Lumea românească

Toți împotriva tuturor

Trăim vremuri aiuritoare. Pare că lumea s-a împărțit între halucinați și bolnavi de amor propriu și ambiție vulgară, conjugați cu evenimente ce ne pun sub semnul operei lui Caragiale. Care stă asupra noastră ca o fatalitate, ca o veșnică insomnie. Orice spunem, orice pățim, orice gîndim se găsește gata spus, pățit, gîndit în textele lui Caragiale. Cu toate că știam fiecare reacție a personajelor caragialene, nu bănuiam perfida lor actualitate. Iată, „moftangiul” român felicită România cînd e la putere și o deplînge cînd e în opoziție. în ambele cazuri o iubește și o confiscă în folosul său, simțindu-se îndreptățit să peroreze în numele poporului și al țării. în avangarda „moftangiilor” se află, cine altul, decît Vadim Tudor? El deplînge „înrobirea României de către SUA, care hotărăște de la Ambasada sa din București cine să fie președinte, cine prim-ministru și care partid să cîștige alegerile”. Noi, toți ceilalți, sîntem doar slugoi ai imperialismului american. Mi se încrețește pielea cînd aud asemenea discursuri specifice „obsedantelor decenii” de totalitarism comunist. Cînd auzi „România Mare” te gîndești la măreția succesului politic de la 1 decembrie 1918. Acum pare că sîntem obligați să asociem spontan România Mare cu un partid marginal și cu jalnicul lui conducător, asfixiat de propriile lui dejecții securisto-comuniste de tipul „antiimperialismului mondial”. Ce poate fi mai ofensator pentru cetățeanul român onest decît această sinistră substituție? Decît surogatul politic pe care Dan Diaconescu și televiziunile idioate ni-l bagă pe gît seri și ore îndelungate? Ce-are a face România cu Vadim Tudor, Lucian Bolcaș, Daniela Buruiană, Hrebenciuc, Cozmâncă sau alți anonimi treziți din somnolența nimicului pentru a ne intoxica cu patriotismul lor de paradă? Sminteala e fără de margini. Ca și publicația „Românul” a lui Fănuș Neagu, care frizează ridicolul și grandilocvența lui Cațavencu. Imaginați-vă echivalența rizibilă a unui titlu de publicație ca „Românul” în alte țări: Turcul, Ungurul, Neamțul. Sună hilar? Mai mult ca sigur! A te expune, astfel, ridicolului e a face un serviciu țării? Nu cumva obrăznicia și nerușinarea se mișcă spre orizontul operei și al personajelor total inculte ale lui Caragiale? Ba bine că nu!
„Moftangiul” nu este neapărat în opoziție. Aflat la putere, nu-și mai suportă anonimatul și tulbură apele pentru a se băga singur în seamă, cum a procedat, zilele trecute, un deputat pedist, ofuscat fără motiv că a tăcut mîlc sub amenințarea unui mic dictator dement și lăudăros ca Dumitru Sechelariu. Dacă nu-i mai notez numele e pentru că nu vreau să-l scot din nou din anonimatul letargic în care a vegetat, oferindu-i merite pe care nu le-a avut niciodată. A istorisi, din nou, aberanta sa acțiune de denigrare a „Ziarului de Bacău”, ar însemna să-i constitui o rentă de amor propriu obținută fără vrednicie. Nu-ți consider fapta, domnule deputat, decît o tresărire nestăpînită a orgoliului și interesului personal, o frivolitate gratuită de adolescent imberb.
Dacă „moftangiul” ar fi unul singular poate că nu ar fi atît de nociv. Ce te faci, însă, cînd un întreg partid devine „moftangiu”, devine Sandu Napoilă, ridicîndu-se tîrziu și desuet împotriva legilor proprietății și ale reformării unei justiții corupte și ineficiente? Rămîi stupefiat cu cîtă îndîrjire se opune acest partid (PSD) unei normalități democratice de mult așteptate, clamînd o „Românie de mîine europeană” într-o tristă variantă posibilă a României totalitare, cu toate edecurile ei, cu întregul ei alai de obediență, oportunism și nerușinare. Țara, patria pe care o vor și o visează PSD și o sumă de personaje de tipul lui Ion Iliescu, Antonie Iorgovan, Adrian Năstase, Vadim Tudor ș.a. este copia adăugată cu mineriade a României lui Caragiale, creionată cu mare talent astfel: „Aici sînt slujbe pentru slujbași, nu slujbași pentru slujbe; biserici pentru popi și paraclisieri, nu paraclisieri și popi pentru biserici, catedre pentru profesori, nu profesori pentru catedre… Aici e, în fine, o patrie pentru patrioți, nu patrioți pentru o patrie…”. Adunați într-un partid sau chiar disipați printre formațiunile politice oponente, aceste personaje sînt otrava care paralizează orice inițiativă constructivă. Nu este, oare, cea mai mare nenorocire ce poate lovi o țară faptul că este reprezentată de niște „Sandu Napoilă ultra-retrogradul”, cînd însăși ideologia dominantă e încă lovită de bătrînețe, de nostalgie și nesiguranță? Cînd numeroase persoane legate între ele printr-o mulțime de interese și posedînd bunuri sau averi imense alcătuiesc o „ființă politică” depășită, nu miticii, costicii, cațavencii și trahanachii au de suferit, ci întreaga nație avîndu-i pe aceștia în frunte. Situația țării poate fi, astfel, asemuită unui stat în care s-a instaurat o nouă formă de autocrație: Toți împotriva tuturor. (Vasile PRUTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!