FCM Bacău a început pregătirile de iarnă cu cinci noutăți: Banu, Botezatu, Mardare, Berza și Vrânceanu. Toți cinci aduși de la echipa a doua sau chiar direct de la juniori, în cazul lui Berza. De altfel, puștiul de numai 17 ani a impresionat cel mai mult din cei cinci în cantonamentul de la Slănic Moldova, antrenorul Cristi Popovici neezitînd să-l laude. Folosiți în cîteva meciuri de verificare, cei cinci nu au dezamăgit, dar nici nu au impresionat peste poate, motiv pentru care aceștia au fost trimiși să joace ultimele două amicale la FCM II. în aceste condiții, e greu de crezut că Banu și compania vor putea fi văzuți prea curînd în meciuri de divizia A. Astfel, din cei 26 de oameni ajunși, mai drevreme sau mai tîrziu, în cantonamentul de la Slănic, au mai rămas 21, din care se vor alege, etapă de etapă, lotul de 18 jucători. La capitolul „portari”, în pole position par a fi Manea și Bogdan, Ignătescu urmînd, în acest caz, să se întoarcă la divizia C așteptînd o eventuală accidentare a unuia din cei doi. în apărare, Codreanu, David, Bojescu și Ganea nu prea au contracandidați, ceea ce face ca Geamăn să devină prima rezervă în sistemul 4-4-2. Nu e exclus însă, ca ex-moineșteanul să fie folosit încă din primul minut. în ceea ce-i privește pe Isac, Potorac sau Mavrichi, aceștia par a nu depăși, deocamdată, postura de rezerve. în linia mediană, Trofin și Gheorghiu sînt, de departe, senatori de drept, poziție de care se poate bucura, cel puțin atît timp cît Doboș este accidentat, și Spiridon. De altfel, evoluțiile bune ale acestuia din ultimul timp l-au propulsat în „naționala” de tineret. în plus, Daniel poate face, atunci cînd este nevoie, rocada cu Bojescu, unul preluînd sarcinile de joc ale celuilalt. Al patrulea mijlocaș se va alege, foarte probabil, dintre Doltea și Dornescu, ultimul lăsînd, atît cît a jucat, o bună impresie, atît în meciul cu Laminorul Roman, cît și în cel cu FC Botoșani. Atacul rămîne, din păcate, punctul slab al „taurilor”, principalul Cristi Popovici încercînd de-a lungul pregătirilor mai multe variante, dar fără prea mare succes în ceea ce privește transformarea în gol a puzderiei de ocazii apărute în timpul jocurilor. Revenirile lui Neagu și Tănasă pot schimba însă, datele problemei, deși atunci cînd pe parcursul unui întreg tur de campionat tot atacul a dat un singur gol, nu prea mai sînt multe de spus. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.