„Mă bîntuie coșmarul Steaua”

Redacția Ziarul de Bacău

Tînăr, modest, cu bun simț și dornic de a învăța cît mai multe. De aceea s-a și înscris la cursurile Pro de antrenori. A preluat, ca de obicei, echipa într-un moment delicat, atunci cînd situația financiară a clubului a îndepărtat antrenorii titrați. Cristi Popovici nu s-a speriat însă și s-a pus pe treabă. Echipa strunită de el a învins Rapid și FC Național și a remizat cu Steaua, după ce Bacăul a condus cu 2-1 pînă în minutul 95.

– Mulțumit de echipă după prima jumătate a campionatului?
– Despre locul pe care sîntem e mai greu de vorbit. Importante sînt punctele. Avem 20, pot spune că sîntem în grafic. A fost un parcurs bun.
– Era loc de mai bine?
– Da. Dacă băteam Steaua aveam cu două puncte mai mult și eram undeva pe locul șapte. Dar putea fi, în același timp, și mai rău.
– Unde a stat Bacăul cel mai bine?
– Omogenitatea a fost punctul forte al echipei, nu în sensul jocului. Jucătorii au avut unitate în toate meciurile și de aceea au ieșit rezultatele. Evoluția echipei, cu una sau două excepții, a fost bună. Nu avem valori, dar deocamdată sîntem în fața unor echipe cu jucători mult mai valoroși.
– Ai fost acuzat că Bacăul joacă urît.
– Și la cursurile Pro se predă jocul pentru rezultat. Ca antrenor, rezultatele te țin. Cred că a trecut vremea spectacolului. Pragmatismul contează acum. Steaua nu a făcut spectacol cu Standard și cu Beșiktaș, dar a cîștigat și este acum calificată.
– Bacăul nu a cîștigat în deplasare. Mai mult, a înscris doar un gol.
– Mă doare asta, dar în același timp am dat cinci bare. Aici nu am mai avut noroc. Sper ca acest capitol să-l îmbunătățim în retur. Avem cele mai puține goluri marcate.
– Ai avut un conflict cu Narcis Răducan.
– N-am avut. Eu nu pot avea conflicte cu jucătorii. Poate ei cu mine, atunci cînd nu fac fac ceea ce le cer.

Revelația Dorin Goian

– Pe cine remarci în mod special?
– Sînt mulțumit de toată echipa, dar Dorin Goian a fost peste toți. De aceea a și preluat banderola de căpitan. Evoluția lui constant bună l-a propulsat și la națională.
– Și-a revenit Cursaru, pe care l-ai tot așteptat de la începutul campionatului.
– în ultimele trei meciuri a înscris de două ori. Sper să o ducă tot așa, spre binele echipei și al moralului său. Păcat că tocmai acum s-a încheiat turul.
– Te mai bîntuie coșmarul Steaua?
– O să-l am pînă cînd voi bate Steaua ca antrenor. Ca jucător, am făcut-o.
– Cum te vei descurca dacă îți mai pleacă jucători în iarnă? Mă refer în primul rînd la Goian.
– Sigur, nici un antrenor nu e bucuros cînd îi pleacă jucătorii, dar nu o să mă lamentez. Trebuie să-mi duc obiectivul la capăt cu ce rămîne. După ce a plecat Lovin, Bojescu a reintrat în echipă și a jucat bine. Soluții găsim.
– Clubul se gîndește la achiziții?
– Probabil, vor veni 2-3 jucători, dar acum e prematur să vorbim despre aceștia. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.