Luneta și ruleta

Bilanț: nebunii și calamități în așteptarea integrării

Dan PERȘA

Anii 2005 și 2006 au fost niște ani ce i-au încercat din plin pe români. însă eu mă înverșunam, zilele trecute, să scriu, pentru ziar, un pamflet. Dar inundațiile ce s-au ținut lanț în ultimii doi ani nu au fost un motiv de amuzament pentru nimeni. Dimpotrivă. Au fost o tragedie națională. Cum să scrii pamflete despre calamități? Și totuși, sînt forțat de împrejurări. Nici bucuriile, nici nefericirile nu rămîn neînsoțite de agitația nebunilor și fariseilor. Mai ales într-o țară ce nu și-a scuturat colbul inculturii de pe tălpi, iar maniile deprinse în patruzeci și cinci de ani de comunism, în loc să piară, s-au agravat: sărăcia vecină cu disperarea nu dau chezășii pentru educație și cultură. Mai degrabă pentru rapacitate și lipsă de bun simț. încît, sîntem țară europeană, oricît am ține coada sus, prin așezarea geografică, iar nu prin calitatea civilizației românești…
Așa stînd lucrurile, nici nu e de mirare că, după ce inundațiile au ucis oameni și i-au lăsat fără adăpost pe cei rămași în viață în tîrziul unei rebegite toamne, s-au găsit cîțiva cinici să spună că sinistrul a fost opera harului divin: jumătate din civilizația românească, anume civilizația chirpiciului, a fost rasă de pe fața pămîntului, spun ei, ca să ne putem integra cu fruntea sus. Am ajuns, peste noapte, o civilizație a cărămizii: cum ar veni, am trecut de la blidul de lut la farfuria de faianță. Poate că aș crede și eu în intervenția Providenței, de n-ar fi rămas fără gospodării și fără agoniselile pentru iarnă atîția oameni nevinovați. Dar acesta e un exemplu fără nimic amuzant în el. Nici în faptul că guvernul a promis și s-a dezis nu e vreun dor de rîs. Premierul Tăriceanu își anunțase, pe atunci, cu surle și trîmbițe – și, de ce să n-o spunem, cu un aer serios, responsabil, ce-l făcea credibil – demisia. A găsit în inundații, mai apoi, marea scuză de a nu-și ține vorba. Altă calamitate, mai rea ca prima. A reușit o mare fraudă, o mare evadare din puterea principiilor, o deturnare a strategiilor majore ale României în favoarea celor minore. în vreme ce Traian Băsescu a priceput exact că importantă e strategia politică a liberalilor și democraților, de înlăturare a fsn-iștilor din structurile decizionale, Tăriceanu, punînd pe masă vorbe mari, cum că ar fi o lașitate să demisioneze într-un moment dificil pentru români, s-a fofilat de la demisie (și de la misie). Dacă ar fi priceput cît de cît nevoile politice ale țării, el singur, fără să fi fost invitat de cineva, ar fi forțat alegeri anticipate. în scurt timp, apoi, ar fi redevenit prim-ministru, dar de data aceasta unul stăpîn pe situație. Lăsîndu-se purtat de vanitate, ne-a dat doar vorbe în vînt. A dus la stricăciune și situația politică a țării și nici pe nevoiași nu i-a ajutat. E acesta subiect de pamflet? Nu, el vine din altă parte. Nu de la farisei, ci de la „nebuni”. Pavel Coruț ne-a făcut o introducere în sminteala fanteziilor securistice. Alții mi-au făcut capul călindar cu ele într-o vreme. Vadim nu s-a lăsat nici el mai prejos.
A fost de-ajuns să plouă mai mult decît se cădea, pentru a da ghes cusurului clevetirii. Că doar Dumnezeu n-o fi deschis baierele cerului de pomană. însă, acum, Dumnezeu nu mai e cel al credinței străbune. Pentru Vadim, pe post de Dumnezeu stă Rusia (de ce n-o fi ales Ucraina ori Bulgaria, nu știu!). Rușii s-ar afla în posesia armei meteorologice, pe care au dezlănțuit-o asupra noastră. Nu punem în discuție veridicitatea unui asemenea scenariu. Influențarea meteo se practică de multă vreme. Chiar noi, în România, am avut, pînă prin 1995, un sistem RADAR de sorginte rusească, al cărui atribut era influențarea vremii, dar n-a fost utilizat decît pentru prognoză și alertare. Cum azi nu mai cotizăm la ruși, ci la americani, RADARELE MRL au fost înlocuite cu unele Doppler. Că nu-s tocmai propice reliefului românesc contează mai puțin, cîtă vreme avem motiv să „investim” în favoarea amicilor de azi. (Ziarele și posturile de televiziune nu-și bagă însă nasul în așa ceva, că doar, de, aici e vorba de interese mai mari decît le poate căciula). Orice influențare a vremii are, însă, nevoie de o tehnologie. Iar prin asta, faptele nu pot fi ascunse. Dacă nu noi, există observatori terți care ar vedea pe cei care încalcă legile omeniei, adică se pun în postura unor criminali de război, a unor autori de genocid. Pentru că așa ceva este provocarea de cataclisme în scop distructiv, fie că e vorba de taifunuri, ploi sau cutremure. Iată că Vadim a prins acest fir, și, chiar dacă nu l-a prins cum trebuie, ba poate tocmai de aceea, televiziunea a exultat. Superb subiect! Totul pentru rating! De ce să intereseze pe cineva adevărul, care, la urma-urmei e ceva periculos, cînd putem trage totul către industria divertismentului? N-am avut, noi, prima transmisiune în direct a unei revoluții? N-am făcut din Revoluția anticomunistă un teleshow, probabil cel mai mare din cîte a fost închipuit vreodată? De ce n-am face și din suferințele oamenilor un spectacol? Iată-ne din nou în prim-plan: inundațiile din România și uraganul Katrina au ținut, o vreme, capul de afiș. Ca și despre inundațiile de la noi, și despre Katrina s-a afirmat că ar fi un fenomen meteorologic provocat. Poate că „deconspirările” lui Vadim să nu fie decît urmarea fanteziilor securistice americane (își au și americanii „securiștii” lor, nu?). Președintele partidului România Mare s-a documentat serios la subiect, ca un om de cultură ce e. Și a dovedit enormul bun-simț să spună că el poate crede, sau nu, în realitatea faptelor. Adică, recunoscînd că nici chiar el nu crede în scenariul provocării inginerești a inundațiilor, a recunoscut implicit că nu ne reține pe un post de televiziune ore în șir pentru că ar avea vreun adevăr de spus, vreo faptă de deconspirat, vreun mit de demitizat, ci doar pentru a face un show. Nu-i asta o nebunie? Și o calamitate? Ne-am lăsat prăjiți iar, am stat în fața micilor ecrane crezînd că vom afla ceva, cînd, vădit, nu avem de-a face decît cu niște indivizi patibulari (moderatori și invitați) ce își bat joc de noi, oprindu-ne din treburi prin promisiuni gigantice, ca în urmă să vedem că n-au oferit decît vorbe. Goale. Nu-i asta o nebunie? încît de ce să ne mai mirăm că îndată ce un candidat pentru postul de comisar european a apărut, a fost îndată denigrat: s-a spus despre Varujan Vosganian că ar fi colaborat cu structurile comuniste. Fruntașul liberal a negat cu vehemență că ar fi așa. însă imaginea i-a fost stricată. Iar cariera lui are de suferit. Suferă deja: din simț al responsabilității, a afirmat Domnia Sa, și-a retras candidatura. Deși dovezi ale colaborării sale cu serviciile secrete n-au apărut. Dar, la noi, lipsa probelor nu înseamnă și absolvire de vină. Terfelirea publică a cuiva, în loc să fie motiv de auto-sesizare a procuraturii, care să ceară o probă a vorbelor aruncate, e motiv de excludere a victimei de la masa cinstei și de oprobiu. încît, alt candidat propus, Răzvan Ungureanu, nici n-a vrut să audă de așa ceva. Pesemne a gîndit că în babilonul românesc e mai bine să stai retras. Ca să nu apară vreun acuzator și să pățească aidoma lui Varujan Vosganian. însă nici așa n-a fost prea bine: unii au gîndit îndată că a refuzat deoarece are vreo muscă pe căciulă și e mai bine s-o țină nevăzută. Nu-i asta nebunie? Ne-am întors, în 2006, deși aflați în altă Românie, cu alte structuri politice și economice, la o situație similară cu aceea a anilor ’80, cînd oamenii se suspectau între ei, cînd n-aveai voie să deschizi gura pentru că erai plesnit, cînd nicăieri nu găseai adevărul și erai nevoit să-l ghicești. Pe atunci era, însă, ceva un pic mai bine și ceva era un pic mai clar: știam, toți românii, cine este dușmanul. Acum nimeni nu mai știe nimic, nu se știe cine și dincotro trage și de ce. Parcă am fi la Revoluție. Nu-i asta nebunie? Și o calamitate? că doar, de, aici e vorba de interese mai mari decît le poate căciula). Orice influența

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!