„Frisoane” de toamnă
Eugen VERMAN
Două lucruri sînt certe, pentru români, o dată cu venirea toamnei: începerea anului școlar și creșterea prețurilor la alimente și servicii. Dacă, în ce privește debutul anului școlar, pot interveni „schimbări”, uneori chiar binevenite, cum se întîmplă în ultima vreme, în ce privește scumpirile de toamnă lucrurile sînt absolut bătute în cuie. N-a fost toamnă, din ’90 încoace, fără majorări de prețuri. Ba gazele, ba energia electrică, ba alimentele, ba rechizitele școlare, ba faianța și gresia… S-au găsit mereu motive „întemeiate”, cei implicați „în sistem” abia așteptînd să le crească profiturile pe seama noastră, adică a muritorilor …extrasistem. Anul de grație 2007 a fost pîine caldă pentru producători și comercianți. Nu și pentru consumatori. Doamne, ce binevenită a mai fost seceta! Nici nu s-au cules bine grînele și prețul pîinii a sărit cît colo! Și au mai sărit uleiul, zahărul, nu mai zic de legume, conserve etc. etc. Aș putea da o mie de exemple. La unele mărfuri s-au purtat, mai întîi, discuții, deși inutile, doar așa, ca să se spună că s-a discutat. Pe la televiziuni au venit șefi de patronate – că doar toate „sistemele” au patronate – care au demonstrat de ce, de pildă, pîinea cea de toate zilele a românului trebuie să-și ridice prețul, nu și calitatea, desigur! Alte majorări n-au mai comportat dezbateri, și mai bine a fost. Căci cetățeanul s-a trezit, de exemplu, că prețul uleiului a sărit, așa, peste noapte, de la trei lei la cinci lei! Fac o paranteză și amintesc – lucru pe care l-am mai făcut – cel puțin acum, din punct de vedere psihologic, noi, obișnuiți cu milioanele, tindem să trecem ușor cu vederea majorările de un leu – doi, deși e vorba de bani, nu glumă! Morcovul costa, anul trecut, 8 000 delei, iar acum costă 2 lei. Poți trece cu vederea faptul, dar dacă îți zici că 8 000 lei vechi înseamnă numai 80 de bani, atunci îți poți pune întrebări sau îți poți strînge cureaua…ui a sărit, așa, peste noapte, de la trei lei la cinci lei! Fac
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.