LUMEA ROM+NEASCĂ

Administrator

Strigoi al propriei glorii

Vasile PRUTEANU

Cred că ați observat că atunci cînd vorbește despre sine, dl. Traian Băsescu uzitează două denumiri ale uneia și aceleiași funcții: „Președintele României” și „Șeful statului”. Invocarea acestei demnități o face cu un aer de sacralitate, ca și cum ar zice Dumnezeu sau Savaot, în fața căruia trebuie să fii pios și să-l asculți în genunchi. Ca unicul om drept, incoruptibil, fără interese personale sau de grup a reușit să jignească pe toată lumea „zoioasă”: a rănit orgolii, a sabotat anumite complicități politice, a pus în pericol eficacitatea majorității parlamentare, precum și actul de guvernare în sine, de care este și domnia sa responsabil. Inflexibilitatea aceasta – enervantă pentru cei implicați politic – e foarte simpatică pentru popor. Avem, în sfîrșit, un exemplu de intransigență, de incoruptibilitate, de patos justițiar neacomodant. însă, dacă e să judecăm atitudinea președintelui după roade sau după interminabila gîlceavă, trebuie să admitem că ceva nu e în regulă. De pildă, blocarea constantă a oricărei inițiative guvernamentale, chiar dacă unele sînt spre binele poporului, cum ar fi, să zicem, majorarea pensiilor. Sau invocarea diverselor motive pentru a demite sau numi miniștri, lăsînd înțepenită activitatea instituțiilor de stat. Este un cinism fără margini să pretinzi că vei face instituțiile să funcționeze, cînd de fapt le-ai blocat și sabotat sistematic.
Ca să-și motiveze acțiunile, dl. Băsescu invocă mereu voința poporului suveran. Nu uit că în 1793 francezii au inventat numita „suveranitate a poporului”, care s-a terminat cu un împărat absolut, cu un tiran – Napoleon. Care a sfîrșit și el cum sfîrșesc toți tiranii. Iar popoarele nu mi se par suverane nici în ziua de azi, decît din patru în patru ani. Atît. Nu uit, de asemenea, că sîcîielile, pretențiile nesăbuite, bănuielile care fac viața atît de grea sînt opera sufletelor meschine, lipsite de orice noblețe. Numai acestea se află mereu în conflict cu semenii, pentru că le înlocuiește sensibilitatea pe care n-o mai au.
în acești trei ani și-oleacă, de cînd dl. Băsescu e președinte, nu l-am auzit niciodată vorbind de bine despre ceva sau cineva. Balzac zice că „omul care gîndește numai de rău despre semeni, poartă răul în el însuși”. Lucru de care trebuie să ne temem. Mai ales că numai astfel președintele și-a cîștigat un soi de glorie printre români. Teamă mi-e ca, în final, să nu se trezească strigoi al propriei glorii. Și fiindcă veni vorba despre români, aceștia par niște oameni sortiți să îndure de toate, pentru că neștiind să vadă dedesubturile politicii, nu se pot feri de nimic; lor li se întîmplă orice. De pildă, să-și piardă timpul și sănătatea la cozi pentru a se duce slugi în străinătate, fiindcă în țară n-au nici o perspectivă. Dar cine să se mai gîndească la ei, cînd lupta politică e atît de pasionantă? Toți domnii ăștia care seară de seară ne înnebunesc pe la televiziuni că sînt pregătiți să ia puterea, precum și președintele sau vreun partid, s-or fi gîndit, oare, la o strategie politică pentru a-i readuce pe români acasă, ca să aibă unde munci în demnitate? N-am auzit! Și atunci pentru ce să ia puterea? Ca să facă, ce?vantă pentru cei implicați politic – e foarte simpatică pentru popor. Avem, în sfîrșit, un exemplu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.