Lumina Speranței

Mihai BUZNEA

Se făptuiește încă odată minunea dumnezeiască a învierii Domnului, cu viața pre moarte călcînd, și întreaga creștinătate ortodoxă prăznuiește triumful binelui asupra răului, izbînda neprihănirii sufletului asupra păcatului. Să ne bucurăm, oameni, cu tot sufletul, fiindcă de mai bine de două milenii asupra noastră, a tuturor, veghează de-a dreapta Tatălui Domnul nostru Iisus Hristos – cel ce S-a lăsat răstignit pe cruce întru dragoste față de fiii săi duhovnicești, pentru mîntuirea sufletelor lor și deschiderea cerurilor către viața cea adevărată. E, în acest sacrificiu suprem, misterul, dar și sublimul, pocăința și răsplata, suferința și izbînda ce ne-au fost hărăzite în scurta trecere prin această lume spre veșnicia trăirii. Să rostim, așadar, cu evlavie și credincioasă mulțumire, în clipa cînd ziua se va-mpreuna cu noaptea: Hristos a înviat!

Semnificațiile sărbătorilor pascale, praznicul cel fără de egal, după cum consemnează scripturile sfinte, sînt de necuprins în existența și gîndirea omenească. Dar cea mai adîncă dintre ele este Iubirea Aproapelui. Din nefericire, pînă la împlinirea ei mai avem de străbătut cale lungă. Fariseismul și minciuna, fățărnicia, lăcomia și hoția, violența și trădarea, înșelăciunea și iubirea de arginți ne însoțesc clipă de clipă, pas cu pas, ne domină gîndurile și provoacă fapte dintre cele mai rele. „Homo res sacra homini” (omul e ceva sfînt pentru om), spune un vechi dicton latin, a cărui replică ar putea fi „homo homini lupus” (omul e lup pentru om). Adevărurile sale se află permanent printre noi, nesocotind precepte și punînd credința la mari suferinți și încercări. Dumnezeu ne-a dăruit libertatea deplină de gîndire și acțiune, lăsîndu-ne pe noi să discernem între ce e îngăduit și ce nu, între ce e bine și ce e rău. De aici vine responsabilitatea faptelor pe care le săvîrșim. De aici ne va veni, cîndva, și răsplata. Fiecare va primi exact ceea ce i se va cuveni la Judecata de Apoi. Niciodată nu va fi prea tîrziu să ajungem la aceste adevăruri. Iubiți-vă ca frații și luați aminte la îndemnurile Mele, ne îndeamnă El. Dar păcatul încă ne domină. Le auzim și le respectăm tot mai puțin. Printre noi sînt tot mai mulți cei care iau în derîdere numele Domnului.

îndepărtarea de credință ne macină precum molimile. Sînt din ce în ce mai mulți cei care suferă de foame, de sete, de frig, de umilire, de teamă. Dar dramele lor ne lasă indiferenți, justificîndu-ne cu puținătatea puterilor noastre și atrăgîndu-ne singuri nimicnica sentimentelor ce se abat, vinovate, de la valorile creștine. Oameni nevinovați plătesc cu libertatea și suferința înrobirea la care-i aduc unii semeni, în numele credinței în același Dumnezeu, chiar dacă îl numesc Iisus, Alah sau Mohamed, pătimind pe tărîmuri străine sub amenințarea morții. Sfințenia este transformată în ură și răzbunare, în patimi și necredință.
N-avem, însă, a ne teme. Lumina adevărului și a răsplatei adevărate ne sînt aproape atîta vreme cît ni-L păstrăm în inimi și-avem încredere în El, Mîntuitorul. învierea din astă-noapte e o nouă certitudine, vestește triumful și veșnicia lui. Să-I înălțăm, așadar, imnul de slavă și să ne bucurăm. Alături de cei dragi, de cei iubiți, de toți cei de lîngă noi, să sorbim pe săturate din cupa biruinței, să ne înfruptăm din darurile ce-așteaptă pe mese și să-L slăvim la ceas de minune, rostind: Hristos a înviat!
Adevărat a-nviat!ghează de-a dreapta

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!