~2 min lectură 0 comentarii

Lupte libere, Cupa de Iarnă DJST-SCM Bacău (sâmbătă, ora 10.30, Sala de Atletism)

Redacția Ziarul de Bacău

Copii din mediul rural, la prima lor competiție.

Sport 131213LUPT

Concursul organizat de Direcția Județeană de Sport în cooperare cu SCM Bacău va reuni la Sala de Atletism peste 100 de copii din Onești, Bijghir, Luizi-Călugăra, Sascut și Bacău. „Am făcut această competiție pentru a-i face să se cunoască pe sportivii noștri din centrele de selecție din mediul rural și pentru a ne mai întâlni și cu colegii noștri din Onești”, ne-a declarat antrenorul Victor Donciu, inițiatorul competiției. „Va fi și un prilej de a mai face o selecție. Eu i-am antrenat pe mulți dintre acești copii în comunele lor, iar acum este momentul să văd dacă sunt în stare să aplice ceea ce au învățat în timpul anului. Aștept însă și partide desfășurate cu ambiție, deoarece știu că toți elevii mei țin la prestigiul comunelor din care provin. Trebuie să precizez că acolo sunt susținuți de factorii locali, mă refer la primărie și școală, în primul rând”, ne-a mai spus Victor Donciu. Ora de începere a competiției este 10.30, până atunci urmând a fi făcut cântarul oficial și întocmite tablourile de concurs. (Peter KELMANN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.