Lumea românească

Capcane pentru sucit mințile

Vasile PRUTEANU

Gata, ușile ni s-au deschis larg, urmează doar să le pășim pragul și să intrăm în marea familie europeană. Ne recuplăm iarăși la rețeaua lumii civilizate, la un mecanism politico-economic față de care o jumătate de secol am fost nevoiți să ne comportăm „exotic”, datorită „injectării” forțate cu un extras de dictatură asiatică. Atitudinea clasei politice în pragul acestui istoric eveniment pendulează între un triumfalism zîmbitor și o spăimoasă neîncredere în capacitățile României de a face față noilor provocări. Ba că nu putem aspira fondurile investiționale, ba că n-avem oameni pregătiți să le cheltuiască gospodărește, cu folos, ba că vom fi doar exportatori de forță de muncă ieftină, ba că… etc. Trăim, așadar, ca niște viteji, murind de frică în fiecare zi. Pe de altă parte, o sumă de partide politice (PRM, PC și PNG) exaltă calitățile neamului românesc, privind viitorul prin prisma trecutului său eroic. Că doar noi am stat la porțile Orientului, păzind bunăstarea Occidentului! Ambele atitudini sînt, vrînd-nevrînd, capcane ce pot suci mințile mai puțin lucide, tentate să dea dreptate cînd unora, cînd altora, dacă nu amîndurora deodată. Alinierea României la spiritul european a devenit, ca mai toate problemele curente, o temă politică: ne sperie și ne atrage deopotrivă, ne împarte în „patrioți” (care nu-și pot încă rezolva vaga autonomie a ținutului secuiesc) și „trădători” ce vor să ne vîndă bruma de avere unor „mafii federaliste”. E de la sine înțeles că exacerbarea trecutului glorios, ca și escamotarea cusururilor naționale, face imposibilă încercarea de a ne înlătura hibele. Mai mult decît atît: preferînd adevărului o măsluire patriotardă ca paradigmă a imaculării, prezentăm doar o necredibilă reclamă – un soi de trucaj comercial. Noi sîntem „tari”, avem tradiție și uităm că furăm de stingem, că n-avem nici măcar o vagă idee despre care este „rostul” nostru într-o Europă unită. Pretindem, însă, că avem „o misiune” istorică: să apărăm continentul dinspre partea estică pe axa București – Londra – Washington. Poate că-i așa, poate că nu. Nu văd cum o vom face noi singuri, orice ajutor ne-ar veni dinafară, dacă pronia cerească nu ne va ocoli vreo stare conflictuală externă. Și nu cred că asta trebuie să ne fie actuala preocupare, ci accesul nostru la valorile universale și capacitatea de a privi din această perspectivă specificul românesc: spiritual, cultural, economic. Nu ne aduce nici un folos exaltarea ideilor patriotarde, în măsura în care acestea sînt „rentabile” doar pentru clasa politică și cu totul păgubitoare moravurilor deviate ale unei populații abil manipulate de falșii patrioți și de „îngerii exterminatori”. Pentru că ce este bine întocmit trebuie lăudat, dar e necesară și condamnarea hotărîtă a ceea ce este abatere de la morala universală. „Dragostea ce-o avem pentru patria noastră – scria Dimitrie Cantemir – ne îndeamnă să lăudăm neamul din care ne-am născut și să înfățișăm pe locuitorii țării din care ne tragem. Pe de altă parte, dragostea de adevăr ne împiedică să lăudăm ceea ce ar fi, după dreptate, de osândit. Le va fi oamenilor mai folositor dacă le vom arăta limpede cusururile ce-i sluțesc, decât dacă i-am înșela cu lingușiri blajine”. Așa că e greu de înțeles spiritul triumfalist, atît timp cît neputințele, apucăturile avare, cearta fără sfîrșit, opinteala fără răgaz după averi și bunuri materiale epatante, blamarea adversarilor politici, tendințele neostoite de a răsturna un guvern cu greu constituit, pentru a veni „prietenii” la „împărțirea bucatelor” sînt apucăturile pătimașe dominante la ora actuală în societatea românescă.
N-am văzut, în ultimii treizeci de ani, ca șeful vreunui stat european și primul-ministru să-și întoarcă spatele cu atîta îndîrjire, ca să ne pierdem creditul politic și în interior și în exterior, după ce cu greu l-am căpătat. Este o zestre șerpească pe care o vom duce Europei. Aceasta nu mai este astăzi un simbol, un mit transfigurator, ci o monedă forte, un mod eficient de organizare, o rețetă socială și economică mai la îndemînă, o coerență administrativă și (în viitorul imediat) o coordonare legislativă mai precisă și mai puțin vulnerabilă decît cea pe care o avem noi.
Faptul că nu ne putem debarasa de harță și scandal nu e un merit național. E un blestem. Avem prea mulți activiști vechi și turnători pe scena publică. S-au mai văzut și la alții. Atîta doar că, la noi, „ăștia” sînt trimiși să ne reprezinte în Parlamentul European de la Strasbourg. Mai avem o mulțime de calomniatori prin gazete de scandal și televiziuni, care se bucură de imunitate parlamentară și cărora li se îngăduie orice, inclusiv „asasinatul” moral sub privirea neputincioasă a unei Justiții bine legată la ochi și violată în văzul publicului. N-avem, în schimb, nici o apetență pentru concordie socială, pentru cordialitate amicală, pentru că în însăși fibra noastră balcanică domină bîrfa, egoismul, trufia și (mai ales) invidia, care ne separă mințile și inimile noastre încăpățînate.
Iată capcanele ce ni le întindem singuri pentru a intra în familia europeană cu picioarele împiedicate.rie și ne atrage deopotrivă, ne împarte în „patrioți” (care nu-și pot în

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!