Măcel la Dărmănești, de la o pirandă

Redacția Ziarul de Bacău

• mai bine de 200 de rromi din cartierul Compact din Dărmănești s-au luat la bătaie, luni seară, de la o pirandă de 12 ani • pentru că unul din invitații la nunta fetei a îndrăznit să o invite la dans, Gheorghe Munteanu a încasat o bătaie de pomină de la neamurile mirelului și miresei

Un întreg cartier din Dărmănești a fost pus pe jar de A.P., o zvîrlugă de fată de numai 12 ani. Intrată la o vîrstă atît de fragedă în rîndul femeilor la casa lor, fata a reușit să semene furtună printre rromii din cartierul Compact din Dărmănești, după ce și-a dat jos de pe cap voalul de mireasă. Supărat zor nevoie că, în urmă cu o seară, în timpul nunții, unul dintre nuntași a îndrăznit să o invite la dans, și, culmea, să mai și joace cu ea unul, două dansuri – contrar tradiției țigănești care nu permită ca mireasa să fie dansată de altcineva decît de soț sau, cel mult, de tatăl mirerul – proaspătul socru al fetei s-a dus să își înece amarul la birtul din colț. Și cum paharul de vin nu are nici un gust dacă-i băut de unul singur, bărbatul a mai luat cu el și pe alți cîțiva cunoscuți. După vreo două, trei pahare, cele petrecute la nuntă au început să fie privite ca un adevărat dezastru pentru întreaga familie.

Așa stînd lucrurile, oamenii și-au suflecat mînecile și au plecat la casa lui Gheorghe Munteanu, băiatul care a invitat-o pe fată la dans, ca să își spele rușinea. Nu se mai știe cine a dat primul și în capul cui a nimerit prima palmă. Cert este că în ajutorul lui Gherghe Munteanu au sărit toți vecinii. Nu a durat mult și în sprijinul său au început să îi vină și rudele. Habar nu a avut pînă atunci Gheorghe Munteanu cît de multe neamuri i-a lăsat Dumnezeu pe pămînt. Cu așa o armată de oameni, Gheorghe Munteanu era cît pe ce să cîștige bătălia. Și poate că așa ar fi stat lucrurile, dacă socrul mare, pe care îl cheamă tot Gheorghe Munteanu, nu și-ar fi chemat și el neamurile în ajutor. Nu a durat mult și lor li s-au alăturat și socrul mic, Lucian Granci, împreună cu toate rudele sale.

Pe la ora șapte seara, mai mult de 200 de bărbați, femei și copiii își împărțeau pumni unii altora fără să mai știe nici ei de partea cui sînt. Jumătate de oră mai tîrziu, la fața locului au sosit și detașamentele de jandarmi din Bacău și Dărămănești, care au intervenit pentru aplanarea conflictului. Opt persoane de etnie rromă, printre care și cei doi socri, au fost conduși la Postul de Jandarmi Dărmănești unde au fost audiați și sancționați, conform legii. Pentru a-i potoli pe cei care încă se mai aflau în conflict, la fața locului au fost aduse mai multe patrule de jandarmi și polițiști. Gheorghe Munteanu, băiatul de la care a pornit tot scandalul, a fost dus la spital, unde a refuzat orice fel de îngrijire pe motiv că nu a făcut nici o injecție în viața lui, așa că a fost lăsat să plece acasă. (Oana MĂGUREAN; Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.