Situată chiar în coasta Prefecturii Bacău, o bucată de pămînt de 722 metri pătrați a aprins flacăra zîzaniei între prefect și proprietari. Terenul are doi proprietari, care doresc să construiască aici o cofetărie, un restaurant și o terasă. „în ianuarie 2004, am obținut autorizația de construcție de la Primăria Bacău și am vrut să mă apuc de treabă. Dar în august a trebuit să sistez lucrările, deoarece prefectul l-a dat în judecată pe primar, cerînd anularea autorizației. A trebuit să intru în proces de partea primarului, ca să îmi apăr dreptul. La Tribunal am cîștigat, printr-o hotărîre definitivă. Prefectul a făcut recurs și ne-am judecat la Curtea de Apel Bacău. Pe 13 septembrie, Curtea mi-a dat cîștig de cauză, iar hotărîrea acesteia este irevocabilă. Imediat, am reluat construcția, ca să nu mai stea groapa în mijlocul orașului. Vreau ca pînă în iarnă să termin subsolul și să nivelez terenul, iar în primăvară să construiesc deasupra”, ne-a declarat Giorgică Nechita, unul dintre cei doi proprietari ai terenului.
Cum a văzut oameni la muncă pe șantier, prefectul Gabriel Berca a luat foc din nou. El a cerut autorităților care au competențe, respectiv Inspectoratului General de Stat în Construcții (IGSIC) și Primăriei Bacău, să reverifice legalitatea continuării construcției. „Am discutat cu Primăria, cu Inspectoratul de Stat în Construcții, să verificăm dacă au voie să construiască. Trebuie verificat dacă lucrările se derulează legal. în plus, Direcția de Sănătate Publică și-a retras avizul sanitar. Nu vreau decît să se respecte legea și instanța va decide. E o problemă pe care am preluat-o de la fostul prefect și vreau să se rezolve odată”, a declarat Gabriel Berca.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău și-a dat avizul în decembrie 2003, dar, în urmă cu aproape două săptămîni, l-a retras, pe motiv că locatarii din zonă sînt nemulțumiți și pentru că nu s-a respectat distanța amplasări unității, la minimum 15 metri de zona locuibilă. „Avizul mi-a fost eliberat conform schiței prezentate. Articolul pe care îl invocă ei face referire la micii indistriași sau unități care produc zgomot, vibrații, miros, fum, de genul turnătoriilor. Ori, eu vreau să fac o cofetărie și un restaurant”, mai spune Giorgică Nechita. Proprietarul se mai plînge că a cheltuit peste 500 de milioane de lei, pentru protejarea construcției și pentru menținerea curățeniei și vidanjarea gropii, cînd putea să termine lucrarea.
Prefectul Berca a cerut și Consiliului Județean să se implice. „Am fost înștiințați de prefect de acest caz și ni s-a cerut să luăm și noi măsuri. Noi am trimis, cu ceva timp în urmă, adrese la DSP și la Mediu, prin care cerem protejarea spațiului și curățarea lui, adrese pe care le vom reînnoi. Momentan, IGSIC are pe rol un nou proces cu proprietarul, prin care solicită sistarea lucrărilor. Așteptăm să se pronunțe din nou instanța”, ne-a declarat și Angela Bogea, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău.
Giorgică Nechita mai spune că are la dosar inclusiv avizul de la Ministerul Culturii, deoarece investiția lui este amplasată în apropierea unui obiectiv de patrimoniu, respectiv clădirea Prefecturii. Omul spune că toată această luptă l-a făcut să cheltuie o sumedenie de bani, dar este hotărît să își apere drepturile pînă în pînzele albe. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.