Luneta și ruleta

Ziariști de lux

Dan PERȘA

Atunci cînd vizitezi un tîrg de carte ai destule de văzut și nu puține învățături de tras. Tîrgul de carte Gaudeamus abia s-a încheiat. Lume multă, cărți și mai multe. O forfotă cu mult deasupra celei din alți ani. Fapt îmbucurător, dacă ne gîndim că asta ar putea însemna că românii își recîștigă, an de an, pasiunea pentru citit. Și totuși, un fapt mi-a sărit în ochi. Asta deoarece Gabriel Liiceanu a reușit și de această dată să obțină un loc pentru stand care să favorizeze editura sa. Aproape de intrare. În plus, locul preferențial a fost dublat de prezența aproape neîntreruptă la microfon a filozofului, care lansa carte după carte. Îi auzeai vocea de cum intrai în incinta Romexpo. Și faptul care m-a frapat a fost că lansările se refereau la un anume soi de cărți. Le-aș numi, fără nici o notă peiorativă, cărți de trăncăneală. Cărți în care se bat cîmpii despre ce crede, ce-a făcut ieri și alaltăieri, ce-a vizitat, ce-a mîncat ori ce idei i-au venit celui care scrie, scribului. Nu-i nimic rău în asta, desigur. Dar văzînd cum Andrei Pleșu vinde astfel de cărți, una după alta, mi-am amintit și de nenumărații fani ai lui Octavian Paler. Și mai există și alți autori de bavardaj filozoficesc amestecat cu notații diaristice și memorialistice. Iată, de fapt, genul care se vinde cel mai bine la
noi! Din păcate, nu ficțiunea este cea care se vinde. Nu adevărații creatori se vînd, ci scriitorii care își părăsesc, ca Andrei Pleșu, vocația, pentru a flecări, ori care au în sînge flecăreala, ca Octavian Paler. Pentru că, sincer să fiu, înainte de tîrg eram convins că marile succese ale Tîrgului Gaudeamus vor fi romanele: „Domnișoara Christina și Vînătorii de suflete” al lui Petru Cimpoeșu și noul roman al lui Radu Aldulescu, „Mirii nemuririi”. Două cărți (mai sînt și altele) care depășesc conjuncturile, care depășesc cărțile scrise anume pentru a umple un buzunar, cărțile cerute de strategiile de marketing și care atrag cititorii cum atrag lămpile fluturii: ca să-i ardă. Noroc că-i ard doar la buzunar, însă problema e că această înșelătorie propusă de edituri, extrem de profitabilă pentru ele, fac un deserviciu de crasă nesimțire culturii românești. Cititorii atrași de asemenea cărți, care sar peste ordinea axiologică, nu vor evolua pentru a deveni cititori autentici. Ei vor rămîne, ca orice inși condamnați la o proastă educație, lipsiți de rafinamentul necesar citirii literaturii, deci vor rămîne tot la periferia culturii – undeva la poarta romanului polițist și de aventuri, la poarta jurnalelor de toată mîna și a cugetărilor sterpe. Dar poate s-ar putea crede că în vorbele mele se ascunde o acuzație: cum că unii scriitori, din motive pecuniare, ar face un pact cu scriitura facilă și astfel strică și cititorii. E drept, pactul cu scrisul ușor și ușuratic îl fac, însă nu știu dacă în felul acesta ei strică bunul gust al cititorilor. Ba, chiar mă îndoiesc că l-ar strica. Și asta din două motive: unul e că Octavian Paler, care nu s-a dezis vreodată de scrisul său și scrie și azi cum scria și pe vremuri, a avut și înainte, ca și azi, destui adulatori. Ceea ce înseamnă că el, prin cărțile sale, răspunde unei cereri puternice pe piața de carte. Cum spuneam la început, asta e cartea de succes, asta e rețeta succesului. Mulți autori au intuit acest fapt, doar că nu au vîna lui Octavian Paler ori a lui Andrei Pleșu pentru a fi mari. Și, cu toate acestea, ei încă sînt mai favorabil receptați decît autenticii creatori, cum sînt cei doi pomeniți mai devreme, Petru Cimpoeșu și Radu Aldulescu. E aproape imposibil să analizezi de ce, de ce se întîmplă așa ceva? E ca și cum în vremea lui Homer nu Homer ar fi fost cel ascultat, ci inșii care bîrfeau cam ce se petrece prin cetate, care debitau opinii cu nemiluita despre orice le trecea prin cap. Pentru că, la limită, genul proxim al capitolelor cărților de bavardaj este articolul de ziar. Ascultîndu-i pe Octavian Paler și pe Andrei Pleșu, cititorii nu fac decît să asculte niște ziariști de lux. Și e firesc, atunci, ca Octavian Paler să fi avut atîți adulatori înainte de 1989, cînd ziariștii erau supuși cenzurii sau înregimentați. Paler era un ziarist, poate singurul, liber. Iar azi? Acest gust s-a păstrat. Omul e o ființă cu priză la realitatea imediată și acceptă transcenderea ei numai atunci cînd cineva îl privează de libertate. Petru Cimpoeșu și Radu Aldulescu vor fi citiți și adulați abia cînd un regim politic opresiv va lua iar în stăpînire lumea noastră. Ei descriu ceea ce se află dincolo de realitatea imediată, în profunzimea ființei omenești. Ori oamenii nu au vreme de introspecție decît atunci cînd sînt închiși.ără nici o notă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!