Luptele intestine pun bețe în roate transportatorilor particulari

Redacția Ziarul de Bacău

Războiul dintre Asociația Operatorilor de Transport Public Privat (AOTPP) și SC „Transport Public” este unul de notrietate, dar, dincolo de acesta, transportatorii particulari trebuie să lupte cu ei înșiși. Mai exact, de o parte a baricadei se află firmele care au rămas în asociația condusă de Vasile Luncanu, în timp ce de cealaltă parte se află Cătălin Petrea și Marin Dană, oamenii care, în momentul organizării, de către administrația Sechelariu, a licitației pentru concesionarea traseelor de transport public din oraș au preferat să treacă de partea celor de la „Transport Public”. „În momentul în care gruparea Petrea a început să acționeze împotriva asociației și a decis să nu se prezinte la licitație, pe motiv că AOTPP nu are mașini și garaje, Adunarea Generală a Asociației a decis să-i excludă pe cei doi. Petrea a contestat hotărîrea în instanță, dar, pînă la verdictul final, procesul verbal prin care Petrea și Dană au fost excluși rămîne în vigoare. E adevărat că Petrea apare în statutul AOTPP ca președinte al asociației, dar atît timp cît procesul este încă pe rol, nu puteam face nici o modificare”, ne-a declarat Vasile Luncanu, președintele AOTPP. În aceste condiții, Petrea și Dană au preferat să se alieze cu SC „Transport Public”, care, la început, i-a trimis pe traseul 14, pentru ca, nu după mult timp, aceștia să fie „aruncați” în războiul pentru traseul 17. De altfel, autobuzele acestora au circulat sub sigla „Transport Public”, biletele eliberate fiind cele ale firmei Agripinei Sechelariu.

După ce noua administrație locală a decis să se revină, în ceea ce privește transportul public de călători, la situația de dinainte de licitație, gruparea Petrea s-a trezit într-o postură destul de delicată, dată fiind alianța ei cu SC „Transport Public”, dar nu a găsit nici un inconvenient în a-și da jos tăblițele cu numele societății conduse de Neculai Șutu și de a rămîne pe traseul 17. „Nu m-am certat cu nimeni. Eu sînt, în continuare, președintele AOTPP și mergem ca înainte de licitație, deși acest lucru e mai greu de înțeles sau de acceptat de către unii”, ne-a declarat Cătălin Petrea. În cazul său, însă, revenirea la situația de dinainte de licitație e doar un fel de a spune, pentru că autobuzele lui Petrea și Dană nu mai circulă, potrivit tăblițelor din mașini, pînă la Metro, ci doar pînă la CCB. Cînd și cum se va finaliza rîca dintre cele două părți, e destul de greu, în acest moment, de spus. Cert e, însă, faptul că cearta dintre grupările Luncanu și Petrea dă apă la moară celor de la SC „Transport Public”, care nu au ezitat, de exemplu, să amenințe că vor intra din nou pe traseul 17, deoarece AOTPP nu respectă frecvența de circulație. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.