Lumea românească

Bătălie fără menajamente

Vasile PRUTEANU

Cu imaginea făcută zdrențe și cu spectrul izolării politice în față, președintele nostru nu renunță la obsesia care-l chinuie încă de la începutul mandatului: absorbția sau dezintegrarea PNL. „Fantoma” Tăriceanu îi amărăște zilele și nopțile, îl scoate din sărite prin rezistență, împingîndu-l la căutarea oricăror mijloace posibile pentru a-și potoli setea de răzbunare. Nici un om politic echilibrat nu și-ar dori să trăiască atît de intens această obsesie dureroasă. Nu și Traian Băsescu. Lui îi priește orice stare conflictuală, iar perspectiva victoriei aproape că-l orbește. Pare să nu fi înțeles nimic din mișcările politice ostile promovate de o Opoziție mai unită ca niciodată. Consultările partidelor de ieri, de la Cotroceni, au urmărit împușcarea a doi iepuri dintr-odată: înlăturarea prim-ministrului rebel și schimbarea majorității parlamentare prin alegeri anticipate cît încă PD-ul are în percepția populației un serios ascendent față de celelalte formațiuni. Și atunci, de unde suspendare, boieri dumneavoastră? Plus că imaginea sa, serios șifonată, ar căpăta tonuri mai luminoase, creînd aparența unui șef de stat care dorește să respecte litera și spiritul Constituției, asumîndu-și mult trîmbițatul rol de arbitru. Unul incoruptibil, adversar neîmpăcat al corupției și al „sistemului ticăloșit”, strecurat pe sub ușa Alianței D.A. Ar fi fost o mișcare inteligentă dacă ar fi fost făcută înainte de a reuși contraperformanța de a-i coaliza pe toți împotriva sa. Atitudinea sfidătoare a PRM, refuzul net al acestui partid de a se mai întîlni cu președintele este un semnal că noile inițiative ar putea eșua lamentabil. Mai moderat și mai puțin fățiș, atitudinea PRM este agreată și de PSD, de conservatori și chiar de o bună parte dintre liberali și dintre democrații pe care președintele dorește să-i împingă ușor, ușor spre statutul de unici conducători. Toți aceștia au, vrînd-nevrînd, nostalgia trecutului în sînge, chiar dacă public și-o reprimă sau o ascund sub potopul vorbăriei nimicitoare.

Oricît am vrea să părem de europeni, trebuie să recunoaștem că versiunea național-comunistă a plăcut și a fost unul din elementele longevității totalitarismului în România. Mai întîi ea a fost înțeleasă ca o emancipare față de URSS, mai ales după 1965, anul considerat al regăsirii naționale. Apoi a fost receptată ca un pol vrednic de a structura rezistența împotriva unui Occident imoral, decadent și cu pretenții hegemonice, așa cum atît de tenace îl prezenta propaganda comunistă. Această versiune are o mare pondere chiar și în prezent: ea părăsește terenul istoriei pentru a hrăni o parte extremistă, bucuros acceptată de opinia publică. Iată un pericol pe care nu-l putem ignora. Excedați de persistența și violența scandalurilor, ne putem trezi întinși spre o stîngă naționalistă încă din primul an al revenirii în comunitatea europeană. Sau spre o dreaptă extremistă de sorginte legionară, cum voalat se distinge în politica PNG, cu un Becali guraliv și insultător. Din prostie sau neatenție, clasa politică își poate imagina că legionarismul mascat n-ar fi ispititor! „Mîntuirea neamului românesc” ar cam surîde unei importante părți din populația sărăcită și stoarsă pînă la sînge de venituri. Manifestările neofasciștilor europeni, ca și terorismul islamic sînt rezultatul acestui mod de gîndire, încă ignorat în România. Mulți oameni simt că au devenit inutili în țara lor. Să nu fie cu mirare cînd excesele violente vor căpăta amploare și extincție în întreaga societate. Cea de pe stadioane e un prim semnal.

Pentru a potoli patimile politice, PSD a propus, cu multe luni în urmă, un proiect vizînd constituirea unui guvern de uniune națională, alcătuit din tehnicieni. Președintele încearcă să confiște acest proiect în favoarea sa, propunîndu-l partidelor și societății civile. Un asemenea guvern se constituie foarte rar și nu are sorți de izbîndă, nici de supraviețuire. Se pare că partidele nu agrează o asemenea mixtură. Dar mai știi? PSD-ul insistă, acum, asupra unei remanieri radicale a guvernului. Adică unul PNL ultraminoritar, cu PD-ul aruncat peste bord. întreaga opoziție simte că dușmanul ei principal este acest din urmă partid și președintele care-l patronează, împiedicîndu-i accesul la putere și la beneficiile rezultate din aceasta. Combaterea corupției rămîne, în acest caz, doar o lozincă moartă, un slogan bun de cîștigat voturi. în fapt, corupția a existat în toată istoria lumii. Nu o va eradica nici mama- mamelor lui Traian Băsescu. Ne-am bucura dacă măcar ar putea fi domolită. De-a lungul vremurilor, marile averi s-au făcut prin rapt și corupție. Tot așa se fac și astăzi și se vor face cît va fi lumea – lume. Cu excepția celor ce și le agonisesc prin descoperiri științifice, prin investiții de inteligență și creativitate. Crede cineva că vreun român a ieșit din totalitarism plin de bani? Atunci de unde milionari în dolari doar în cîțiva ani? Nu unul, nu doi, ci sute. Pe banul și bunul public au sărit lacomii ca lăcustele. Efortul de a-i descoperi și pedepsi pare a fi peste puterile omenești. Măcar de s-ar tempera această nefastă tendință, căci lupta cu lăcomia cam pe acest teren se poate duce. încolo, este slogan, lozincă și praf aruncat în ochii alegătorilor. Pe acest front continuă contrele dure între PNL și PD, dintre președinte și premier. Cît va dura acest meci, rămîne de văzut! Deocamdată asistăm la o bătălie fără menajamente.leasă ca o emancipare față de URSS, mai ales după 1965, anul considerat al regăsirii naționale. Apoi a fost receptată

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!