Lovitura de grație
Vasile PRUTEANU
La o lovitură atît de măiestrit lucrată și aplicată puțină lume s-ar fi așteptat, din moment ce nici cei mai vestiți și mai musculoși analiști politici n-au putut-o întrezări. E vorba de lovitura aplicată Guvernului de către Președinție cu pumnul domnului Dan Voiculescu. Lovitură ce ar putea fi mortală pentru PNL, după retragerea PC de la guvernare. Văzînd că dizidența platformiștilor PNL nu dă rezultate imediate (ba chiar s-ar putea să eșueze), președintele s-a gîndit la „soluția imorală”, adică la PC, care-și mai trădase odată aliatul (PSD). Cum domnul Voiculescu perora antiprezidențial, acuzîndu-l pe d-l Băsescu că tinde spre dictatură și reinventarea unui partid unic, era greu de crezut că va fi îmblînzit pe căi mai firești. Atunci, președintele a sărit cu procurorii pe Codruț Șereș, iar d-l Voiculescu a făcut exact ce voia președintele: s-a retras de la guvernare, lăsînd Executivul atîrnat de anticipate. într-o tabără sau alta, trădarea tot trădare se numește. Domnul Tăriceanu este silit, astfel, să organizeze alegeri anticipate, în ciuda afirmațiilor constante că își va duce mandatul pînă la capăt. Pe cît de abil s-a dovedit primul- ministru în conducerea treburilor statului, pe atît de naiv s-a arătat în aprecierea calităților de jucător politic ale președintelui. Modul cum acesta a instrumentat răpirea jurnaliștilor în Irak, amețitoarea viclenie în aiurirea șefilor serviciilor secrete, care au fost siliți să-și dea demisia de bună voie și nu la presiunea spectrului politic, ar fi putut avertiza asupra forței de joc a d-lui Băsescu, care nu uită și nu iartă. De altfel, în politică nu există milă, ci doar o alternativă: ori voi, ori noi. Celelalte mijloace folosite în înfruntările luptei pentru putere (ca fair-playul, adevărul, onoarea etc.) sînt simple jucării de mulțumit alegătorul naiv, care votează după propriile impresii și nu după cine știe ce idealuri sau virtualități social-economice. Domnul Băsescu știe bine această lecție, el fiind cel ce-a susținut, de mai multe ori, că doar voturile contează. Slujirea poporului (despre care se vorbește în toată istoria lumii) este puternic obturată de slujirea puterii de către ea însăși.
Dacă privim lumea cu atenție, vom constata că „este, în cea mai mare parte, respingătoare. Cînd încercăm s-o privim în adînc, pare că ne-am uita într-o cloacă”, aprecia scriitorul austriac Thomas Bernhard. Or, în cloaca politică mișună tot felul de interese obscure, începînd cu acapararea puterii, averii, a pozițiilor înalte ce hrănesc orgoliile jucătorilor. De fapt, ce înseamnă să ai judecată politică? Să fii înțelept, talentat sau doar competent, ca să știi cum să faci anumite lucruri? Ne plîngem adeseori că oamenii politici sînt orbiți de pasiuni, că nu înțeleg vremurile în care trăim, că se opun la ceea ce numim „logica faptelor”, că sînt ignoranți, lipsiți de simț practic, utopici, hipnotizați de visul cine știe cărui trecut fabulos sau viitor irealizabil. Asta înseamnă că încă mai credem în existența unor legități fixe de dezvoltare (cum ne învăța Marx), cînd de fapt nu este vorba decît de mecanisme de ajungere sau de menținere la putere. Toate teoriile politice și sociologice ale lui Hobbes, Spinosa, Hegel, Marx, Spengler, Comte, Bossuet și Toynbee au pălit în fața pasiunilor omenești ale conducătorilor de state, în fața naționalismelor, a mișcărilor imprevizibile ale grupurilor umane angajate în lupta pentru dominație.
Perdafurile încasate continuu de guvern de la d-l Băsescu îl avertizau serios pe d-l Tăriceanu că, acum, s-au puțin mai tîrziu, va trebui să capituleze. Nu știu dacă soluția Stolojan (sau alta) va fi mai bună. Fapt e că președintele își pregătește atent viitoarele mișcări și lovituri, luînd prin surprindere atît aliații, cît și adversarii. După care se retrage discret în spatele teoriei neimplicării în treburile partidelor. Un exemplu de eșec total al unei mișcări politice insuficient pregătite este promovarea legii stupide a lustrației, care i-ar fi tăiat craca de sub picioare însuși președintelui. Acesta a făcut o mutare neașteptată, ordonînd punerea la dispoziția CNSAS a tuturor dosarelor Securității. Știa că în toată Europa de Est deconspirarea n-a avut nici un efect, cu excepția Germaniei, unde Comisia Gauck a făcut ceva victime, dar numai în ceea ce privește fosta RDG, nu și întrețesătura spionilor acesteia cu cei din RFG. Legea românească a căzut în desuetudine, ba s-a întors chiar împotriva PNL, care are (ca toate partidele) destui „năzdrăvani” ai trecutului în componența sa. Și care acum îl mitraliază pe d-l Tăriceanu cu foc continuu. Este o lecție ce o învățăm cu toții: anume că ceea ce contează în politică este faptul de a înțelege situațiile particulare în totalitatea unicității lor, indivizii, evenimentele, pericolele specifice, speranțele și temerile ce se manifestă într-o anumită perioadă. Capacitatea de a intui și realiza pragmatic binele social este, totuși, un talent înrudit cu acela al marilor romancieri de talia lui Tolstoi sau Proust, capabili să transmită cititorului sentimentul unui contact direct cu textura vieții. Cîți șefi de state sau de guverne au acest geniu?cesta a instrumentat răpirea ju
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.