Lustrul și jegul

Mihai BUZNEA

Ca de obicei în ultimele patru decenii, Televiziunea română ne-a oferit și în prima zi a acestui nou an, la o oră cînd oboseala nopții de revelion începea să se destrame, tradiționalul concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Un gest de mare eleganță față de milioanele de telespectatori, care așteaptă ilustrul eveniment muzical cu aceeași plăcere și nerăbdare. Pentru că operele nemuritoare, unice, inegalabile și inconfundabile prin originalitatea și frumusețea lor ne oferă un balsam inefabil pentru inimi și ne demonstrează perenitatea unor valori universale pe care nici un fel de curente și mode nu le pot altera. Impresiile spectacolelor televizate la care asistasem în lungile ore ale maratonului muzicalo-umoristico-dansant încă ne dominau cu ecourile lor contradictorii, astfel că distincția și armonia spectacolului vienez, în contrapartidă cu acutele binecunoscuite ale bunului simț îndoielnic ce au (pre)dominat producțiile autohtone mi-au sugerat o comparație ce exprimă clar, concis și convingător, esența celor două lumi: lustrul și jegul. Muzica celor trei Strauss – Richard, Johann și Joszef a străbătut, de-acum, aproape două secole, dar și-a păstrat autenticitatea, vigoarea, atractivitatea. A rămas cu aura pe care și-o cîștigase chiar de la începuturi: distincția exprimării și plăcerea receptării. Fie că e vorba de partituri precum Povestiri din pădurea vieneză, Polka blue, Valurile Dunării sau Marșul lui Radetski, ale căror acorduri melodioase le-am ascultat pe fondul spectacolelor de balet al unor trupe la fel de celebre sau al baletului ecvestru din fosta sală imperială de manej de la Palatul Schonbrunn. într-un stil elevat, de inconfundabilă eleganță ce ține de tradiții, educație și maniere îndelung exersate și probate într-un mod de viață față de care noi sîntem, din păcate, atît de departe! Pentru că, cel puțin deocamdată, facilul și prostul gust s-au instalat confortabil în existența noastră diurnă emițînd pretenții de valoare și autentic. Programele pe care tocmai le vizionasem nu se abătuseră, doar cu unele mici excepții, de la aceste percepții.
Din comparația celor două genuri de spectacole nu rezultă decît imagini și impresii diametral opuse ale lustrului și jegului educațional. Fiindcă gusturile țin, implicit, de cultură și educație. Valsul și polka straussiene contra manelelor lui Adi de la Vîlcea, Mariei Buză, Nicolae Guță ori Vali Vijelie. Baletul vienez versus dansul tananika pe fondul muzical al tarafului 3 Prăjini. Palatul și mahalaua. Prăjitura Diplomat și mămăliga prăjită unsă cu povirlă. Și poate că nu fără motive partenerii noștri din UE, austriecii, se dovedesc reticenți atunci cînd vine vorba despre dreptul la liberă circulație al românilor prin țara lor. Experimentul „Lebăda” sau alba-neagra încă nu au fost uitate, chiar dacă de ani buni încoace directorul operei vieneze este un român bănățean ce reușește să adauge noi străluciri acestei prestigioase instituții muzicale de respirație europeană și mondială.
între multele regrete pe care le încerc, obligat fiind să constat marile discrepanțe dintre preferințele și gusturile celor două nații, este și acela că un asemenea concert ține doar două ore și-l pot asculta o singură dată pe an. Restul timpului – nedrept de lung, este amanetat de vulgul și incultura noastră cea de toate zilele. Oare să tragem nădejdea că vreodată, cîndva, vom avea parte doar de lustru, trimițînd jegul la curățătoria educațională?!țean ce reușește să adauge noi străluciri acestei prestigioase instituții muzicale d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!