Lumea românească

Oameni cu verticalitate morală

Vasile PRUTEANU

Spectacolul terifiant al deconspirării dosarelor Securității mă înfioară, mă dezgustă și continuă să mă uimească prin nerușinarea și tupeul supralumesc al celor dovediți semnatari ai pactului cu diavolul. Din nefericire, ignorăm sau nu ne interesează tocmai acei oameni care au refuzat să-și vîndă sufletul și conștiința. Pentru că sînt și astfel de oameni. Prin ei am reușit să rezist, să mă bucur de viață, să mă înalț, să mă consolez, să găsesc izvor de liniște și punere sub obroc a ticăloșiilor și smintelilor care mi-au dat concentric asalt. Cu un tată fost primar liberal, cu un frate la „Vocea Americii”, cu alte rude ce au trecut fraudulos granița și s-au stabilit în SUA sau Suedia, constituiam nu numai un pericol „pentru neam și țară” – cum credeau securiștii – ci și un vînat gras, care le putea justifica existența și avansarea în grade superioare. Nu puține eforturi au făcut pentru a mă fereca în strînsura abjectă a neputinței, marginalizării și defăimării. Au avut (pe lîngă colaborarea unor neisprăviți și nevolnici) și neșansa să dea peste oameni cu credință în Dumnezeu și cu verticalitate morală imposibil de înfrînt. Oricîte presiuni au făcut asupra maistrului chimist Ion Hațapuc și a muncitorului Ion Nunu (Carom Onești) n-au putut scoate nici măcar un cuvînt incriminator la adresa mea. Medicii Virgil Moraru și Liviu Haroza au rezistat cu înverșunare tuturor atacurilor subtile sau grosolane, neacceptînd să mă demonizeze sau să mă denunțe cu ceva. Au fost caracterizați drept „suspecți și lipsiți de respect”. Asemenea caracterizări au fost făcute și la adresa muzicianului Octavian Marc și a directorului Casei de Cultură din Slănic Moldova, Marin Cimponeriu.
Ca s-o tragă de limbă pe doctorița Ileana Gavriliu (șefa secției de neurologie a Spitalului Județean), un ofițer acoperit s-a internat, simulînd simptome bine învățate. încerca mereu s-o provoace la discuții, să obțină o cît de mică informație în ceea ce mă privea. Nu și-a găsit omul. Doctorița (o maramureșeancă hotărîtă), l-a repezit cît colo: „Domnule, ai venit aici să te vindeci, nu să faci politică cu mine. Dacă nu te stăpînești, te azvîrl afară din spital cît ai zice pește. Vezi ce-i în secția asta? Datoria mea e să-i vindec sau măcar să-i alin pe acești bolnavi. No, asta am eu de făcut, nu altele”. A doua zi l-a și externat. în dosarul meu de securitate, ofițerul a caracterizat-o drept „o căpoasă cu care nu se poate discuta”.
După cîte am citit în dosarul de la CNSAS, consider că maistrul Dorinel Apostol (Pambac Bacău) le-a zdruncinat rău fixațiile asupra hidoșeniilor ce mi le pregăteau. Acesta a ocolit cu o abilitate remarcabilă capcanele ce i-au fost întinse într-o anchetă derulată între amabilitate convențională și amenințări fățișe. Mai întîi i-au precizat lui Dorinel că ei, securiștii, știu că eu sînt contra partidului și spun bancuri politice. „Problema e cum le spune, tovarășe Apostol. Le spune cu dușmănie sau numai așa, ca să rîdeți?” Era de-ajuns ca să scape doar „ca să rîdem”, că după aia îl înfierbîntau să spună tot ce știe sau nu știe. A evitat atent capcana: „Nu l-am auzit, dom’le, niciodată spunînd bancuri de nici un fel. Că e contra partidului nu mi-am dat seama pînă acum. O fi, dar pesemne că se ferește să vorbească față de mine”, a răspuns Apostol. „Dar ce mama dracului discutați voi, nopți întregi, la tine acasă?” „Jucăm șah, nimic altceva”. „Nopți întregi?” „Păi, da! Dacă faci E4, apoi scoți cal C3, el scoate cal F6, eu cal F3. Apoi, după ce duci nebunul la C4, iei calul din F3 și-l duci la G5. El ia calul și-l duce la F6. Tu iei calul C3 și-l duci la D5…”. Securistul, exasperat, l-a apostrofat: „Lasă, bă, dracului calul ăla, că m-ai înnebunit. Altceva nu mai știi?”. „Se vede că nu cunoașteți șahul! Sînt milioane de combinații, iar noi nu reușim să le analizăm nici în două mii de nopți”, a răspuns Dorinel. Văzînd că nu colaborează și nici nu se sperie de amenințări, i-a dat voie să plece. Dorinel a venit direct la mine acasă, ca să mă avertizeze că mi se pregătește ceva. Ofițerul anchetator a notat în dosar: „Apostol e un idiot, care nu știe altceva decît șah. Nu putem conta pe el.” Din păcate, au fost destui alții pe care au contat. Acum patru ani, cînd am citit ce mai rămăsese din dosarul meu, nu existau la CNSAS numele conspirative sub care se ascundeau delatorii. Ei erau „sursa X, Y, Z”, iar eu „obiectivul P”. Cu toate astea, am reușit să identific doi economiști cu funcții înalte, un actor, un muzician, un tipograf, un scriitor, cîțiva bibliotecari și cîțiva vecini. Nu le-am spus niciodată nimic. Sînt absolut incapabil să port dușmănie cuiva. Fiindcă sînt credincios lui Hristos, mi-am impus să uit și să iert. Ca să fiu și eu iertat, că noi fi fiind vreun neprihănit. Nu voi uita, însă, niciodată pe cei ce au refuzat cu îndîrjire să încheie pactul cu diavolul. Mai sînt printre noi și oameni care merită prețuiți, în fața cărora să-ți scoți pălăria.
Un astfel de om a fost și cel nedescoperit de ofițerii securității în vara anului ’89. Atunci, un atașat al Ambasadei SUA la București și-a luat soția și s-a îndreptat cu mașina spre Bacău. Vigilentă, Securitatea l-a urmărit cu o mașină tot traseul. Vizibil, ca să știe că e urmărit. Ajuns la Bacău, și-a parcat mașina în fața hotelului „Decebal”, a intrat în restaurant, a cerut o cafea pentru doamna și apoi a urcat la WC. A coborît, și-a luat soția și s-a întors la București, fără să contacteze pe nimeni sau să lase vreun document. Ofițerul Marian Delamarian vă poate povesti ce au pățit ofițerii băcăuani cu șefii lor de la București. Din tîmpiți, imbecili, murături, găinaț nu i-a scos. „Ce vă închipuiți, bă? A bătut ăla 300 km dus-întors ca să-și bea cucoana cafeaua la Decebal?”. Băcăuanii au demontat, apoi, toată faianța de pe instalația sanitară, doar-doar vor găsi vreo însemnare. N-au găsit nimic. Ce semnificație a avut venirea diplomatului american la Bacău, n-au știut și nu vor ști niciodată. Atît de proști nu erau ca să nu priceapă că însăși prezența diplomatului era un mesaj adresat cuiva. Dar cui? Nici asta n-o vor ști vreodată. Știu, însă, cum să manipuleze tehnica de intoxicare, lansînd, prin canaliile pe care le stăpînesc, zvonul că tocmai cei urmăriți au fost informatori ai Securității. Se bazează pe lipsa de încredere dintre oameni, pe faptul că oricine poate fi suspectat. Să nu credem ca ticăloșii că toți oamenii sînt ticăloși, că fără ticăloșie nimic nu se poate face. Au fost și vor fi întotdeauna și alt fel de oameninele ce i-au fost întinse într-o anchetă derulată între amabilitate conven

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!