Maestrul naiului, pe scena „Ateneu”

Gheorghe Zamfir cîntă azi la Bacău

A vîndut milioane de discuri în întreaga lume. A cîntat în toate colțurile mapamondului. A compus muzica unor filme celebre precum „Once Upon A Time in America”, „Karate Kid”, sau „The Tall Blonde Man with One Black Shoe”. A introdus naiul în orchestra pop-rock și, mai apoi, în orchestra simfonică. Iar combinația sa, nai și orgă, „a fost considerată o revoluție planetară”, după cum afirmă el însuși. Acum e șomer și susține, pentru prima oară în acest an, un concert. La sala „Ateneu” din Bacău. Acesta este, în cîteva cuvinte, maestrul naiului, Gheorghe Zamfir, despre care s-a scris și s-a vorbit foarte mult atît în țară, cît și peste hotare.
La Bacău, a venit îmbrăcat simplu. Dacă nu i-aș cunoaște chipul imprimat pe mii de discuri și CD-uri, nu l-aș fi putut recunoaște. încălțat cu sandale negre și costumat într-o cămașă neagră, Gheorghe Zamfir era vizibil obosit după repetiții. „Am avut emoții toată săptămîna. M-am gîndit într-una la acest concert și ce-aș putea face ca totul să iasă foarte bine”, avea să mărturisească Ovidiu Bălan, dirijorul muzical al evenimentului din această seară, și prieten al artistului. I-am găsit retrași, în biroul directorului de la etajul Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău. Este ultima zi înaintea concertului de joi, 28 septembrie, cînd orchestra băcăuană interpretează, alături de Gheorghe Zamfir, „Grande Rapsodie Roumaine”. Nu mi-a fost dat să-l descoper prea fericit pe cel despre care Duke Ellington spunea „că un muzician atît de talentat, cu un stil foarte particular, trebuie să facă parte din categoria artiștilor înzestrați de Dumnezeu”.
Primele sale cuvinte șochează. „Sufletul meu e tăciune. E doliu. Sînt trecut la index de 40 de ani. Ar fi trebuit să am cel puțin 100 de concerte pe an. Ori acesta e primul concert pe care îl susțin anul acesta”, ne-a declarat Gheorghe Zamfir. „Sînt șomer. N-am salariu. Am fost dat afară de la Universitatea Națională de Muzică București. Am depus patru memorii, inclusiv la Ministerul Educației și Cercetării, însă fără rezultat”, a afirmat Gheorghe Zamfir.

„Necazurile au apărut după ce am strigat împotriva lui Iliescu și a comunismului”

în opina sa, necazurile l-au lovit încă din anul cînd a revenit în țară, din exil. „Dezastrul meu a început cînd am revenit în țară, din exil, în 1990. Eram monarhist convins. Atunci m-am dus la balconul Universității și am strigat «Jos Iliescu! Jos comunismul!» De atunci, gata. Și n-am fost singurul care a suportat consecintețe. Din cei 15.000 de oameni, care se aflau acolo, în Piața Universității, nu cred că mai trăiește nici unul. în sensul profesional”, a mai spus Gheorghe Zamfir.
întrebat cum a făcut față presiunilor la care a fost supus după 1990, maestrul Zamfir susține că a fost salvat de valoarea sa artistică. „Am rezistat datorită gloriei, datorită miracolului. Dar unde este miracolul, dacă mă tratează ca pe ultimul om. Cred că și aurolacii sînt mai fericiți ca mine”, a afirmat el.
Dezamăgit de nebunia creată de marea dosariadă a ultimelor luni, de cînd se scot la iveală dovezi privind colaborarea unora sau a altora cu Securitatea, Gheorghe Zamfir nu înțelege de ce numele său este evitat și exclus ori de cîte ori vine vorba de comunismul românesc și cei care i-au fost victime ori l-au slujit. „în 1982, cele trei concerte susținute la „Ateneul român” le-am dedicat lui Dumnezeu. De atunci a început tragedia cea mare. Mai înainte, în 1978 – 1979, am vorbit la postul de radio Europa Liberă, gest considerat ca un act de disidență. Oare disidenți ca Pleșu, Liiceanu, Dinescu ori Petrescu știu că eu vorbisem la Europa Liberă în 1978-1979 și fusesem pus pe lista neagră de către Ceaușescu?”, a mai zis naistul.

Lupta lui Gheorghe Zamfir împotriva comunismului, trecută sub tăcere

îndoielile și frămîntările par a nu-i mai da pace artistului a cărui muzică a făcut ocol lumii. „De ce nu se spune nimic despre aparițiile mele la balconul Universității din București în 1990, unde am strigat împotriva comunismului și a lui Iliescu? De ce nu se spune nimic despre campania mea anticeaușistă din anii ’66 – ’70, cînd eram dirijorul Ansamblului «Ciocîrlia», cel mai mare din România? De ce nu se spune nimic despre declarațiile făcute de mine în presa mondială, cu ocazia tuturor turneelor, împotriva lui Ceaușescu și a comunismului, riscîndu-mi viața? Eram urmărit la tot pasul prin spioni și oameni ai Securității. De ce nu se spune nimic despre cele cinci discursuri ținute la Chișinău, în timpul celor cinci concerte, în 1990, la o lună după ce căzuse comunismul în România, riscîndu-mi iar viața? Cine și ce interes are în această țară de a mă ține la index din 1970 pînă azi? De ce sînt marginalizat? De ce am fost dat afară de la Universitatea de Muzică din București, și azvîrlit în stradă de rectorul Dan Buciu și decanul Șerban Soreanu, cînd abia creasem o clasă de nai la nivel universitar cu rezultate excepționale? Se tot iau dosare, se fac publice. De ce nu se uită și pe dosarul meu? Mi se spunea în anii ’70 că în dosarul meu sînt zeci de plîngeri”, a mai afirmat Gheorghe Zamfir.
Una din dorințele sale ar fi să se scoată la iveală dosarele artiștilor români, deoarece unii dintre ei au făcut mult rău țării. „De ce nu se iau și artiștii la capitolul dosare? Sînt unii dintre ei care au adus mult rău țării, au turnat frecvent pe prietenii sau colegii lor. Există artiști care au făcut mult rău”, a mai zis Gheorghe Zamfir.

I s-a luat terenul dăruit în centrul Chișinăului

Ca și Bucureștiul, oraș în care „din păcate” locuiește, nici Chișinăul, capitala Republicii Moldova, nu are amintiri prea plăcute pentru muzicianul român. „Am fost făcut cetățean de onoare al Chișinăului și membru de onoare în Academia de Muzică. în prezența președintelui Mircea Snegur și a altor personalități din Moldova, mi s-a oferit o bucată de teren, de 2.400 metri pătrați, într-o intersecție dintre străzile Veronica Micle și Mihai Eminescu. S-a făcut sfințirea, s-a pus piatra de temelie. După o vreme, cînd m-am dus, pe terenul respectiv s-a construit de către o firmă turcească o clădire impresionantă. Mi s-a spus că au trecut trei ani, n-am făcut nici un proiect și mi-au luat terenul. Așa, fără nici o explicație legală”, ne-a explicat Gheorghe Zamfir, care este hotărît acum să facă tot ce se poate, din punct de vedere legal, pentru a recăpăta ceea ce i-a fost dat.
După toate necazurile prin care a trecut, naistul român a reușit să pună la punct un volum ce va ieși, în curînd, pe piață. „Voi scoate o carte năucitoare, cu titlul „Memorii către poporul român”, care va ieși pe piață peste o lună”, a afirmat el.

Ovidiu Bălan și Ion Drăgoi, semnele muzicale ale Bacăului pentru Gheorghe Zamfir

în ceea ce privește Bacăul și muzica, Gheorghe Zamfir are amintiri frumoase. „Iubesc Bacăul pentru că am legături de suflet. Una dintre ele este Ovidiu Bălan, cu care pot spune că am copilărit, și, în al doilea rînd, Ion Drăgoi, care a cîntat în formația mea, și i-am înregistrat un disc la Paris, care se poate înscrise ca fiind unul din cele mai frumoase discuri înregistrate de un violonist, și, cu siguranță, cel mai frumos disc din Moldova”, a mai precizat artistul. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!