Lumea românească

Pe vremuri și acum

Vasile PRUTEANU

Ce exista oare atît de ispititor „pe vremuri” după care, chipurile, ar avea motive să se plîngă azi mulți români? Lozincile imense cu litere de-un metru de pe ziduri – Trăiască P.C.R. – care-și revărsau pretutindeni mătreața ideologică asupra orașelor și satelor condamnate la întuneric și frig? Poate cozile interminabile la carne, lapte și toate celelalte alimente și produse casnice sau industriale? Sau poate liota de activiști fabricanți de lozinci în serie care să-i prostească pe fraieri, iar între timp, în fiecare an, de 1 mai și 23 august îi duceau pe oameni în pelerinaj în centrele urbane, ca „în calitate de reprezentanți ai clasei muncitoare și țărănimii cooperatiste” să salute cu urale pe conducătorii partidului, cocoțați în tribune cît mai la vedere? Acestea să fie vremurile a căror întoarcere o doresc și o oftează unii? Nu s-ar zice. Asta-i doar o aparență. Nu pot să cred că există pe lumea asta cineva care nu bănuia că sub crusta de lavă comunistă împietrită, la o adîncime nici măcar prea mare, clocoteau patimi vulcanice; că toată lumea vedea, nu se putea să nu vadă, că acei comuniști fideli crezului lor nu făceau decît să se lupte pentru putere, dar cu o frică paralizantă în oase. La adăpostul idealurilor postulate de Marx încăpeau, însă, traficanții de valută, curvele, speculanții, șuții, trișorii și o imensă liotă de șarlatani, care supraviețuiesc și acum. Asta ca să nu punem la socoteală marea masă a oamenilor de rînd, onești, pe care îi durea în cot de ideologie. Uite-așa am trăit noi decenii la rînd, unii lîngă alții, într-o strînsă și strîmbă simbioză. România devenise locul irespirabil, unde cu greu se mai putea trăi. Magazinele se goliseră văzînd cu ochii, laptele, carnea și untul dispăruseră fără urme, lumea înfometată cultiva cartofi în spațiile dintre blocuri, de parcă dăduse iar foametea. în aer plutea schimbarea, fiindcă încrederea în societatea aburcată „pe culmile cele mai înalte ale civilizației și culturii” se făcuse pulbere.
Schimbarea așteptată s-a produs sîngeros. într-o primă etapă prețurile s-au umflat artificial pînă la cer. Străzile, localurile și sediile administrative deveniseră un fel de Hyde Park al libertății de expresie, erodînd cu rapiditate ultimele iluzii despre viitor. Se ridica pe ruinele comunismului o nouă categorie de politicieni, corupți, inculți, rapaci, ascensionînd rapid pe aripile hazardului și pe nostalgiile de neînfrînt ale celor mai oropsiți cetățeni. Astfel de politicieni funcționează și astăzi cu destulă perseverență. Care ar fi roadele noii situații? în primul rînd creșterea ratei criminalității, apoi scandalurile iscate de noua elită pusă pe jaf, contrele politice de o ignobilă insanitate, corupția care a cuprins întrega viață politică, mita fără de care nimic nu funcționează, economia care supraviețuiește doar sprjinită în cîrjele fondurilor externe și ale valutelor expediate din străinătate de muncitorii români care nu-și mai găsesc de treabă în țară.
Cum îndură oamenii toate cîte li se întîmplă acum? Pot declara în deplină cunoștință de cauză că ei îndură totul, deocamdată, cu exersată liniște sufletească. înjură guvernul și partidele politice, se plîng de lefurile microscopice, suduie atunci cînd pînă și acestea sînt plătite cu întîrziere, deplîng „vremurile de altădată”, dar – între timp – supraviețuiesc. Cum? N-o pot spune, că nu știu. Cu toate astea, bag mîna în foc că aproape nimeni nu-și mai dorește întoarcerea la comunism. N-o doresc nici cei mai înfocați foști activiști. Le ajunge că o viață întreagă au tremurat la gîndul că la un singur pas greșit le-a zburat carnetul de partid și adio carieră strălucită. E mult mai bine ca om de afaceri: mai și pierzi uneori, însă ăsta-i riscul meseriei. Politicienii se simt mult mai bine acuzîndu-se unii pe alții de corupție, oligarhie, incompetență. De pildă, șeful statului strigă pe la televiziuni că în jurul guvernului gravitează grupuri de interese, explicîndu-ne frumos cum că ALRO Slatina trebuie ajutată pentru că niște „băieți deștepți”, cu valize de bani, încearcă să o ruineze pe șest, producînd, astfel, mari deservicii economiei naționale. în timpul ăsta, niște procurori care nu se uită la televizor au probe că tocmai ALRO ar juca rolul băieților deștepți, care îi dau la gioale economiei, curentîndu-l pe însuși președintele și pe iubitul său, Stolojan. Procurorii zic că împletitura ALRO începe tocmai prin Est, adică prin mafia rusească și că pericolul de moarte pentru economia națională stă pitit taman în respectivii agenți economici cărora președintele le sare în apărare, făcîndu-l mincinos pe nedrept pe primul-ministru. Căruia și azi îi impută faptul că ar fi înconjurat de hoți, oligarhi, delapidatori. Al căror nume nu-l notifică nicicum, deși este somat s-o facă încă de acum trei luni.
Cu toate astea, continuăm să supraviețuim cînd frumos, cînd șchiopătînd. Dimineața, în drum spre lucru, românul își bate capul cu alte probleme, ca, de plidă, cum să-și întrețină familia din puținul cîștigat, cum să-și ducă anii de pensie cînd medicamentele îl costă și ochii din cap, din ce să-și plătească întreținerea la bloc, cum să-și școlească copiii din te miri ce și mai nimic. Bineînțeles că tot timpul vorbește despre bani cu gîndul doar la aspectele materiale. Iar asta nu trădează decădere intelectuală sau lipsă de elevație spirituală. E un semn al noilor și tulburătoarelor timpuri despre care nu știm cînd și cum se vor sfîrși. E dovada noului și sănătosului pragmatism. La acesta rîvnește însuși capitalismul, la care trebuie să revenim. Cu greu, dar se poate…eră fără urme, lumea înfometată cultiva cartofi în spațiile dintre blocuri, de parcă dăduse iar foam

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!