimă (deși cenaclurile sale de partid și de stat aveau notorietate), iar Augustin Doinaș drept agresor. Vadim Tudor a fost inocentat cu dosar de urmărit, în vreme ce Paleologu sau Noica au devenit suspecți. în același timp, Ilie Merce sau Ristea Priboi (securiști cu grade înalte) s-au consacrat ca parlamentari și s-au înfățișat public drept basmale curate. Odiosul general Pleșiță a devenit vedetă de televiziune.
Cu orice prilej, domnul Constantinescu spune că nu a fost lăsat să facă ce avea de făcut, că a fost trădat de lașitatea oamenilor politici și (în ultimă instanță) a fost învins de Securitatea pe care o avea, de fapt, în mînă. Tot ce susține e un nefericit nonsens. Un om politic își crează singur posibilități de acțiune. Cel ce așteaptă să fie lăsat a face, poate fi orice: vătășel, slujbaș, administrator – numai șef de stat nu. Din păcate, sub „înțeleapta” lui conducere a murit un partid (PNȚ-CD), strîns de gît de incompetență, în indiferența plictisită și dezgustată a electoratului. Cu asemenea performanțe la activ, nu văd de ce d-l Constantinescu trebuie să-l înnegrească voluptos și eticist pe Traian Băsescu, al cărui curaj merge pînă în pînzele albe. Aproape că nu mai interesează dacă elev marinar sau căpitan de vas o fi făcut rapoarte nu tocmai ortodoxe. Gestul său curajos de acum îl impune drept campion în opera socială de limpezire a trecutului nostru tragic și nebulos.
Ca întotdeauna, în sucita, strîmba și divaganta noastră atitudine civică, motivațiile vicioase care îi animă pe demascatori nu pot fi nici egale pe tot traseul lor etic, nici anticipate. Unui fost coleg, care mi-e simpatic (nu și partidul său – PRM), de pildă, nu-i convine evidențierea contrastelor dintre declarațiile, vorbele și faptele unor politicieni, dintre comportamentul civilizat al unor cetățeni și mitocănia altora pe care le evidențiasem într-un articol anterior. Ca atare, el mă amendează subtil, utilizînd (pe lîngă cuvinte franțuzite) un limbaj marxist-leninist de care am o silă organică. Astfel, mă acuză că „vituperez” cu sîrg (adică demasc) „contradicții neantagoniste”, concluzionînd că „a striga în pustiu sau la stele (totuna) e o mare pierdere de timp… Ce mai, un fior compensatoriu”. Cu alte cuvinte, „cîinii latră, caravana trece” – sintagmă foarte dragă lui Ion Iliescu și șefului său de partid, Vadim Tudor, care latră și mușcă mai al dracului ca oricînd. Ba mai mult, amenință CNSAS cu un fel de mineriadă. Adică va deversa la București cîteva camioane cu gealați din județul Mureș (căpiați de un naționalism vulgar), care vor face ordine cu bîta, ca în „vremurile bune” ale lui Ion Iliescu și Miron Cozma.
Desigur, n-am naivitatea să cred că un articol sau un milion vor schimba ceva în educația precară și în comportamentul mitocanilor. Cu atît mai puțin în cel al societății în întregul ei. Publicistica lui Eminescu, Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Tudor Arghezi, piesele lui I. L.Caragiale, romanele lui Balzac sau Lampedusa (care au ilustrat ascensiunea tinerei burghezii inculte) nu au clintit cu un deget moravurile vremii lor. în toate aceste opere ne sunt ilustrate rapacitatea, lăcomia, minciuna, lipsa de scrupule, tupeul și mitocănia noilor îmbogățiți. A releva relele societății timpului tău, a le demonetiza și ridiculiza nu este o defulare compensatorie, ci o datorie a oricărui intelectual mînuitor de condei. Lupta cu balaurul moravurilor prăbușite are farmecul ei, chiar dacă e destul de donquijotescă.
Ca și d-lui Emil Constantinescu, autorului articolului din revista „Ateneu” din iulie 2006 (pg. 23) îi place să ofere publicului „picanterii scandaloase”, uitînd că tocmai ascensiunea lui spre vîrfurile puterii județului se datorează unor astfel de picanterii cu iz de tocmeală fanariotă între consilierii PSD și cei ai PRM.oniștilor. Astfel, Adrian Păunescu a apărut drept victimă (deși cenaclurile sale de partid și de stat aveau notorietate), i

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!