„Mă preocupă foarte mult să-i învăț pe copiii mei respectul de sine”

Administrator

Modestă, amabilă, calmă, respectuoasă. Ar fi doar cîteva însușiri ce ar putea cuprinde caracterul actriței Maia Morgenstern, care a fascinat o lume întreagă cu rolul memorabil din filmul „Patimile lui Hristos”, în regia lui Mel Gibson, și care a primit, în 2004, premiul Ethnic Multicultural Media Awards (EMMA), în Marea Britanie. La un an după ce a impresionat publicul băcăuan în comedia „Parchează mașina la Harvard”, alături de colegul său, Constantin Dinulescu, celebra Maia Morgenstern a putut fi aplaudată, tot la Bacău, într-o altă comedie, „Cafeaua domnului ministru” de Horia Gîrbea. De data aceasta, a fost alături de Maria Teslaru și Alexandru Georgescu.
Am revăzut-o la Bacău, cu o oră înaintea spectacolului de luni seară. âmbracă cu o geacă scurtă, blugi și încălțată cu o pereche de bocanci, Maia Morgenstern s-a urcat direct pe scenă pentru a vedea care e situația. I-a salutat pe toți cei prezenți, de la mașiniști și luminiști și pînă la colegi de breaslă, cu plăciuni deloc simulate. Cînd a aflat că e vorba de un interviu s-a scuzat amabil și m-a rugat să revin după piesă. M-am întors pentru a vedea superba comedie scrisă parcă special, de Horia Gîrbea, pentru maeștrii scenei de la Teatrul Național din București. La sfîrșit, după îndelungi aplauze, Maia era pregătită de interviu. Deși jucase două spectacole, unul după altul, pe chipul ei nu se zărea nici o urmă de oboseală.

– Una din replicile acestei piese, care aparținea domnului ministru, era: „ziariștii sînt niște porci”. Ce credeți, sînt ziariștii niște porci?
– Cred că ați observat că era doar replica unuia dintre personaje. Cînd am început, acum patru ani, acest spectacol era privit ca un fel de teatru absurd. încet, încet, politicienii au avut grijă să transforme spectacolul nostru dintr-un teatru absurd, dintr-o comedie, într-un „realism cotidian”, evident spus cu ghilimele. Ce-i drept, mulți dintre politicieni se pot recunoaște în această piesă, care nu a cuprins încă totul. Mai sînt multe de înfierat, de demascat. Iar tagma politicienilor are grijă să ne ofere suficiente subiecte de improvizație.

– De cîte ori ați venit la Bacău ați umplut sala. De ce credeți că vin oamenii la teatru?
– Pentru ce vin oamenii la teatru? Ei vor să se afle într-o comuniune, deoarece tu, ca actor, te adresezi atît sufletului, cît și minții, sub o formă de spectacol sau alta. Apoi, prin artă se poate realiza comunicarea.

– Ce părere aveți de faptul că mulți tineri își caută modele de viață în rîndul actorilor, cîntăreților?
– Tinerii au nevoie să găsească într-un actor ceva către care tind, un model, un idol. Simt nevoia să se identifice cu ceva. Sînt într-o continuă căutare….

– Sînteți unul din actorii consacrați ai scenei românești, și nu numai. Sînteți un promotor de imagini, de idei, al căror impact, cel mai puternic, este asupra tinerilor. Văzînd ce imagini se promovează în mass-media, ce nonvalori apar în prim plan, cum vă educații copii? Cum îi pregătiți pentru viață, avînd alături și televizorul și computerul?
– Dacă vorbim de imagine, acest lucru depinde de noi, cei care sîntem formatori de opinie. Personal, am multă grijă în selecția programelor de televiziune. Le aleg cu multă atenție și le explic copiilor de ce optez pentru o emisiune sau alta. Le ofer alternative. Nicodată nu arunc anateme, afirmînd că ceva este foarte prost sau foarte rău. Le dau altceva, o alternativă pe care o justific. De multe ori se întîmplă să nu avem ce viziona la televizor. în aceste cazuri, fie pun o casetă video cu un film de calitate, fie le ofer programe pe calculator sau lecturi. Da! Le citesc copiilor mei povești, aproape în fiecare seară. Zilele acestea le citesc din volumul acela de Alexandru Mitru, (se gîndește puțin), nu „Legendele Olimpului”, ci „Din marile legende ale lumii”. Este o carte superbă, iar Alexandru Mitru reușește să povestească miturile celebre ale istoriei într-o formă fermecătoare.

– Nu le citiți din aventurile lui Harry Potter sau din alte asemenea romane aflate în topul preferințelor tinerilor?
– Cred că nu am organul format pentru anumite lecturi cum sînt cele de genul Harry Poter. Dar asta nu înseamnă că le dezavuez. în cărți cum este „Din marile legende ale lumii” sînt aceleași povești, pe baza cărora se scriu inclusiv cărți precum Harry Potter. Așa că îi familiarizez pe copii cu aceste subiecte, cu poveștile lui Tristan și Isolda, și altele. în fond, sînt aceleași fețe ale binelui și ale răului. Virtuțile sînt preamărite, iar răul este pedepsit. Iar acum îi familiarizez pe copii cu aceste subiecte. Principala mea grijă este de a-i învăța pe copiii mei respectul de sine. Aceasta mă preocupă foarte mult. Și încrederea în sine.

– Sînteți o persoană religioasă?
– Aceasta e o chestiune personală și nu o fac publică. Nu asta e preocuparea mea principală în momentul de față. Oricum, nu sînt o persoană mistică, ci mai degrabă carteziană.

– Vă mulțumim că ați acceptat să vorbiți cu noi!
– Stau de vorbă cu oameni care sînt interesați într-un dialog real, sub formă de cunoaștere, pentru că mă iau în serios. Dacă greșesc, mă retrag și-mi spun: am fost o vacă că am pierdut vremea cu voi. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.