Hrebenciucii și listații
Vasile PRUTEANU
Mai sînt puține zile pînă cînd vom vedea care sînt calitățile mirabile ale referendumului prezidențial. Pînă acum n-am înțeles mare lucru din mecanismul acesta ce s-ar dori eliminatoriu pentru hrebenciucii și oligarhii ce zice-se că ne mișună viața ca niște păduchi. Singurul lucru foarte vizibil e că „scamatorii” fac politică, iar rezultatul e un adevărat circ. Cînd prezidentul spune că „au penetrat Parlamentul toți listații” (cu accent pe silaba sta), înțelegem că aceasta este sinonim cu „toți borfașii”. Să zicem că-i așa! Poate votul uninominal să-i înlăture? Nicidecum. Dacă luăm de bună imaginea proiectată de președinte că „avem un legislativ compus din „hrebenciuci și listați” și-i aplicăm corecția uninominalului, constatăm imediat că singurii care vor reuși să trecă hopul alegerilor sînt tocmai hrebenciucii și listații ăia atît de batjocoriți. Oligarhii vor fi înlocuiți de alți oligarhi, susținuți și susținători ai marilor companii, ai afaceriștilor și „mogulilor din presă”, cum sînt etichetați directorii unor ziare. Sistemul de vot propus de președinte ne este familiar încă din 1992. E sistemul prin care și-au cîștigat mandatele Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Gh. Funar, D. Sechelariu, M. Oprișan, M. Mazăre, V. Lis, A. Videanu, Solomon și Falcă și tot neamul lor cel oligarh. Mai uninominal ca aceștia cine a mai fost ales? Ei, cine, listații! Așa că reformarea clasei politice prin uninominal e o iluzie. în plus, nu oferă nici o șansă tinerilor și femeilor fără bani, oricît de onești ar fi aceștia. Ne vom trezi „în vîrful trebii” cu alți îngeri imaculați de negri ce sînt, care au instumentat cîte o măgărie pe la Cluj, alta pe la Slatina, la București, Craiova, Iași, pe niște platforme și pe niște asfalturi foarte bănoase.
Uninominalul de tip Băsescu se mai aplică astăzi doar în Italia. Rezultatul e că în Peninsulă comuniștii au ajuns să desemneze cînd primul ministru (D’Alemma), cînd președintele (Napoletano), în timp ce în toată Europa partidele comuniste s-au prăbușit odată cu Zidul Berlinului. Accentele xenofobe de azi ale Italiei nu vi se par asemenea celor ale României din înainte de ’89, cînd se clama insistent „idependență”, „neamestec în trebile interne”, etc, etc.? Să credem că odată cu uninominalul vom scăpa de neobosita scoatere a ochilor Guvernului? Scoaterea ochilor a devenit o profitabilă îndeletnicire politică, deloc creștinească. E posibil să ne pomenim cu un Parlament plin de lăudători, de cozi de topor (precum palidul Stolojan), de la care s-ar putea să ni se tragă mari dureri de cap.
Decepțiile, tristețile, insuccesele și turpitudinile noastre nu se cade să ne orbească într-atît încît să ne obtureze vederea limpede a unor pericole viitoare. Măcar atîta!! tr
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.